RETROSPECTIVĂ 2019 Eliud Kipchoge, primul om care a alergat maratonul în mai puţin de două ore
Kenyanul Eliud Kipchoge a devenit în toamna lui 2019, la Viena, primul om care a alergat maratonul în mai puţin de două ore, performanţă pe care cei mai mulţi ar fi crezut-o de nerealizat, scrie Reuters.
Kipchoge a fost cronometrat în o oră, 59 de minute şi 40 de secunde, cu două minute mai puţin decât propriul său record mondial, 2 h 01 min 39 sec, stabilit în condiţii omologate la Berlin anul trecut. Performanţa lui Kipchoge la Viena nu a fost omologată de Federaţia Internaţională de Atletism (World Athletics) din cauza condiţiilor particulare ale acestei curse, mai ales faptul că învingătorul a fost ajutat de "iepuri".
De cel mai mare ajutor pentru kenyan a fost probabil ultima versiune a pantofilor Vaporfly, concepuţi de Nike, care nu încalcă regulamentul.
Cei care se întrebau în ce măsură au contribuit aceşti pantofi la rezultatul lui Kipchoge au aflat răspunsul 24 de ore mai târziu, când kenyana Brigid Kosgei, purtând tot Vaporfly, a pulverizat recordul mondial în proba feminină de maraton. Kosgei a îmbunătăţit cu 81 de secunde performanţa stabilită de britanica Paula Radcliffe în urmă cu 16 ani.
Apoi, în decembrie, ugandezul Joshua Cheptegei a stabilit un nou record mondial pe distanţa de 10 km, purtând aceiaşi pantofi Vaporfly.
Potrivit World Athletics, este un lucru bun că tehnologia nu conferă un "avantaj mecanic".
În urmă cu un an, Kipchoge a stabilit la Berlin recordul oficial al probei de maraton, cu timpul de 2 h 01 min 39 sec.
Performanţa kenyanului de la Viena a făcut ca alergările pe distanţe lungi să rămână în centrul atenţiei, într-un moment când atletismul avea nevoie de aşa ceva după ce Mondialele de la Doha au dezamăgit.
În capitala Qatarului, proba masculină de 100 m, cea mai aşteptată, a fost afectată înainte să înceapă de situaţia ridicolă care i-a permis americanului Christian Coleman să scape de o sancţiune antidoping pentru nerespectarea obligaţiilor sale privind localizarea. Coleman a luat aurul cu timpul de 9 sec 76/100, a şasea performanţă din toate timpurile în această probă. Pe un stadion aproape gol, argintul i-a revenit unui alt american, veteranul Justin Gatlin, în trecut de două ori suspendat pentru dopaj.
Lipsa evidentă de interes, vizibilă şi la proba feminină de 100 m, a fost doar una din urmările controversatei decizii de a organiza competiţia la Doha, unde aerul condiţionat a funcţionat în interiorul stadionului, dar nu a putut face nimic pentru atleţii ce au participat la alergările de pe distanţe lungi.
A fost dureros să vezi că mai bine de 40% din concurentele de la proba feminină de maraton au abandonat din cauza căldurii şi umidităţii, în ciuda startului dat la miezul nopţii. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a fost atât de impresionat, încât aproape imediat a decis mutarea probelor de maraton şi de marş din cadrul Jocurilor Olimpice de anul viitor, de la Tokyo la Sapporo, în nordul Japoniei, unde vremea este mai răcoroasă.
Coleman a reuşit să învingă sistemul, nu însă şi reputatul antrenor Alberto Salazar, care a fost suspendat patru ani pentru încălcarea regulamentului antidoping, deşi niciunul dintre sportivii săi nu a fost depistat pozitiv.
Suspendarea lui Salazar a fost bine primită de mulţi ruşi, care susţin că sunt victimizaţi în bătălia împotriva dopajului, în timp ce alţii scapă uşor.
Altfel, Rusia a avut din nou un an prost în domeniul luptei împotriva dopajului.
