logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureş: Povestea Crăciunului la Senereuş relatată copiilor de saşi născuţi în Germania de nonagenara Regina Frintz

Image

O femeie în vârstă de 92 de ani, Regina Frintz, născută în satul Senereuş din judeţul Mureş, care a emigrat în Germania împreună cu familia ei, a început, la o vârstă înaintată, să scrie o serie de poveşti despre tradiţiile pe care saşii din acest sat le aveau peste an, iar între acestea Crăciunul ocupa un loc aparte.

"Deoarece pe timp de iarnă serile erau aşa de lungi şi lucrul la câmp era, în cea mai mare parte, terminat, aveam mult timp să povestim, să ne jucăm cu copiii sau să mergem în şezătoare la vecini. Senereuşul, locul nostru natal, de unde provin şi eu, este situat în Nordul Transilvaniei, între Târnava Mică şi Târnava Mare, într-o vale înconjurată de munţi şi păduri frumoase. Strămoşii noştri au venit aici din Germania acum aproximativ 900 de ani, au construit locuinţe/lăcaşuri şi sate, şcoli şi biserici, contribuind prin hărnicia lor la prosperitatea şi frumuseţea Transilvaniei. Dar mai presus de toate, s-au îngrijit de comunitate, s-au ajutat şi sprijinit reciproc, pentru că pe steagul lor scria 'Unitatea ne face puternici', lucru pe care îl facem şi astăzi încă. Sărbătorile creştine erau importante, mai ales Crăciunul, care vestea Naşterea lui Isus. Pe vremea aceea viaţa era mai simplă, nu aşa de evoluată. Îmi amintesc de copilăria mea şi aş dori să vă descriu cum am trăit şi sărbătorit Crăciunul în Senereuş", şi-a început Regina Frintz povestea de Crăciun, scrisă pentru copiii saşilor.

Înainte de Crăciun, spune Regina Frintz, erau sacrificaţi porcii, se făcea cârnaţi, pivniţa era plină cu butoaie cu vin, fructe, legume, cartofi şi porumb pentru animale, iar oamenii erau extrem de mulţumiţi cu ceea ce aveau şi binecuvântau orice moment.

"Inima ne era plină de recunoştinţă. Deja număram zilele până la venirea Crăciunului. Nu ştiam ce înseamnă să faci cumpărături, exista iarmaroc de unde ţăranii îşi cumpărau ceea ce nu puteau ei produce, ca de exemplu: sare, piper, zahăr şi stofă pentru haine. De Crăciun aveam brad, care era astfel ales încât să încapă în cameră. În casă era miros de brad şi varză murată. Se făcea pâine în cuptor, lichiu şi cozonac, iar aceste obiceiuri le-am păstrat până azi. Apoi venea prima zăpadă cu nopţi geroase, aşteptam cu nerăbdare Crăciunul , mai ales copiii. În Seara Sfântă şi în cele două zile de Crăciun băteau în vremea aceea cele trei clopote, al treilea fiind din păcate confiscat senereuşenilor şi topit în timpul primului război mondial. În biserică nu era din păcate încălzire, femeile se încălzeau în timpul slujbei cu o cărămidă caldă, pe care o aduceau învelită într-un fular de lână. Bărbaţii aveau paltoane de blană brodate şi cizme de piele. În partea din faţă a bisericii era bradul de Crăciun împodobit cu mere, nuci, turtă dulce şi era luminat de lumânări de ceară. Mirosul lumânărilor şi al bradului, nu le voi uita niciodată, parcă acum le văd şi le simt", spune Regina Frintz, în povestea transmisă AGERPRES de către Asociaţia Saşilor Senereuşeni din Germania.

Lângă pomul de Crăciun din biserica din Senereuş, una dintre cele mai mari biserici fortificate din mediul rural, se juca sceneta Naşterii Domnului de către elevi.

Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania


 

"Era un moment solemn şi emoţionant: la lumina lumânărilor era copilul Isus în iesle, Maria şi Iosif, steaua de la Betleem, îngerii şi păstorii pe câmp. Din balcon răsuna orga, corul bisericii cu frumoasele colinde 'Bucură-te creştinătate' - se simţea că s-a născut Mântuitorul. Mai erau încă patru sfeşnice cu lumânări puse de către elevi. După slujbă, la ieşirea din biserică, stăteau femei cu coşuri pline cu pacheţele pentru copii. După aceea copiii aveau voie să meargă acasă cu o lumânare aprinsă. Ajunşi acasă, se servea mâncare tradiţională: ciorbă cu moare de varză şi cărnaţi, numită şi ciorba din Ajunul Crăciunului. Apoi venea momentul mult aşteptat pentru copii, sub brad erau cadourile aduse de Moş Crăciun. Se primeau pantofi noi, haine, care erau necesare vieţii de zi cu zi, băieţii primeau uneori câte o sanie, fetele panglică de prins părul, în diverse culori, biscuiţi, mere, nuci, de ciocolată nu ştiam atunci. Dar un lucru ştiu sigur şi anume că bucuria şi recunoştinţa erau pe atunci mai mari decât acum", descrie Regina Frintz.

O altă tradiţie specific săsească era "Focul din Ajunul Crăciunului", care în Senereuş era cunoscut sub numele de Focul Ciobanului din Noaptea Sfântă.

"Mormane de crengi erau duse de către copii, tineri şi bătrâni, pe dealurile din jurul satului. La ora 23,00 era aprins focul în sunetul clopotului. În acelaşi timp se cânta în turnul bisericii 'Puer Natus' (colind în latină). Tot satul era pe străzi şi admira acest eveniment", povesteşte femeia.

Pe deal se puteau citi literele de foc "Stille nacht", din cântecul "Stille nacht, heilige nacht" (Noapte liniştită, noapte sfântă), iar apoi "tovarăşii", cum erau numiţi în Senereuş, se adunau şi mergeau să sărbătorească, într-o locuinţă, mâncând cărnaţi fripţi şi bând vin fiert până noaptea târziu.

În prima zi de Crăciun, la ora 11,00 era slujbă la biserică, în această zi cânta din nou corul, apoi mergeau toţi în jurul altarului şi donau o sumă de bani pentru o cauză bună.

Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania


 

"La prânz era din nou mâncare tradiţională: supă de tăiţei şi friptură de pui. În a doua zi de Crăciun, dimineaţa, copiii îşi vizitau naşii, le urau Crăciun fericit şi primeau drept mulţumire un chec, care era pe atunci ceva deosebit. Aşa trecea frumoasa perioadă de Crăciun şi urma Anul Nou, următoarea sărbătoare a comunităţii senereuşenilor", relatează Regina Frintz.

Un alte punct culminant era în dimineaţa Anului Nou, când era urarea de Anul Nou a copiilor.

"Copiii mergeau dis de dimineaţă la rude şi fiecare le făcea o urare dinainte învăţată, de sănătate, An Nou fericit şi plin de succes. După aceea fiecare primea o bancnotă, care îi bucura enorm. Aşa, acum am povestit destul din amintirile mele, mă opresc aici pentru că nu vreau să plictisesc pe nimeni. Vă doresc tuturor Crăciun Fericit şi binecuvântat, un An Nou fericit!", şi-a încheiat Regina Frintz istorisirea scrisă special pentru copiii saşilor care s-au născut în Germania. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Afisari: 111

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 24-08-2026 19:08

Botoșani: Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița

Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsa

Social 24-08-2026 19:00

Maramureș: Plăcintele și pancovele, prilej de festival, concurs și muzică retro la Vima Mică

Muzeul 'La lelea Ruzale' din localitatea Vima Mică va organiza un festival plăcintelor și pancovelor însoțit de o petrecere cu muzica anilor '70 - '80, a declarat, luni, pentru AGERPRES, organizatorul evenimentului, Voichița Vayda. 'Plăcintele și pancovele sunt produse celebre în Maramureș și ani îndelunga

Administratie 24-08-2026 18:49

Primarul general al Capitalei: Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu

Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, vor fi plantate 400 de Echinacea, 300 de Gaura, 100 de Rudbeckia, 400 de Leucanthemum, 25 de Zinnia și opt Hibiscus moscheutos. 'O parte importantă a selecției este reprezentată de plantele pere

Administratie 24-08-2026 18:09

Dolj: Primarul Craiovei anunță că va înlocui sursa pe cărbune a termoficării din oraș cu o centrală de cogenerare

Edilul șef al Craiovei, Olguța Vasilescu, anunță că a semnat luni un contract cu Electrica, pentru dezvoltarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, alimentată cu gaze naturale, care va furniza agentul termic în sistemul centralizat al orașului. Olguța Vasilescu a declarat că noua capacitate - proiectată ca o unitate flexibilă, pregătită

Administratie 24-08-2026 17:43

Mureș: Sediu administrativ al CJ, reabilitat cu 11,3 milioane de lei prin utilizarea de surse regenerabile de energie

