REPORTAJ VIDEO: ''Tradiţia Militară'', în misiune pe timp de pace
Asociaţia ''Tradiţia Militară'', înfiinţată de către pasionaţii de istorie în anul 2004, este singura organizaţie de profil care ia parte anual la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale sub Arcul de Triumf.
Este cea mai veche asociaţie de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România, reprezintă ţara noastră la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare şi a participat la numeroase manifestări specifice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Preşedintele Asociaţiei, Mircea Stoica, vorbeşte despre cei care au pus bazele acestei iniţiative: oameni cu vârste sau pregătire profesională diferite, care s-au întâlnit însă la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, uniţi de o pasiune comună - istoria militară.
"Ne tot vedeam pe aici, schimbam experienţe, eram colecţionari de obiecte militare istorice şi aşa am ajuns la dorinţa şi concluzia că trebuie să înfiinţăm o organizaţie de reconstituire istorico-militară în România, cu atât mai mult cu cât aceasta este o tradiţie veche în Europa, şi nu numai în Europa. Lipsa armatei române pe acest teren era acut resimţită, aşa încât în ţări străine se înfiinţau grupuri care reconstituiau armata română. Apoi, noi am ajutat la înfiinţarea altor grupuri de acest gen, i-am ajutat cu informaţii, cu echipament, cu instrucţie. Avem grupuri de armată română în Anglia, în Cehia, în Slovacia, în Ucraina şi în Rusia şi, cine ştie, poate în viitor şi în alte ţări", precizează el.
Mircea Stoica subliniază că asociaţia nu vizează o "glorificare a războiului sau a patriotismului xenofob".
"De aceea, şi străinii care îmbracă uniforma românească pot deveni mândri de a o purta. Noi vrem să dezbrăcăm istoria de propaganda războiului, care dezumanizează inamicul şi vrem, mai mult, ca această activitate a noastră să fie o punte de legătură între militari şi civili, între români şi străini, între trecut şi prezent", explică Stoica.
În aceste zile, asociaţia face pregătiri pentru parada militară organizată anual la Arcul de Triumf. Mircea Stoica le vorbeşte voluntarilor despre mândria cu care trebuie să participe la eveniment şi despre modul în care poate fi transmis acest sentiment.
"Capul drept, poziţia de atenţie, bărbia puţin ridicată! Onorul va fi spre dreapta, ochiul stâng deasupra nasturelui central de pe piept. Privirea - la cei de pe margine! Când trecem prin dreptul tribunei oficiale, vă uitaţi în ochii celor din tribuna oficială. Nu zâmbiţi prea tare, nu fiţi trişti, că nu aveţi motive! Sunteţi mândri!", spune el.
Printre membrii asociaţiei se numără şi femei, una dintre acestea fiind Bianca Ştefănescu, absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. În prezent, lucrează în domeniul economic, dar a fost pasionată de "militărie" încă din copilărie.
"În liceu, de asemenea am participat la activităţi organizate de fanfara militară a oraşului natal. În Capitală, căutând atmosfera ideală a Bucureştiului interbelic, am descoperit Asociaţia Tradiţia Militară. Am venit aici atât pentru trăsăturile de caracter pe care le găsesc în oameni, cât şi pentru scopul pentru care această asociaţie s-a înfiinţat, anume de a cinsti eroii acestui neam. Sunt eroii noştri, sunt eroii mei, iar prin noi cred că ei mai trăiesc, cel puţin în amintiri", mărturiseşte ea.
O altă figură inedită este cea a lui Ştefan Stănciulescu, elev în clasa a VI-a, care încearcă să împace timpul alocat şcolii, destul de încărcat, cu exerciţiile din cadrul asociaţiei. Nu ştie dacă va intra în armată, dar doreşte să devină medic chirurg. Pentru el asociaţia reprezintă ocazia de a se întâlni cu oameni care cunosc foarte multe informaţii istorice.
"De câte ori merg pe stradă sau sunt cu cineva, încerc să păstrez cadenţa cu el. (Prietenii - n.r.) nu prea ştiu de pasiunea asta. Nu că aş ascunde-o, dar nu le-am spus, nu îi pasionează. (...) Uniforma pe care o port este una de infanterist, din Primul Război Mondial. Ei erau echipaţi cu pantaloni din postav, bocanci - pe care i-au primit abia în 1917", spune băiatul.
Alexandru Ştefan Bucur, arhitect, este unul dintre cei mai vechi membri ai asociaţiei. Pasiunea pentru istorie i-a transmis-o bunicul său, dar apropierea de asociaţie s-a produs şi datorită profesiei sale.
"Cumva, această pasiune a venit pe filiera pasiunii pentru fortificaţie şi în special a forturilor Bucureştiului. În 2006, am participat la Zilele Muzeului ca spectator şi am văzut asociaţia prezentând un mic program şi am spus: 'Asta vreau să fac!'. Şi am intrat în asociaţie şi sunt unul dintre cei mai vechi membri. Chiar unul dintre membrii fondatori. Bunicul meu era pasionat de istorie şi pot să spun că de la el am învăţat să iubesc istoria. Îmi spunea tot soiul de poveşti", îşi aminteşte el.
Daniela Năpârlică, profesoară de limba engleză, vine în fiecare duminică în Capitală, pentru a participa la exerciţiile militare. Una dintre elevele sale doreşte să îi calce pe urme.
"Efortul nostru nu se compară cu cel al strămoşilor noştri, care au luptat. Cei care sunt acum la o vârstă foarte fragedă, prin acţiunile noastre, vor reuşi să cunoască istoria şi altfel, nu doar din cărţi. Sunt cadru didactic, profesor de limba engleză. Copiii - prima dată au fost şocaţi. Au dorit dovezi. Am avut activităţi la Muzeul de Istorie, m-au văzut în uniformă şi de atunci mă tot întreabă. Chiar am o elevă care îşi doreşte să facă parte din asociaţie", mărturiseşte ea.
Printre premiile pe care le-a primit Asociaţia se numără: Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Medalia Regală pentru Merit, Medalia Ministerului Apărării Naţionale şi Emblema de Excelenţă a Statului Major General. "Tradiţia Militară" acoperă şapte epoci istorice distincte, de după anul 1806.
***
Reportajul video poate fi urmărit accesând linkul https://youtu.be/y77sS70cGbk şi pe AGERPRES VIDEO. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Cătălin Soci, montaj: Traian Arsenescu, realizator: Marilena Gheorghiță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












