RETROSPECTIVĂ 2019 Galaţi: Anul descoperirii, în premieră naţională, a trei stele variabile de către specialiştii de la Observatorul Astronomic
Evenimentul anului 2019 pentru judeţul Galaţi poate fi considerat descoperirea, în premieră naţională, a trei stele variabile de către specialiştii Observatorului Astronomic.
Anul 2019 a fost însă marcat în judeţul Galaţi şi de alte evenimente din domenii precum învăţământul, sănătatea, arheologia şi siderurgia.
***
Trei stele variabile de tipul EW au fost descoperite, în premieră pentru România, de specialiştii Observatorului Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.
Stelele variabile au primit denumirea Galaţi V3, Galaţi V4 şi Galaţi V5, descoperirea lor fiind realizată de echipa formată din Ovidiu Tercu - coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi, Vlad Tudor - doctorand în astrofizică la Curtin University din Australia şi membru al Astroclubului "Călin Popovici" din Galaţi şi Alex Dumitriu - membru în consiliul de administraţie la The Astronomical Society of Glasgow şi membru al Astroclubului "Călin Popovici".
Descoperirea unor stele variabile de tipul EW (W Ursae Majoris) reprezintă o premieră în astronomia din România.
Galaţi V3 este o stea variabilă de tip Delta Scuti, variaţia strălucirii acesteia fiind de ordinul orelor. Variaţia luminozităţii este rezultatul unor procese interne care se desfăşoară în interiorul stelei. Galaţi V4 şi Galaţi V5 sunt stele variabile de tipul EW numite şi binare în contact, ele fiind un sistem format din două stele care orbitează în jurul centrului comun de masă.
"Toate aceste date au fost raportate către American Association of Variable Stars Observers, unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile, confirmându-se astfel descoperirea lor. Cele trei stele variabile sunt circumpolare, fiind vizibile din România tot timpul anului, cu ajutorul unui instrument optic", a declarat purtătorul de cuvânt al complexului muzeal, Florin Matei.
Specialiştii în astronomie de la Galaţi au mai descoperit în anul 2013 alte două stele variabile, denumite Galaţi V1 şi Galaţi V2.
***
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a celebrat în luna iunie împlinirea a 20 de ani de învăţământ superior românesc în Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii găzduite de Universitatea de Stat 'Bogdan Petriceicu Haşdeu' din Cahul.
Rectorul universităţii gălăţene şi iniţiatorul extensiei acesteia de peste Prut, Iulian Bîrsan, a evocat cele mai importante momente ale procesului prin care a luat fiinţă Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti de la Cahul.
Au fost oferite diplome de onoare, însoţite de o monografie aniversară, tuturor celor care au ajutat la realizarea acestui deziderat,
"Douăzeci de ani de învăţământ transfrontalier înseamnă, în cifre, 22 programe de studii universitare de licenţă, la care s-au înscris peste 3.300 de studenţi şi 26 de programe de studii universitare de masterat, cu peste 2.500 de studenţi, 13 proiecte cu parteneri din Republica Moldova şi Ucraina, 35 de cursuri de formare, 24 de cursuri de limbă română şi stagii de practică lingvistică, conferinţe, workshop-uri şi mese rotunde - douăsprezece în Republica Moldova şi cinci în Ucraina, 21 de reviste şi cărţi, plus alte activităţi cultural-educative", a declarat prodecanul Facultăţii Transfrontaliere, Gina Necula..
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi este singura universitate din ţară cu două extensii peste hotare, în Republica Moldova şi Italia. Este vorba despre Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti de la Cahul şi despre Facultatea de Medicină din oraşul italian Enna, Sicilia, care funcţionează printr-un parteneriat cu universitatea Kuore din Enna.
***
Secţia de neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi a fost dotată cu un sistem complet pentru intervenţii chirurgicale pe creier şi coloana vertebrală, investiţie unică în sud-estul ţării.
Sistemul este format dintr-un dispozitiv de neuronavigaţie, un aspirator ultrasonic, un ecograf intraoperator şi o trusă endoscopică.
"Practic, cu acest sistem de ultimă generaţie, Galaţiul devine un centru regional de neurochirurgie. Cu ajutorul acestui sistem, investiţie unică în sud-estul ţării, se poate crea un mediu virtual cu imaginile obţinute la tomograf, astfel încât medicii să poată localiza cu precizie leziunile cerebrale profunde. Noul echipament permite medicilor să vadă chiar în timpul intervenţiilor chirurgicale dacă mai există ţesut tumoral, iar cu trusa endoscopică se pot realiza şi la Galaţi operaţii de hernie de disc minim invazive. În plus, se vor putea face primii paşi şi în domeniul neurochirurgiei vasculare", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea.
Valoarea investiţiei este de 4.949.983 lei, fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi CJ Galaţi.
***
Peste 200 de milioane de euro vor fi investiţi în combinatul siderurgic gălăţean în următorii cinci pentru a-l susţine să redevină o forţă majoră în industria siderurgică globală, a anunţat preşedintele executiv al Alianţei GFG, din care face parte şi siderurgicul dunărean, Sanjeev Gupta, la ceremonia de inaugurare a operaţiunilor Liberty la combinatul siderurgic Galaţi, din luna septembrie.
Combinatul gălăţean a fost cumpărat la începutul lunii iulie, împreună cu alte şase unităţi de producţie siderurgică şi cinci centre de servicii din şapte ţări europene. Achiziţia, în valoare de 740 milioane euro, a făcut din Liberty Steel unul dintre primii zece producători de oţel la nivel mondial, cu excepţia Chinei, cu o capacitate totală de laminare de peste 18 milioane de tone.
