Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că obiectivul sportivilor români pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 este obţinerea a cel puţin o medalie olimpică.

Speranţele judoului românesc în ceea ce priveşte obţinerea unei medalii olimpice la Tokyo sunt legate de Vlăduţ Simionescu, la categoria +100 kg, şi Andreea Chiţu, la categoria 52 kg.

Oficialul FRJ s-a arătat mulţumit de colaborarea pe care federaţia o are cu antrenorul japonez Kohei Oishi, care coordonează loturile naţionale de judo, acesta având şi un rolul de îndrumător al tehnicienilor români.

Cozmin Guşă a vorbit şi despre neajunsurile din sportul românesc, despre greutăţile financiare cu care se confruntă o federaţie sportivă, făcând totodată referire şi la baza de selecţie foarte redusă a judoului românesc, comparativ cu alte state, precum Brazilia, care se apropie un milion de sportivi practicanţi.

AGERPRES: Cum vă simţiţi ca preşedinte al Federaţiei Române de Judo, e mai greu decât vă aşteptaţi?
Cozmin Guşă: Nu a fost uşor, dar ce e uşor? Federaţiile din România, cu mici excepţii, sunt tributare unor nevoi financiare pe care nu şi le pot îndeplini decât cu sprijinul Guvernului, sprijin care este foarte subţire pentru sport, trebuie sprijin din afară, din mediul de afaceri. Nu poţi să faci performanţă în afară, la competiţiile de seniori, dacă nu începi cu 7-8 ani înainte. Cel puţin de la copii, cadeţi, juniori, şi asta înseamnă investiţii şi mai ales expertiză. Şi noi mai avem o problemă în sportul românesc, lipsa antrenorilor cu metode de actualitate, să poată să compatibilizeze sportul românesc cu sportul mondial şi să-l ridice. Cam astea au fost problemele şi la judo când am preluat, reamintesc că nu mai aveam nici lot olimpic de seniori, era desfiinţat când am preluat şi l-am reînfiinţat. Au fost datorii, le-am plătit, a fost subfinanţare de cel puţin un an şi ceva, acum nu mai există nicio problemă de finanţare şi toate categoriile participă la toate competiţiile importante. Am adus un antrenor din patria mamă a judoului, Japonia, căruia evident că i-a fost greu să se adapteze la stilul românesc, dar e foarte dârz, face eforturi. Începe să influenţeze în bine antrenorii mai tineri pe care, de asemenea, am început să-i promovăm la loturi.

AGERPRES: Cum apreciaţi rezultatele obţinute?
Cozmin Guşă: Rezultate au fost, dar, sigur, lucrăm cu ce avem. La seniori s-au ridicat 2-3 sportivi, ceea ce nu-i puţin, dar am mari speranţe de la noul val de juniori şi cadeţi, unde am avut rezultate de la campion olimpic de tineret, Adrian Şulcă, am avut şi un campion mondial de cadeţi. Am început să luăm medalii la campionatele europene, la grand prix-urile pe care le-am organizat, iar în perspectiva Tokyo 2020 avem un deziderat minimal, cel puţin o medalie, care înseamnă un pas mare faţă de Rio, unde nu am luat nicio medalie. Dar, repet, dacă ne comparăm cu fiecare federaţie din România, doar puţine federaţii mai pot avea astăzi dezideratul de medalie olimpică. Din păcate. Dacă stăm să numărăm, e canotajul, poate judo, poate luptele, poate scrima şi apoi ne oprim din numărat.

AGERPRES: Totuşi, pentru România este al doilea an fără medalii la campionatele europene şi mondiale, se poate spune că judoul românesc traversează o criză din acest punct de vedere?
Cozmin Guşă: Judoul românesc era într-o criză instalată de ceva timp. Ea într-un fel era vizibilă chiar dacă a fost prea drastică la Jocurile Olimpice de la Rio, unde nici Andreea Chiţu, nici Corina Căprioriu, vorbesc de medaliatele olimpice sau mondiale, nu au reuşit să meargă în turneu până la medalie. Şi în acea perioadă, era într-o formă bună şi era bine cu sănătatea, speranţa noastră de la Rio, Daniel Natea, care s-a împotmolit şi el într-un tur preliminar. Asta era situaţia atunci, ăia erau seniorii. Din fericire, Andreea Chiţu s-a recuperat foarte bine, săptămâna trecută a luat un argint la mare luptă la Campionatele Mondiale Militare, anul ăsta a câştigat grand prix-uri şi cupe europene şi are un parcurs ascendent pentru Tokyo.

