RETROSPECTIVĂ 2019/Parlament: Schimbarea conducerii camerelor, o moţiune de cenzură adoptată şi un nou guvern învestit
Parlamentul a avut, în 2019, o activitate bogată, cu schimbarea conducerii celor două camere, multe proiecte importante dezbătute, o moţiune de cenzură adoptată, un nou guvern învestit, iar sfârşitul anului a venit cu o premieră - adoptarea bugetului de stat prin asumarea răspunderii Guvernului.
Schimbări de guverne, asumarea răspunderii pe buget
Înaintea alegerilor prezidenţiale, pe 10 octombrie, PNL, USR, PMP, Pro România, ALDE, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au susţinut împreună moţiunea de cenzură "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!", care a întrunit 238 de voturi, cu cinci mai mult decât minimul necesar. Mobilizarea a fost atât de mare încât un senator PMP a venit cu ambulanţa, de la Cluj-Napoca, pentru participa la vot. Demersul a reuşit să convingă şi patru parlamentari PSD, care au votat moţiunea. Ulterior, aceştia au fost fie excluşi, fie au părăsit partidul.
Pe 4 noiembrie, la mai puţin de o lună de la demiterea Guvernului Dăncilă, a fost învestit executivul liberal condus de Ludovic Orban. Echipa guvernamentală propusă de Ludovic Orban a obţinut 240 de voturi favorabile din cele 233 necesare. Au votat "pentru" inclusiv social-democraţii Cristina Burciu, Eugen Gioanca şi Elena Hărătău, dar şi mai mulţi parlamentari de la Pro România - Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Mircea Banias, Emilia Meiroşu, Georgian Pop, Liviu Balint şi Damian Florea.
La sfârşitul anului, guvernul liberal şi-a asumat răspunderea pe mai multe proiecte de lege importante. Procedura de asumare a răspunderii prevede ca proiectele care fac obiectul ei să fie considerate adoptate, fără dezbatere, dacă în trei zile nu se depune o moţiune de cenzură. Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2020 şi pe modificările aduse OUG 114/2018. De asemenea, tot prin angajarea răspunderii Executivului au fost adoptate proiectele de modificare ale unor prevederi din Legile justiţiei, dar şi modificarea Ordonanţei 51 privind transportul de persoane, precum şi legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar 2020.
Adoptarea proiectului de buget prin asumarea răspunderii Guvernului reprezintă o premieră în viaţa politică românească. Premierul Orban şi-a argumentat decizia afirmând că era singura formulă prin care proiectul de buget să fie adoptat până la sfârşitul anului. PSD a criticat demersul, iar preşedintele Camerei a sesizat Curtea Constituţională invocând un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern.
Priorităţile Parlamentului, modificate după instalarea guvernului liberal
Legislativul şi-a schimbat priorităţile legislative odată cu instalarea la Palatul Victoria a unui guvern liberal, dar şi după înlocuirea conducerii PSD.
**La Camera Deputaţilor, la începutul anului, când coaliţia PSD-ALDE susţinută de UDMR deţinea majoritatea parlamentară, iar preşedinte al Camerei Deputaţilor era Liviu Dragnea, dezbaterile a fost concentrate pe legislaţia referitoare la justiţie, modificarea Codurilor penale, bugetul pe 2019 fiind adoptat abia la sfârşitul lunii februarie, după ce a fost trimis spre reexaminare de şeful statului.
Au fost votate mai multe proiecte controversate la vremea respectivă, precum cel referitor la modificarea statutului Băncii Naţionale, iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, care viza limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate, sau modificările la Codul de procedură penală şi Codul penal. Toate aceste proiecte au fost atacate la Curtea Constituţională de către Opoziţie, apoi lăsate în sertare.
De asemenea, în prima sesiune, PNL, USR şi PMP au depus mai multe moţiuni simple. Printre ele, moţiunea împotriva ministrului Justiţiei - "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe justiţie", împotriva ministrului Finanţelor - "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională", moţiunea împotriva ministrului Transporturilor - "Mandatul ministrului Cuc, cu numărul 3, este de nota 3", dar şi o moţiune care îl viza pe ministrul Energiei intitulată "SOS sectorul energetic - PSD şi ALDE duc România în beznă". Toate au fost respinse de plenul Camerei Deputaţilor.
La iniţiativa PSD, a fost înfiinţată şi o Comisie parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019. Forul nu şi-a finalizat încă raportul.
În iunie, spre sfârşitul primei sesiuni parlamentare, preşedintele Camerei Deputaţilor a fost schimbat. Deputatul PSD Marcel Ciolacu a fost ales la conducerea forului Legislativ, după ce Liviu Dragnea a fost încarcerat, fiind condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. La scurt timp după ce a fost instalat în funcţie, Ciolacu a anunţat că PSD renunţă la modificările aduse legilor justiţiei.
În vacanţa de vară, Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit în sesiune extraordinară pentru a adopta legea prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidenţiale a fost extins la trei zile. Proiectul a întrunit unanimitatea partidelor pentru a rezolva problemele apărute la ultimele scrutine, când românii din străinătate nu şi-au putut exercita dreptul de vot din cauza cozilor de la secţiile de vot.
A doua sesiune parlamentară s-a axat pe proiecte precum modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului - pentru a rezolva blocajul la examenul de rezidenţiat sau modificarea OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, prin care pădurarilor li se permite să poarte arme. Totodată, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, abrogarea Legii referitoare la recursul compensatoriu, acest demers fiind susţinut, pe lângă PNL, USR, PMP, şi de PSD.
