O naţie este moartă fără artă, afirmă soprana Angela Gheorghiu, într-un interviu acordat AGERPRES, în care face referire şi la cel mai nou disc al său - "Plaisir d'amour", care celebrează 25 de ani de la succesul cu "La Traviata", la Royal Opera House.

"Fără artă, o naţie este moartă. (...) Să ştiţi că am foarte mulţi colegi care au o luptă foarte gravă cu cei din România, pentru că artiştii din România sunt dispreţuiţi de 30 de ani. Artiştii români care sunt plecaţi din România", susţine Angela Gheorghiu.

Artista mai vorbeşte, în interviul pentru AGERPRES, şi despre relaţia cu România, dar şi despre situaţia din ţara noastră, la 30 de ani de la Revoluţie.

"Nu am divorţat de România. Chiar dacă sunt divergenţe sau chiar dacă mulţi oameni din România n-au ştiut cum să mă privească sau să se comporte, nu m-am supărat iremediabil niciodată", mărturiseşte Angela Gheorghiu.


AGERPRES: V-aţi întors în România cu discul "Plaisir d'amour". Care este conceptul acestui disc? Şi mai ales, vorbiţi-mi despre colaborarea dumneavoastră cu Alexandra Dariescu.

Angela Gheorghiu: Este un disc aniversar pentru mine şi pentru Decca, prima mea casă de discuri, pentru că acum 25 de ani am avut prima înregistrare live de la Royal Opera House care, împreună cu BBC - ştiţi voi povestea, dacă nu, v-o repet - şi-a întrerupt o emisiune într-o seară şi au făcut fiecare din ei, şi Decca şi BBC, pentru prima oară în istoria lor o înregistrare live sau transmisie live de la Royal Opera House. După 25 de ani, am vrut să fac altceva, pentru că ştiţi foarte bine că am o discografie foarte mare şi în operă, şi în recitaluri, şi în concerte, şi în toate formele muzicale şi chiar vocal simfonice. Mi-am dorit să fac lied-uri în mai multe limbi, pentru că nu este primul de felul ăsta, am mai făcut două, trei înainte, dar de fiecare dată le-am făcut cu un acompaniator. Şi am vrut un pianist, un pianist concertist.

Am avut o întâmplare fericită. Am fost şi subiectivă şi obiectivă în acelaşi timp întâlnind-o pe Alexandra Dariescu la Londra. Ea a studiat la Londra de când este micuţă, deci este british. E un fel de casa noastră. Din 1990, sunt aproape londoneză. Tot ce este important din viaţa mea şi particulară şi profesională mă leagă de Londra. Şi am vrut să fac acest disc aniversar de 25 de ani cu o pianistă română, o adevărată pianistă concertistă şi să fie o specie de duet, nu neapărat un acompaniator. Şi ca să spun că am venit cu discul în România nu e o formulare corectă pentru că nu e că am venit eu. Eu nu vin cu discuri, eu nu vând discuri. Există o casă de discuri care face distribuţie în toată lumea şi am ţinut şi mi-am dorit, mă bucur, de fapt, când mi se oferă prilejul, cu un eveniment sau altul, să am zile libere şi să pot face această promoţie şi în România. Ăsta e adevărul.

AGERPRES: Pentru că vorbiţi de relaţia dumneavoastră cu România, aţi spus...

Angela Gheorghiu: N-am nicio relaţie cu România, din păcate. De fapt, zic aşa - eu am o relaţie cu România, nu România cu mine.

AGERPRES: În mod repetat, dumneavoastră spuneţi că la 30 de ani de carieră, nu aţi debutat pe o scenă românească.

Angela Gheorghiu: Nu, nu am debutat în operă.

AGERPRES: În operă, pe o scenă românească.

Angela Gheorghiu: Eu am fost în Bucureşti, am făcut concerte sau recitaluri pentru Teatrul Naţional, de două - trei ori, am făcut concerte de binefacere. Ultimul a fost la Ateneu, pentru Colectiv. Lucruri de genul ăsta eu am făcut. Am făcut concerte de Zilele Bucureştilor. Pentru mine, asta este un lucru... noi numim "crossover". Sau concerte în care pun un repertoriu pe care mi-l doresc, dar meseria mea, să fie scurt, este artist liric. Eu cânt spectacole de operă, pe scene de operă, ceea ce nu mi s-a întâmplat în România.

AGERPRES: Ce ar trebui să se întâmple?