AGERPRES: Şi îl mai avem pe Vlăduţ Simionescu...
Cozmin Guşă: Vlăduţ este calificat deja, a urcat foarte bine, chiar săptămâna trecută, prin ghinion şi neatenţie nu a luat medalie la grand prix-ul de la Adu Dhabi, unde a avut victorii foarte importante. El este o altă speranţă, pe lângă Andreea Chiţu, pentru medalie la Tokyo. Şi îl avem la 73 de kilograme pe Alexandru Raicu, un tânăr, care, dacă prinde o zi bună, poate să bată pe oricine în categoria lui, care este printre cele mai competitive, dacă nu cea mai competitivă.

AGERPRES: Acum un an aveaţi ca obiectiv participarea cu 6 sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ce s-a întâmplat?
Cozmin Guşă: Simionescu, Chiţu, Raicu în acest moment stau pe poziţii calificate sau calificabile. Atunci când număram 6 sportivi număram şi Monica Ungureanu, la 48 kg. Ea nu a pierdut trenul, este acolo, sub linie, şi mai avem jumătate de an de competiţii, se poate califica. Loredana Ohâi, la 57 de kilograme, care ar fi fost a cincea, a avut o perioadă mai grea după ce se ridicase în clasament, şi-a rupt cotul, foarte dureros. Şi ea participă în competiţii, dar din păcate nu şi-a regăsit suflul de acum un an. Cu Corina Căprioriu au fost nişte probleme, a vrut să se retragă, nu s-a retras, şi-a găsit un alt loc de antrenament... A fluctuat mult în categorii, s-a dus în 63 de kilograme, a venit în 57, nişte probleme interne ale noastre şi nu se aşează acum pe o poziţie calificabilă. Şi din păcate, al şaselea sportiv pe care îl număram atunci, Ştefania Dobre, fostă campioană europeană de juniori şi vicecampioană mondială, a traversat de asemenea un an greu. Şi de unde era la un moment dat între primele 30-40, ceea ce îi asigura calificarea, în ultima vreme nu a mai dat satisfacţie. Antrenorii încearcă să înţeleagă ce se întâmplă cu această sportivă tânără şi talentată. Şi am cam terminat numărătoarea în felul acesta. Cifra 6 era bazată pe aceşti sportivi. Să nu uităm că judoul mondial este un sport cu peste 25 de milioane de practicanţi, sunt ţări ca Franţa care au peste jumătate de milion, Brazilia care cred că are milionul de judoka şi noi, dacă spunem câteva mii deja suntem indulgenţi şi trebuie să numărăm şi cadeţii şi copiii. Adică o bază de selecţie foarte redusă, dar încă putem conta în jocul seniorilor, suntem pe hartă. Spre exemplu, la cluburi, avem două cluburi care s-au calificat în Champions League la judo, CSM Bucureşti, la băieţi, şi Universitatea Cluj, la fete. Dar aici echipele sunt mixte, sunt cel puţin doi judoka din străinătate care participă la efortul de echipă.

AGERPRES: Vorbeaţi despre Corina Căprioriu (Ştefan), care anunţase că vrea să revină pentru Tokyo, iar apoi a afirmat că au fost unele promisiuni neonorate faţă de ea, ce s-a întâmplat?
Cozmin Guşă: Un judoka trebuie să aibă o fire mai dificilă, de ''warrior'', pentru că asta e datoria lui, nu e ca noi toţi ceilalţi. Şi atunci sigur că există tot felul de agitaţii, neînţelegeri, o viaţă de privaţiuni, să stai în categorie, să te pregăteşti, şi aşa mai departe. Corina Căprioriu este căsătorită de câţiva ani, este într-o categorie de vârstă sărită de 30 de ani. Ea continuă pregătirea, deşi a spus că se retrage, a fost la o competiţie unde nu a reuşit să treacă de tururile preliminare. Să nu uităm că judoul românesc îi datorează mult Corinei Căprioriu şi celorlalte fete. O lăsăm să se liniştească, să vedem dacă o ia în sus, sau dimpotrivă, dacă se retrage. Asta e viaţa de sportiv, cu suişuri şi coborâşuri.