Liberty Galaţi este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu 7.500 de angajaţi şi o capacitate de producţie de aproximativ 3 milioane tone de oţel anual pentru clienţii din domeniul construcţiilor, naval, petrol, gaze şi energie eoliană. Volumul de producţie a crescut deja la peste 2,1 milioane tone în acest an, de la aproximativ 1,7 milioane tone în 2018. Liberty are planuri ambiţioase de a creşte nivelul de producţie la cel puţin peste 3 milioane de tone de oţel în următorii ani. Pentru a sprijini această creştere, Liberty s-a angajat să investească aproximativ 200 milioane euro în această unitate în următorii cinci ani.
Un exemplu al acestui angajament îl reprezintă noua linie de tăiere, în valoare de 3,5 milioane euro, care va genera o gamă complet nouă de produse şi clienţi pentru combinat.
"Sunt extrem de mândru să primesc mii de angajaţi calificaţi şi dedicaţi de la Galaţi în familia GFG. Ne-am angajat la un program de investiţii pe termen lung în România, la a face din combinatul de la Galaţi o rază de forţă şi prosperitate în regiune", a spus Sanjeev Gupta.
***
Noi descoperiri arheologice au fost făcute în cel mai important sit de epocă romană din sudul Moldovei, Tirighina-Barboşi, din apropierea municipiului Galaţi, în cadrul proiectului cu fonduri europene care vizează punerea în valoare a acestui obiectiv.
Astfel, în zona Castellum au fost puse în evidenţă urmele unei palisade configurate prin două rânduri de stâlpi de lemn. În spatele acestei linii de apărare a fost descoperită amprenta la sol a unui pilon construit din piatră, de formă patrulateră, aparţinând probabil unui turn de apărare. De asemenea, au fost descoperite două locuinţe romane din secolul III p. Chr.
În zona Castrum a fost descoperit unul din şanţurile de apărare aferente acestui sistem defensiv. Şanţul foarte bine păstrat are o configuraţie impresionantă - o deschidere în zona superioară de opt metri şi o adâncime maximă de 3,8 metri.
În ambele sectoare de cercetare arheologică au fost descoperite numeroase materiale arheologice: ceramică, monede, o fibulă din bronz, obiecte cu întrebuinţări diferite din bronz şi fier.
Cel mai important sit de epocă romană din sudul Moldovei, situl arheologic Tirighina-Barboşi, va fi pus în valoare de către Primăria municipiului Galaţi, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de peste 15 milioane lei.
Situl arheologic va avea un muzeu şi un centru de informare, va găzdui expoziţii permanente şi temporare. Totodată, se vor organiza diferite evenimente: festivaluri, concerte, lansări de carte şi alte acţiuni culturale.
***
Drona "Rebel", realizată, după doi ani de studiu şi cercetare de către inginerul Mihai Daniel Dragu, doctorand la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a reuşit o performanţă unică în lume parcurgând un traseu de 260 kilometri, cel mai lung parcurs de un astfel de aparat zburător, la o altitudine de 1.900 metri.
"Din datele pe care le-am cercetat, până acum, cel mai lung traseu parcurs de o dronă avea 134 de kilometri, dar a fost făcut la câmpie, nu la munte, de către cineva din Franţa. Eu am vrut ca drona să parcurgă distanţa de la Bucureşti la Alba Iulia, ca o aniversare a inventivităţii poporului roman care i-a avut pe Vlaicu, Vuia, Henri Coandă", a spus cercetătorul.
Anul trecut, inginerul Dragu a vrut să testeze drona şi să survoleze Carpaţii, până la Alba Iulia, însă, din păcate, a luat foc.
Anul acesta însă zborul efectuat pe 15 octombrie s-a încheiat cu succes - după trei ore, drona care a decolat de la Bucureşti a ajuns în siguranţă la Alba Iulia, realizând imagini spectaculoase de la înălţime.
De altfel, drona, care utilizează un motor electric, nepoluant, poate avea multiple aplicaţii, de la domeniul protecţiei mediului, prin măsurarea poluării aerului până la agricultură, prin monitorizarea umidităţii solului. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr
Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții
Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, &
Bacău: Traficul greu prin localitatea Ciobănuș, deviat pe ruta Onești - DN 11, după avarierea podului
Traficul greu pe DN 12A, în localitatea Ciobănuș din comuna Asău, a fost deviat pe ruta Onești - DN 11 - Târgu Secuiesc, după ce podul de fier din localitate a fost avariat miercu
Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS. ''Posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate împarte opinia publică în două tabere egale. 36% dintre respondenți consideră că actuala criză politică
Salvați Copiii implementează un proiect prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței
Salvați Copiii România implementează proiectul ''Conectat cu adolescentul meu'', prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței și să își susțină copiii în adoptarea unor comportamente sănătoase și responsabile. Prin acest proiect, părinții au acces la informații va
Mureș: Peste 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuințe din Luduș, din cauza unui incendiu
Peste 40 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din orașul Luduș, în noaptea de marți spre miercuri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul patru al unui imobil de pe strada Bradului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, la fața locului au fost mobilizate forțe
Buzău: Șapte persoane transportate la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp
Șapte persoane au fost transportate, miercuri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău cu multiple traumatisme, în urma unui accident de circulație petrecut pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, șoferul unui autoturism a pierdut controlul vol
VIDEO Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan; drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
Drumarii de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu utilaje de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde, în cursul nopții de marți spre miercuri, a nins abundent. Conform reprezentanților DRDP Brașov, miercuri dimineața pe acest drum se circulă în condiții de iarnă.