Angela Gheorghiu: Nu ştiu, nu este treaba mea. Nu puteţi să mă întrebaţi pe mine ce aş putea să fac eu, dar dacă ar fi să îmi cereţi o opinie sau "ce aş face dacă ...", în primul rând, aş construi o sală nouă, aş angaja de la zero. De la bun început, aş face un examen pentru a avea o orchestră pe bune, cu o valoare reală, a celor care sunt mai buni în România, la ora asta. Şi noi nu avem o orchestră reală. Avem câteva instituţii de stat şi care ţin ori de stat, ori de Ministerul Culturii şi există acest tip de angajament pe toată viaţa. Sunt artişti angajaţi în teatre, vorbesc de cele muzicale, pot cânta un rol - este puţin mentalitatea ţărilor din Est sau a Rusiei, cred eu. Nu ştiu de unde vine ideea şi şcoala asta - de a fi angajat în teatru şi tu, chiar dacă ţi-ai pierdut vocea sau nu mai ai posibilitate, ai fost angajat la 25-30 de ani, dar la 40 de ani tu ţi-ai pierdut vocea. Este o profesie foarte vocaţională, care ţine de talent şi se întâmplă că în marea majoritate a teatrelor din România artiştii să nu mai aibă valoarea sau nivelul artistic sau chiar putinţa fizică. Pentru că, de multe ori, chiar şi pentru femei, intervin şi lucruri fiziologice pentru că nasc sau au probleme de tot felul, fiziologice şi atunci, cum vocea umană este în corpul omenesc, nu este o tragedie. Nu blamez ceva, nu critic. Dar, pentru a ridica acest nivel măcar pe prima scenă a României, trebuie creat un cadru în care şi eu pot cânta în condiţii profesioniste şi de nivelul secolului nostru, de cel trecut, nu mai vorbesc.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

AGERPRES: În contextul în care admiratorii dumneavoastră pot veni să vă vadă oriunde, cât de mult mai contează pentru dumneavoastră?

Angela Gheorghiu: Contează foarte mult. Chiar admiratorii din România mă copleşesc în ultimii ani. Îi văd din ce în ce mai mulţi. Ăsta e un semn bun, în sensul că îşi pot permite. Vin şi români din ţară, îşi iau bilete de avion şi vin la spectacole, aşa cum fac mulţi admiratori din toată lumea, dar chiar şi din oraşele sau ţările în care mă duc sunt din ce în ce mai mulţi români. Vin la spectacolele mele. Îmi dă o satisfacţie. Am început deja un turneu cu Alexandra Dariescu şi am avut un recital la Londra şi la Bruxelles. Urmează anul viitor în lume. Şi când văd mai mulţi români, când ajunge atmosfera aceea foarte "cool", cum spunem noi, când e foarte relaxată, atunci când sunt bis-uri, o stare de euforie, oamenii simt libertatea în a-ţi cere ceva - poţi să spui: "Casta Diva", "Tosca", "Traviata". Aud şi: "O melodie românească!", "O arie românească!". Ajung în ultima vreme ca pe scenele din lume în afară de 'Mulţumesc' din ţara respectivă să spun şi "Mulţumesc" în limba română, pentru că ştiu că sunt foarte mulţi români. Mă bucură, e un semn bun.

AGERPRES: Aţi fost generoasă în a aduce în lumina reflectoarelor artişti tineri, cum este cazul Alexandrei Dariescu. De ce aţi făcut asta şi cât de mult contează şansa pentru un artist?

Angela Gheorghiu: E instinctual, aşa. Mă simt şi legată de România. Adică nu am divorţat de România (râde -n.r.). Chiar dacă sunt divergenţe sau chiar dacă mulţi oameni din România n-au ştiut cum să mă privească sau să se comporte, nu m-am supărat iremediabil niciodată. Şi nu numai cu România, în general îmi place să fiu un om pozitiv, să las uşi deschise. Poate că ai o perioadă, ai o furie mai mare şi atunci spui "Gata, niciodată nu mai vin în România!". Nu există aşa ceva! Sunt româncă şi tot ce este legat de România... Atunci când văd un artist - nu contează vârsta şi nici genul, dacă este talentat - aici trebuie să îmi demonstreze - atunci eu, în momentul în care am o ocazie, uşa eu o deschid.

AGERPRES: Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de mult contează şansa de a fi pus în lumină ca artist, pe lângă muncă?