World Athletics şi grupul său de lucru nu au fost deloc impresionaţi de eforturile Rusiei de a urma foaia de parcurs pentru a fi acceptată în competiţii. Pe baza rapoartelor AMA/WADA despre falsificarea datelor laboratorului antidoping de la Moscova, Rusia rămâne suspendată când se apropie Jocurile Olimpice de la Tokyo.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Marea Britanie : Un avion de vânătoare s-a prăbușit în timpul unui antrenament
O anchetă a fost deschisă în Regatul Unit după prăbușirea unui avion de vânătoare Hawk în timpul unui antrenament, în nordul Țării Galilor, a anunțat miercuri ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, transmite AFP. O înregistrare video difuzată pe rețelele sociale pare să arate că cei doi piloți s-au catapul
Baschet masculin: CS Dinamo București, cu un pas în grupele FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a făcut un pas mare spre grupele FIBA Europe Cup la baschet masculin, după ce a învins în deplasare formația kosovară KB Peja, cu scorul de 96-58 (27-11, 14-18, 27-12, 28-17), miercuri seara, în prima manșă a turului preliminar. Dinamo s-a impus la o diferență (38 de puncte) care face ca returul să fie o f
Box: Lăcrămioara Perijoc, învinsă în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a fost învinsă de turcoaica Esra Yildiz Kahraman, miercuri, în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Esra Yildiz Kahraman, medaliată cu bronz la JO de la Paris din 2024 și la Mondialele de anul trecut de la Nis (Serbia), s-a impus clar la puncte, cu
Tenis: Murray și Nadal, din nou adversari, la festivitățile dedicate aniversării Rafa Nadal Academy
Andy Murray și Rafael Nadal se vor înfrunta din nou pe teren, la un deceniu de la ultimul lor meci de tenis, scrie DPA. Murray a fost anunțat drept căpitan al unei echipe care va juca împotriva unei formații conduse de Nadal, pe 3 octombrie, în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea a 10 ani de la înființarea Academiei Rafa Nad
Tenis: Spania, adversara Cehiei în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Spaniei s-a alăturat Cehiei în semifinalele Billie Jean King Cup, după ce a învins Kazahstanul cu scorul de 2-1, miercuri, la Shenzhen (China), orașul care găzduiește până duminică faza finală a competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Jessica Bouzas (locul 93 mondial) a oferit un start
Auto - F1: Circuitele istorice, distruse în era noilor monoposturi hibride, spune Fernando Alonso
Dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso a declarat miercuri, la Baku, că unele dintre cele mai emblematice circuite din Formula 1 au fost 'distruse' în era noilor monoposturi hibride introduse în acest sezon, și a cerut schimbări, scrie AFP. Comentariile pilotului echipei Aston Martin vin în urma criticilor legate de recentul M
Fotbal: Mbappe, revenit la antrenamentele naționalei Franței după ce a acuzat simptome de gripă
Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, care a fost indisponibil marți din cauza unor simptome de gripă, s-a antrenat 'normal' alături de restul lotului miercuri, după cum a anunțat stafful echipei, cu două zile înaintea meciului din Liga Națiunilor programat vineri în Turcia, scrie AFP. Atacantul echipei Real Madrid, care
Fotbal: Clubul Manchester United a raportat venituri record pentru sezonul 2025-2026
Clubul englez de fotbal Manchester United a raportat venituri record pentru sezonul 2025-26, în ciuda absenței din competițiile europene, dar a înregistrat o pierdere înainte de impozitare de aproape 47 de milioane de lire sterline (62,35 milioane de dolari), scrie DPA. 'Diavolii roșii' au obținut venituri de 677,6 milioane de lire st
Fotbal: 'Balonul de Aur' trebuie să-i revină unui jucător ce face 'magie' cu balonul, spune Yamal
'Balonul de Aur ar trebui să îi revină fotbalistului care iese în evidență, cel pe care vrei să-l vezi, cel care posedă acea magie, care te face să zâmbești și te determină să mergi la meci doar ca să-l urmărești', afirmă Lamine Yamal, atacantul echipei FC Barcelona, aflat printre pretendenții la trofeu în cadrul ceremoniei din 26 octombrie, s
Fotbal: 'Vom face tot posibilul să redăm bucuria suporterilor', spune căpitanul Germaniei, Joshua Kimmich
Căpitanul naționalei de fotbal a Germaniei, Joshua Kimmich, a declarat că resimte un sentiment special de responsabilitate după a treia eliminare consecutivă dezamăgitoare la Cupa Mondială, scrie DPA. 'Privind în urmă, aceste trei eliminări de la Cupa Mondială fac parte din cariera mea. Nu poți schimba trecutul. Dar te poți asigura că lucrurile vor d
Fotbal: Căpitanul Olandei, van Dijk, vrea să-i strice lui Klopp debutul ca selecționer al Germaniei
Căpitanul naționalei de fotbal a Olandei, Virgil van Dijk, așteaptă cu nerăbdare să-l revadă pe fostul său antrenor de la Liverpool, Jurgen Klopp, dar vrea să-i strice debutul la cârma naționalei Germaniei, scrie DPA. 'Abia aștept să-l văd. Este o persoană foarte importantă din cariera mea', a declarat van Dijk înaintea meciului din Liga Na
Președintele UEFA a declarat că încrederea în lumea fotbalului nu a fost încă restabilită
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că încrederea în lumea fotbalului nu a fost restabilită în urma eșecului controversatului plan al FIFA de atragere a investițiilor private. Acestea sunt primele declarații publice ale lui Ceferin de când președintele FIFA, Gianni Infantino, a propus o analiză a modului &
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut dramatic în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse și australianca Maya Joint au fost învinse dramatic de cuplul Ya Hsin Lee (Taiwan)/Qiu Yu Ye (China), cu 1-6, 6-3, 14-12, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Favoritele numărul doi s
Auto - F1: Francezul Isack Hadjar, confirmat de Red Bull și pentru 2027
Pilotul francez Isack Hadjar a fost confirmat de echipa Red Bull ca și coechipier al lui Max Verstappen, și pentru sezonul 2027 de Formula 1, scrie DPA. Hadjar, 21 de ani, care a ratat trei curse din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, va reveni pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, care va avea loc s
Fotbal: A doua ediție a Cupei Messi se va derula la Miami între 25 octombrie și 1 noiembrie
Starul argentinian Lionel Messi a anunțat marți că a doua ediție a Cupei Messi, un turneu care reunește 16 dintre cele mai bune academii de fotbal din lume, se va derula între 25 octombrie și 1 noiembrie la Miami (SUA), scrie EFE. ''Cupa Messi și mai mare! 16 cluburi din 9 țări. Reunește din nou cele mai bune tinere talente din l