AGERPRES: Paradoxal, România nu a mai cucerit medalii la seniori la europene şi mondiale de când a fost instalat la conducerea tehnică japonezul Kohei Oishi. Este o pură întâmplare sau nu au putut sportivii să se acomodeze cu el sau el nu s-a acomodat cu România?
Cozmin Guşă: El s-a acomodat cu România, însă rolul lui nu este neapărat unul de ''direct coaching'' la fiecare sportiv. El lucrează foarte mult cu antrenorii, lucrează foarte mult şi cu toţi sportivii, anumite reguli de tehnică pe care doar japonezii le ştiu. S-a adaptat bine cu sportivii, nu au fost probleme, însă decizia lui Florin Bercean a fost să fie folosit Kohei Oishi la acest sistem de pedagogie la antrenori şi pentru acest sistem de îmbunătăţire a tehnicii sportivilor. În rest avem antrenori alocaţi loturilor, care sunt bine stabiliţi la seniori, cadeţi, juniori. În plus, în urmă cu câteva luni am reînfiinţat centrul olimpic de juniori, am repus practic Oradea pe harta judoului românesc şi avem un nucleu puternic de băieţi, juniori de la care aştept rezultate la seniori chiar de anul viitor. Deci nu există chestiunea asta de neadaptare. Japonezul nostru a făcut eforturi mari de adaptare la noi, pentru că toţi cei care au vizitat Japonia ştiu cât de precis şi serios este absolut orice proces de antrenament şi orice demers de viaţă sportivă. Noi, în Europa, suntem departe de ei. Deci, efortul ar fi trebuit să fie al nostru al tuturor, să ne adaptăm la rigorile şi cerinţele japonezului, dar până la urmă o să ajungem la mijloc. Pentru că noi nu putem să ne inventăm peste noapte, să fim japonezi, însă un mixt între tradiţia stilului românesc şi ceea ce poate face un japonez nu poate decât să ne aducă succesul pe termen mediu. Nimeni nu şi-a închipuit că vine un antrenor japonez şi de a doua zi îi pune la punct pe sportivii români, mulţi dintre ei învăţaţi cu o viaţă mai puţin sportivă, cu mai puţină rigoare, cu multe kilograme pe care le câştigă între competiţii şi apoi trebuie să slăbească, ceea ce înseamnă neprofesionism. Eu, una peste alta, sunt mulţumit de felul în care el a lucrat alături de noi. În plus, am avut un mare avantaj, loturile naţionale de judo, de când a venit Kohei Oishi, cred că au stat într-un an în cantonamente mai mult în Japonia decât în alte părţi ale lumii, ceea ce e foarte greu de ajuns. Şi, de ce să nu recunosc, cu un antrenor japonez şi efortul financiar al federaţiei şi al meu a fost mult mai mic, pentru că a negociat foarte bine şi condiţiile de pregătire şi felul în care ne-au tratat japonezii. Pentru că atunci când te duci la antrenamente comune contează cum eşti primit, ce sportivi îţi vin ca sparring, cât de mult lasă să se vadă din tehnica lor şi atunci din acest unghi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat în pregătirea în Japonia.

AGERPRES: Aţi mai vorbit cu domnul Marius Vizer după ce a renunţat la funcţia de preşedinte onorific al FRJ? Ce s-a întâmplat atunci?
Cozmin Guşă: A fost o opţiune personală a lui Marius. Sigur că vorbisem cu mult timp înainte de acest lucru, deşi nu l-a pus în practică. El este totuşi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo şi chiar dacă este român cu sufletul, trebuie să fie extrem de imparţial şi în afara oricăror bănuieli în activitatea sa de preşedinte al federaţiei internaţionale. Suntem OK, am mai vorbit, dar din păcate timpul meu a fost drămuit în ultima jumătate de an şi chiar sunt supărat că nu am mai putut participa la competiţii internaţionale. Le-am urmărit pe unele la televizor, sper să mă duc acum la Champions League.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)