Angela Gheorghiu: Cunosc aceste sentimente în a fi într-un fel protejat. (...) Este foarte important ca un artist, atunci când începe o carieră, să fie admirat, să i se dea ca un fel de "paşaport de valoare". Eu am trăit asta în România, îmi aduc aminte, cu Iosif Sava, mai departe, când am fost la Covent Garden, cu Sir Georg Solti, care era cel mai important artist internaţional, dirijor, director la Royal Opera House, la Covent Garden. Şi faptul că un artist mai în vârstă, să spun aşa, un artist consacrat îţi dă curaj şi mai ales te asigură că este bine ceea ce faci. Şi nu ai nevoie de mai mult. Dacă o singură persoană ... Mai contează ceva: după ce tu ai făcut acest debut, deci cineva ţi-a deschis uşa, nu este totuşi de ajuns. Tu, după aceea, trebuie să demonstrezi. Tot ceea ce pot să spun acum este că doresc celor cărora le deschid o uşă să facă ce am făcut şi eu: să demonstreze şi după 30 de ani, aşa cum mă aflu eu acum, să înţeleagă el sau ea însăşi că toată lumea a avut dreptate şi că a meritat. De fapt, pentru a avea şansă, contează şi perioada în care te afli. Şi asta concură - momentul în care te-ai născut, unde te-ai născut, pe cine cunoşti. Contează foarte mult aceste detalii. Orice te înconjoară poate concura către succesul tău. Este destul de complicat. Este destul de complicat şi sper ca exemplul meu să fie unul pozitiv şi, mai ales, nu numai să fie unul pozitiv, dar să se înţeleagă că există întotdeauna o posibilitate, indiferent ce, dacă tu ai o adevărată valoare.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Spuneţi-mi planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat. Am citit în presa britanică faptul că urma să vă întâlniţi cu membrii trupei ABBA...

Angela Gheorghiu: Când o să fie, o să vă anunţ. O să vă povestesc şi despre asta, o să vă povestesc şi despre Vangelis şi o să vă povestesc despre multe lucruri. Dar astea sunt lucruri care sunt în lucru. Mă bucur de colaborări întotdeauna foarte interesante. Bineînţeles că eu sunt artistă lirică, sunt cântăreaţă de operă. Nu pot să spun că şi acest gen nu necesită o tehnică specială. Nu voi fi niciodată un cântăreţ de muzică pop. Eu tentez şi încerc să mă distrez, într-un fel, într-un mod profesionist cu oameni care într-adevăr au o valoare pe domeniul ăsta. Şi îmi plac asocierile şi ţin la prieteniile oamenilor de valoare, indiferent de muzica pe care o fac.

AGERPRES: Autobiografia dumneavoastră va fi publicată anul viitor în limba română.

Angela Gheorghiu: Anul viitor.

AGERPRES: Cum o revedeţi, cum vă raportaţi la ea acum şi când va apărea?

Angela Gheorghiu: Nu ştiu data exactă, dar o să aflaţi, pentru că nimic nu e secret, dar nu ştiu.

AGERPRES: O recitiţi altfel?

Angela Gheorghiu: Câteva pagini din alte mii care s-au petrecut în viaţa mea. Dar sunt pagini importante. Spun lucruri, încep cu viaţa mea de când m-am născut, la Adjud cu părinţii mei, lucruri interesante, cu perioada cea mai neagră în care mi-am făcut eu studiile, '80 - '90. Totuşi, cu bune şi cu rele, pentru că, atunci când eşti mic, un copil nu vede şi nu simte toate ororile şi politice şi materiale, e o altă percepţie. Bineînţeles că am făcut şi eu cozi, bineînţeles că am avut şi eu şocurile mele când am ieşit în afara României. Făceam fotografii la florării, magazine de carne, de cosmetice, de tot felul. Am avut un şoc să văd luminile şi splendorile. Făceam fotografii la magazine şi mă uitam. Prima oară când am fost la Viena mă gândeam: "De ce oamenii nu reacţionează să spună 'Uau, ce frumos e!'?". Nimeni nu reacţionează la câtă frumuseţe este. Toată lumea trece pasiv, aşa. (râde -n.r.) Mă gândeam că toată lumea ar trebui să fie extaziată văzând frumuseţile şi luminile şi atmosfera de acolo. Dar, între timp şi la Bucureşti sau şi în România s-au aprins luminile. Nu pentru toată lumea. Ştiu că există oameni care poate nu au lumină. Ştiu că există probleme enorme. Dar ce rost are ca eu să le repet, voi le ştiţi. Dar, măcar să ştiţi că le ştiu. Le ştiu pe toate. Niciodată nu sunt în bula mea şi nu vreau să aflu sau nu înţeleg. Înţeleg tot, văd tot, ştiu tot. Şi atunci când se poate şi dacă se poate, eu vin cu partea mea şi spun: "Să ştiţi că există şi în România parte bună". Şi există, bineînţeles. Pentru că milioanele de oameni care au plecat din România şi şi-au văzut de treabă, ei au rămas acolo pentru că îşi văd de treabă. Şi pentru că este un cerc vicios, de aceea ei nu au reuşit să stea în România, să îşi vadă de treabă în România. Sau şi în România.

AGERPRES: Pentru că se fac 30 de ani de la căderea comunismului, zilele acestea ....

Angela Gheorghiu: Păi nu, nu sărbătorim căderea comunismului, pentru că nu a căzut comunismul.

AGERPRES: Formal, da.

Angela Gheorghiu: Nu. Comunismul poate să cadă probabil ca după Al Doilea Război Mondial, când a fost Procesul de la Nurenberg, deci - în afara legii. Altfel nu se poate. Trebuie "da capo". Nu este doar o vorbă. Practic, nu se poate altfel. Adică, îmi pare rău, cei care au făcut acest lucru - şi ştiu, toată lumea ştie de toată lumea, că ai fost securist sau comunist - pot să rămână, nu doresc răul nimănui, dar nu în poziţiile decizionale. Un pas în spate. Să nu mai auzim. Altfel nu se poate. Adică, noi trebuie să păşim şi să mergem cu altă mentalitate, un real "da capo", cu alţi oameni, care vin de la bun început cu un Curriculum Vitae, să ştim fix, exact cine sunt acei oameni, în mod transparent şi noi să avem încredere şi să ne bucurăm. Şi atunci şi psihologic, lumea, oamenii poate altfel merg la serviciu se trezesc de dimineaţă, nu mai sunt hârâielile astea. Sunt lucruri psihologice care determină şi o stagnare şi un fel de "Lasă-mă să te las". Şi ce poate să aducă asta? Nu ai chef de nimic. Contează enorm nu numai partea materială. Pentru a ajunge la partea materială trebuie să ai şi partea psihologică. Să simţi că munca ta îţi este răsplătită. (...) Acest pus de suflet e cu grijă şi cu atenţie şi atunci totul iese profesionist. Dacă lumea vine cu "Ah, din nou şi astăzi?", nu iese nimic. E foarte importantă şi partea psihologică.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Dacă nu ar fi fost Revoluţia din '89, cariera dumneavoastră ar fi fost la fel?

Angela Gheorghiu: Nu, aş fi fugit. Ce întrebare! Normal, absolut că aş fi fugit cu primul tren, autocar, ce mai era pe atunci! Cu trenul până la Viena. Apropo de asta, ţin minte că era o doamnă (...) pe vremea lui Ceauşescu, era un nimeni la ministerul Culturii şi eu am vrut, am făcut cerere să mă duc la un concurs internaţional. Nici măcar nu mi-au răspuns. Deci eram demnă de dispreţ. (râde-n.r.) Nici măcar nu mi-au răspuns vreodată, adică nici măcar nu s-au chinuit să îmi spună: "Nu-ţi dăm voie". Şi în momentul în care au fost primele arme în Bucureşti, când a fost ce a fost - încet, încet se poate înţelege ce a fost - am câştigat libertate, asta este cert pentru toată lumea. Dar libertatea şi-au luat-o cu toţii - şi cei buni şi cei răi. Şi acolo avem o mică mare problemă. În momentul în care au început armele şi această libertate, erau ca un sunet de libertate armele din Bucureşti. Îmi aduc aminte, sora mea era însărcinată şi era la Universitate. Mergeam să îi ducem un sandviş sau venea la noi - era o tragedie în familie - mie mi-a fost teamă să mă duc, mi-a fost teamă să stau acolo, pentru că mi-a fost teamă. Ideea mea este următoarea - atunci când am avut această libertate, a sunat telefonul. Un manager mi-a oferit deja primul meu contract pentru o televiziune olandeză. Şi de atunci, eu ştiam de când eram mică în momentul în care voi fi liberă ce am de făcut şi am pus în practică visurile.

AGERPRES: Credeţi într-o Românie în care totul să înceapă "da capo" şi în care dumneavoastră să cântaţi pe scena unei opere?

Angela Gheorghiu: Să cred? Păi nu mă doare gura să spun: "Cred". Dar în practică... nu prea. Dacă ar fi să fiu diplomată, poate se va întâmpla. Sperăm (râde - n.r.). Pentru că sunt şi sărbătorile... De fapt, aştept să fiu surprinsă. Surprindeţi-mă plăcut! Şi aştept momentul în care să punem prima cărămidă, nu ştiu, pentru un spital, pentru o autostradă până la munte, pentru ce vreţi voi, pentru o sală de concerte, pentru că fără artă, o naţie este moartă. Să pun prima cărămidă şi eu vin şi după aceea... Dar nu e vorba doar despre mine. Să ştiţi că am foarte mulţi colegi care au o luptă foarte gravă cu cei din România, pentru că artiştii din România sunt dispreţuiţi de 30 de ani. Artiştii români care sunt plecaţi din România. Pentru că există această concepţie şi această mentalitate cu aceleaşi persoane care au Artexim sau ce, Festival Enescu, care trebuie să se termine odată, să poată să nu aibă acest curaj în a le explica artiştilor români: "Doar pentru că eşti român, tu trebuie să vii să cânţi pe gratis sau pentru jumătate de onorariu". Să fie respectaţi artiştii români ca oricare artist pe care îl chemaţi la Festivalul Enescu, fix pe valoarea lui. Pentru valoarea lui. Doresc - "Surprindeţi-mă!". AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Simona Aruştei)