REPORTAJ Bistriţa-Năsăud: ''Joacă-te cu mine'', un proiect educaţional menit să îi înveţe pe părinţi să petreacă timp de calitate cu copiii
Curtea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud s-a umplut, vineri după-masă, de sute de preşcolari şi părinţi, veniţi să participe la o activitate iniţiată de o grădiniţă din municipiul Bistriţa, "Bazarul toamnei", al cărei scop principal este să îi înveţe pe adulţi să petreacă timp de calitate cu cei mici şi să se bucure împreună de realizările comune.
Proiectul educaţional "Joacă-te cu mine" a fost lansat pe plan local, în urmă cu trei ani, de Grădiniţa cu program prelungit "Rază de soare" din Bistriţa, din dorinţa cadrelor didactice de aici de a extinde sfera activităţilor în care să îi implice pe părinţi, iar principala activitate din cadrul proiectului a devenit expoziţia cu vânzare "Bazarul toamnei", organizată înainte de vacanţa pentru grădiniţe şi învăţământul primar din timpul semestrului I.
Până la acest proiect, educatoarele au încercat să îi atragă pe părinţi fie cooptându-i în activităţi la grădiniţă, fie organizând serbări în care adulţii au fost cei care au primit roluri, au avut de învăţat poezii şi cântece.
Foto: (c) Tina DUMITRESCU / AGERPRES
"Bazarul toamnei" s-a născut din ideea de a extinde acest tip de activităţi şi în familie, pentru că, spun cadrele didactice, se observă tot mai mult la noile generaţii că nu ştiu să se joace împreună cu alţi copii, pentru că nu au deprins acest obicei de acasă.
"Copiii, începând chiar de la grădiniţă, nu se mai ştiu juca unii cu ceilalţi, pentru că nu au acest exerciţiu. Acest exerciţiu vine din familie. Familia înseamnă bucuria de a fi împreună, bucuria de a fi la masă împreună, bucuria de a citi o poveste seara, înainte de culcare, ori de a inventa o poveste pentru copilul tău. Nu este nevoie de foarte mult timp, este vorba de calitatea timpului petrecut împreună cu copilul", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Grădiniţei "Rază de soare", Viorica Farcaş.
Cu ajutorul consilierului educativ al grădiniţei, Antoneta Oruna, în urmă cu trei ani a fost creionat acest proiect local, devenit între timp unul judeţean, iar părinţii au fost rugaţi, la începutul anului şcolar, să pregătească împreună cu copiii lor diverse obiecte sau produse care să fie vândute în cadrul "Bazarului toamnei".
Antoneta Oruna spune că părinţii au răspuns neaşteptat de bine, s-au implicat, au trimis şi fotografii făcute în timpul activităţilor avute acasă cu copiii, iar proiectul a căpătat amploare, fiind cooptate şi alte unităţi de învăţământ. Din acest motiv, a fost nevoie să se găsească un spaţiu de desfăşurare mai larg, iar acesta a fost pus la dispoziţie de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, devenit partener al proiectului.
La ediţia din acest an, la "Bazarul toamnei" au venit să participe, pe lângă grădiniţa organizatoare, alte 10 grădiniţe din judeţ (multe fiind din mediul rural), patru şcoli gimnaziale şi Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă nr.2, fiecare cu standul propriu înţesat de produse şi obiecte create împreună de părinţi şi copii.
Au fost expuse spre vânzare aranjamente florale cu temă de toamnă, picturi, coroniţe decorative, împletituri, păpuşi realizate din materiale textile, dulceţuri, siropuri, murături şi zacuscă, dar şi produse de patiserie diverse, care, de altfel, au fost şi cele mai căutate.
Foto: (c) Tina DUMITRESCU / AGERPRES
Educatoarele s-au oferit să se ocupe de partea de vânzare, astfel că părinţii, după ce au reuşit să finalizeze cumpărăturile şi negocierile purtate cu cei mici asupra numărului de dulciuri pe care le-ar putea mânca, au avut timp să se joace cu copiii lor prin curtea generoasă a muzeului, profitând şi de vremea neaşteptat de călduroasă.
Succesul acestui proiect a fost recunoscut şi de Inspectoratul Şcolar, care l-a inclus în calendarul evenimentelor judeţene, iar anul viitor acesta ar putea căpăta caracter regional.
Consilierul educativ al grădiniţei "Rază de soare" spune că de acest proiect s-au interesat şi unităţi de învăţământ din alte judeţe, cum ar fi Sălaj, Mureş, Suceava, Timiş, Bihor şi Vaslui, iar unele au început deja să organizeze propriile activităţi de acest tip.
Foto: (c) Tina Tucui Dumitrescu/AGERPRES
Cât despre banii adunaţi din vânzarea produselor, fiecare unitate de învăţământ a decis să îi folosească în funcţie de priorităţi. Pentru grădiniţa "Rază de soare" din Bistriţa, fondurile adunate la "Bazarul toamnei" de anul trecut au însemnat mobilier nou de bibliotecă, iar cu cele de anul acesta ar putea fi cumpărate mai multe cărţi şi jocuri pentru cei mici. AGERPRES / (A, AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