Consiliul Județean (CJ) Mureș a anunțat, luni, încheierea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii administrative cunoscute sub denumirea de 'Hotel Parc', în urma unei investiții în valoare de peste 11,3 milioane de lei finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a urmărit reducerea costurilor de funcționare și creș

Social 24-08-2026 16:57

BIAS 2026, ediție dedicată lui Traian Vuia; Frecce Tricolori și Turkish Stars revin la București

Bucharest International Air Show - BIAS 2026 se va desfășura în perioada 28-29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa 'Aurel Vlaicu' și Romaero, iar spectacolul aerian va reuni peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate, informează luni Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), unul dintre organizator

Social 24-08-2026 16:27

UPDATE Averse, descărcări electrice şi vijelii în localităţi din judeţele Giurgiu şi Ilfov, în ora următoare

Meteorologii au emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vreme instabilă, cu averse torențiale, ce vizează zone din județele Giurgiu și Ilfov, în ora următoare. Conform prognozei de specialitate, până la ora 17:35, în județul Giurgiu (localitățile: Mihăilești, Buturugeni, Joița și Săbăreni) și în județul Ilfov (î

Administratie 24-08-2026 15:48

Giurgiu: CJ va sprijini construirea de spații de cazare la Mănăstirea Comana, pentru includerea în circuitul turistic național

Mănăstirea Comana a inițiat un proiect prin care va construi, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Giurgiu, o clădire care va cuprinde spații de cazare, o sală de conferințe și un muzeu, ceea ce va permite includerea mănăstirii în cadrul unui circuit turistic național. 'Se dorește înființarea unei construcții cu o capacitate de cazare și care

Social 24-08-2026 15:21

Semafoare defecte în 35 de intersecții din Capitală; polițiștii rutieri dirijează circulația

Polițiștii rutieri dirijează circulația în aproximativ 35 de intersecții în care instalațiile de semaforizare nu funcționează, fie ca urmare a lipsei tensiunii de alimentare, fie doar pe culoarea galben intermitent. 'Printre principalele intersecții afectate se numără Piața Arcul de Triumf, Piața Leu, șoseaua Gării Cățelu, șoseaua Pantelimon, b

Social 24-08-2026 15:12

Vrancea: Dronă căzută într-o gospodărie din Ciușlea; populația din zonă - evacuată

Locuitorii aflați pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciușlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbușită într-un nuc, au fost evacuați preventiv, luni, iar zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorități, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diacon

Social 24-08-2026 15:02

INHGA: Debitul Dunării va crește la 1.600 mc/s, până la finele lunii august

Debitul Dunării, pe secțiunea Baziaș, va crește pe parcursul următoarelor zile, până la valoarea de 1.600 mc/s, dar va rămâne sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, arată estimările Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), publicate luni. Potrivit specialiștilor, după ce duminică, 23 august, valoarea debitu

Social 24-08-2026 14:48

Mureș: Refugiații dăruiesc românilor ghivece cu floarea-soarelui, ca simbol al rădăcinilor ucrainene în pământ românesc

Refugiații din calea războiului din Ucraina, beneficiari ai proiectului 'IncludE UA 2', dăruiesc comunității române ghivece cu semințe de floarea-soarelui aduse din țara vecină, ca simbol al rădăcinilor ucrainene care se dezvoltă în pământ românesc, a informat, luni, centrul MureșHub. 'În săptămâna 24.08.2026 - 2

Social 24-08-2026 13:41

Iași: Zeci de pompieri încearcă să stingă un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Țuțora (FOTO/VIDEO)

Pompierii militari încearcă să stingă un incendiu izbucnit în urmă cu două zile la groapa de gunoi din localitatea Țuțora, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Administratie 24-08-2026 13:34

Daniel Băluță: Circulația rutieră va fi redeschisă în Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu

Circulația rutieră pe drumul care traversează Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu, va fi redeschisă marți dimineață, a anunțat, luni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe șantierul de la planșeul Unirii. ''Mai devreme decât estimam in

Social 24-08-2026 13:09

ANM: Variații de temperatură și ploi aproape în fiecare zi, în perioada 24 august - 6 septembrie

Regimul termic va înregistra variații zilnice, la nivel național, în perioada 24 august - 6 septembrie, cu zile în care valorile termice vor mai atinge 34 de grade, dar și cu intervale în care maximele vor scădea până spre 26 de grade, în timp ce ploile își vor face simțită prezența atât pe final de august, cât și