logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ambasadorul Ucrainei: Sper ca la începutul anului viitor vom avea două întâlniri la nivel înalt

Imagine din galeria Agerpres

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, a declarat vineri, la o întâlnire cu studenţii de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, că speră ca în relaţia bilaterală cu România la începutul anului 2020 să aibă loc două vizite sau două întâlniri la nivel înalt.

"Sper că la începutul chiar anului viitor vom avea cel puţin două vizite sau două întâlniri la nivel înalt, oficial şi vom avea şi rezultate concrete care vor fi convenite atât pentru termen scurt, cât şi pe termen mediu", le-a spus studenţilor sibieni, ambasadorul Oleksandr Bankov.

Acesta a amintit că cea mai recentă întâlnire dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, a avut loc în luna septembrie, la New York, în marja segmentului de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi la întâlnirea cu studenţii,dacă este posibilă o întâlnire bilaterală în 2020 între preşedintele României, Klaus Iohannis şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sau între premierii celor două ţări, ambasadorul Oleksandr Bankov a declarat că nu este exclus.

"Nu pot să exclud pentru că sigur că se doreşte activizarea acestui dialog la cel mai înalt nivel, dar pentru a crea posibilităţi şi pentru a crea contextul necesar pentru aceste întâlniri, la nivel foarte înalt, trebuie să lucrăm şi să creăm de fapt rezultate necesare pentru astfel de întâlnire. Vom începe de la un alt nivel şi sper eu că vom reuşi să avem două comisii interguvernamentale: una care să se ocupe de relaţiile economice, infrastructură, tehnică şi altele şi cealaltă care se ocupă de minorităţi naţionale", a spus ambasadorul Bankov.

Ambasadorul Ucrainei la Bucuresşti, Oleksandr Bankov, s-a întâlnit vineri, la Sibiu, cu rectorul şi studenţii Universităţii "Lucian Blaga" în cadrul unei conferinţe care a fost organizată Centrul de Studii Globale al acestei universităţi. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 31-08-2026 19:14

MAI: Importanța strategică a Mării Negre - discutată de Cătălin Predoiu și congresmanul Mike Rogers

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit luni cu congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate din Camera Reprezentanților a SUA, context în care au discutat, printre altele, despre evoluțiile de securitate din regiune și importanța strategică a Mării Negre. Potrivit unui comunicat al

Politic 31-08-2026 18:24

Executivul a aprobat regulile pentru procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore

Guvernul a aprobat, luni, normele specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore din sectorul românesc al Mării Negre. De asemenea, prin hotărâre de guvern a fost aprobat și cuantumul redevențelor și taxelor aplicabile concesiunilor. 'Actul normativ stabilește cadrul general pentru

Politic 31-08-2026 18:21

Guvern: Nou mecanism de recompensare a performanței pentru personalul ANAF din 2027

Guvernul a aprobat luni, prin hotărâre, metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță la nivelul structurilor organizatorice ale ANAF, cu un nou mecanism de recompensare a performanței pentru personalul ANAF, care se va aplica din 2027. Potrivit unui comunicat al Executivului, 'mecanismul pune în aplicare angaja

Politic 31-08-2026 17:07

Ilie Bolojan: Toate contractele pentru repornirea în forță a lucrărilor la termocentrala Iernut devin operaționale în septembrie

Toate contractele necesare pentru repornirea în forță a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaționale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de lucru complet pentru finalizarea obiectivului până la sfârșitul acestui an, a anunțat luni, la Târgu Mureș, premierul interimar Ilie Boloja

Politic 31-08-2026 16:57

MAE: Zbor umanitar pentru cinci copii din Fâșia Gaza și membri de familie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că România a participat, luni, la evacuarea a cinci copii bolnavi din Fâșia Gaza, alături de membri de familie, fiind al 12-lea zbor umanitar de acest tip. 'Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afaceri

Politic 31-08-2026 16:49

Ilie Bolojan: În zilele următoare se va semna efectiv preluarea combinatului Azomureș

Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, la Târgu Mureș, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureș, după ce vineri au fost finalizate cu succes toate procedurile obligatorii de avizare. 'Acum câteva luni, au fost finalizate negocierile pentru prelu

Politic 31-08-2026 16:48

Președintele Nicușor Dan participă, marți, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși

Președintele Nicușor Dan participă, marți, la Catedrala Națională, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va susține o alocuțiune. Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedi

Politic 31-08-2026 16:40

Mai multe misiuni diplomatice au celebrat Ziua Limbii Române - de la 'Amintiri din copilărie' la AI și cuvinte comune

Mai multe misiuni diplomatice străine acreditate la București au marcat luni Ziua Limbii Române prin postări inedite pe paginile lor de socializare - un fragment din 'Amintiri din copilărie' de Ion Creangă, un 'dialog' cu Inteligența Artificială în care sunt prezentate cuvinte ce nu pot fi traduse sau evidențierea latinității limbii noastr

Politic 31-08-2026 16:38

Bolojan: PNRR a reprezentat un salt important în domeniul investițiilor; au existat și întârzieri

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni că implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a permis României să facă 'un salt important' în domeniul investițiilor, subliniind însă că au existat întârzieri în realizarea unor proiecte și în îndeplinirea anumitor jaloane.

Politic 31-08-2026 16:24

Bolojan: Luni vom aproba în ședința de Guvern hotărâri care închid ultimele aspecte din PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că în ședința de guvern de luni vor fi aprobate câteva hotărâri care închid ultimele aspecte care țin de PNRR, menționând că dorește ca toate aceste hotărâri să fie publicate în Monitorul Oficial până la sfârșitul zilei. 'Urmează să avem (...)

Politic 31-08-2026 16:09

Grindeanu: România are nevoie de o lege a salarizării echitabilă

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni la Sinaia că susține o nouă lege a salarizării echitabilă, dacă social-democrații vor fi soluția pentru un nou Guvern, chiar până la sfârșitul acestui an. Până atunci, a adăugat el, este necesar un audit general al statului. 'PSD, de fiecare dată când

Politic 31-08-2026 15:51

Siegfried Mureșan: Prioritățile prezentate de Grindeanu - o agendă populistă; Nu credem că PSD va face în viitor ce nu a făcut în trecut

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, luni, că prioritățile prezentate de liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru următorii doi ani reprezintă o 'agendă populistă'. Liberalul susține că social-democrații nu mai au credibilitate să facă promisiuni în domenii precum agricultura, piața muncii, sănătatea și apărarea, întrucât PSD a de

Politic 31-08-2026 15:32

Grindeanu: PSD merge la Cotroceni cu propunerea de prim-ministru de la PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, la Sinaia, că social-democrații vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern cu propria propunere de premier și a precizat că își asumă această funcție. Grindeanu a fost întrebat dacă PSD ar fi dispus să renunțe la funcția de prim-ministru &ic

Politic 31-08-2026 15:28

Reforma administrativ-teritorială și a serviciilor secrete, printre prioritățile USR pentru următoarea sesiune parlamentară

Reforma administrativ-teritorială și reforma serviciilor secrete se numără printre prioritățile legislative ale USR pentru următoarea sesiune parlamentară. La acestea se adaugă eliminarea supraimpozitării contractelor cu normă parțială, protecția minorilor în mediul online și reforma electorală, reiese dintr-un comunicat transmis, luni,

Politic 31-08-2026 14:39

Grindeanu: PSD propune un acord politic cu 10 priorități pentru doi ani

Partidul Social Democrat propune formațiunilor politice care doresc să contribuie la formarea unei majorități parlamentare un acord politic cu 10 priorități pentru următorii doi ani, a anunțat, luni, președintele PSD, Sorin Grindeanu. Liderul social-democrat a precizat, la finalul ședinței conducerii PSD desfășurate la Sinaia, că partidul cond