Odată cu schimbarea Guvernului, reprezentanţii PSD, având în continuare majoritate în forurile de conducere ale celor două Camere, au încercat introducerea pe ordinea de zi a plenului a mai multor proiecte iniţiate de liberali pe vremea când se aflau în Opoziţie şi care vizau fie creşterea cheltuielilor bugetare, fie scăderi de taxe. Una dintre aceste măsuri se referă la reducerea cotei TVA, proiectul fiind adoptat în Comisia de buget, finanţe. În plen, PNL a reuşit, însă, retrimiterea sa la comisie, unde se află şi în prezent.
De asemenea, PSD a propus dublarea a alocaţiilor pentru copii, iar proiectul a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor - for decizional şi se află la promulgare. Această lege a fost criticată de liberali, premierul Ludovic Orban precizând că bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară.
Deputaţii au dezbătut şi adoptat în comisia de specialitate şi proiectul de abrogare a pensiilor speciale iniţiat de PNL, însă documentul nu a mai ajuns la vot în plenul Camerei Deputaţilor până în finalul ultimei sesiuni parlamentare din 2019.
** Şi Senatul şi-a schimbat preşedintele în 2019. Teodor Meleşcanu l-a înlocuit pe Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din această funcţie pe 2 septembrie, după ce partidul său, ALDE, a ieşit de la guvernare.
Câteva zile mai târziu, Teodor Meleşcanu, la acea dată membru ALDE, a fost ales preşedinte al Senatului, susţinut de PSD. Alegerea sa a fost contestată la CCR, dar pronunţarea pe această speţă a fost amânată pentru 22 ianuarie 2020.
Tot în 2019, senatorii au respins cererile DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, în perioada în care era preşedintele acestui for legislativ, dar şi în cazul senatorului PSD, Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii.
Senatorii au adoptat, în acest an, 45 proiecte de lege iniţiate de Guvern, 26 ordonanţe emise în baza legii de abilitare a Guvernului, 85 de ordonanţe de urgenţă şi 343 de propuneri legislative ale parlamentarilor.
Printre cele mai importante, OUG 92/2018 pentru modificarea unor acte normative în domeniul Justiţiei, prin care se prorogă termenul de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022, menţinându-se pentru următorii doi ani vechimea minimă de 25 de ani. De asemenea, Senatul a mai adoptat pe 21 octombrie, în calitate de Cameră decizională, un proiect legislativ care vizează reducerea numărului de ore la clasă, în funcţie de vârstă, şi introducerea unor sesiuni de pregătire a personalului didactic asupra problemelor legate de violenţa psihologică - bullying.
Pe de altă parte, au fost adoptate tacit, în Senat, în 2019, un număr de acte normative semnificativ mai mare faţă de anul precedent - de la 40 de proiecte în 2018, la 280 în 2019. Într-o singură zi, pe 21 octombrie, senatorii au adoptat tacit 115 proiecte al căror termen pentru dezbatere şi vot expirase.
Printre ele se numără cel al PMP referitor la noi reguli pentru reprezentarea românilor din Diaspora în Parlament sau propunerea legislativă care prevede măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. O altă propunere legislativă adoptată tacit se referă la modificarea Legii 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale, iniţiată de senatorul PSD Eugen Teodorovici, care prevede pedepse de la un an la şase ani pentru reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat. De menţionat şi adoptarea tacită a OUG 40/2019 potrivit căreia preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
PNL şi USR au iniţiat şi în Senat, în prima sesiune parlamentară, mai multe moţiuni simple care au fost respinse. Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader nu a mai fost dezbătută, întrucât demersul iniţiatorilor PNL şi USR a rămas fără obiect în urma demisiei acestuia pe 18 aprilie. Moţiunile împotriva miniştrilor de Finanţe (Eugen Teodorovici) şi al Afacerilor Externe (Teodor Meleşcanu) au fost respinse.
În a doua sesiune legislativă a fost depusă singura moţiune simplă adoptată de Senat anul acesta. Documentul, depus de PSD după învestirea noului Guvern condus de Ludovic Orban, l-a vizat de actualul ministru al Finanţelor Florin Cîţu, dar, deşi a trecut, nu a avut niciun efect asupra activităţii acestuia. Premierul Orban a afirmat că este mulţumit de activitatea ministrului Finanţelor şi nu doreşte să-l înlocuiască. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu şi Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'
Camera Deputaților/ Dezbateri aprinse între UDMR și AUR la dezbaterea unui proiect referitor la limba minorităților
Un proiect inițiat de UDMR privind menținerea dreptului de utilizare a limbii unei minorități naționale în administrația locală, chiar și în cazul în care ponderea acesteia scade sub pragul de 20%, a provocat, miercuri, dezbateri aprinse în plenul Camerei Deputaților între reprezentanții UDMR și cei ai AUR. Proiectul, care avea raport de
Senat: Programul național de investiții ''Anghel Saligny'', prelungit până la 31 decembrie 2027
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (95 de voturi ''pentru''), o propunere legislativă a senatorului UDMR Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, prin care derularea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'' se prelungește până la finalul anului 2027.
Camera Deputaților/ Se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectul de lege are ca obiect reglementare extinderea categoriilor de beneficiari ai schemei d
Mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea a fost validat de plen
Plenul Camerei Deputaților a validat, miercuri, mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea (USR), care preia locul lui Claudiu Năsui, numit ministru în Guvernul Republicii Moldova. ''Se validează mandatul de deputat al lui Badea Mihai - Alexandru, declarat supleant la alegerile din 1 decembrie 2024, în Circumscripția
Marius Budăi (PSD): România are nevoie de o schimbare de direcție
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat miercuri că România are nevoie de mai mult decât o schimbare de nume la Palatul Victoria, ''are nevoie de o schimbare de direcție''. ''România nu are nevoie să schimbe omul care stă în fruntea Guvernului dacă păstrează aceeași politică. Întrebarea esenț
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc






