''Deşteaptă-te române'' cântat de 30.000 de copii nu are cum să te lase indiferent, e un moment înălţător şi puţinii adulţi de pe stadion sunt impresionaţi până la lacrimi.

Chiar şi selecţionerul Cosmin Contra, cunoscut prin zbuciumul pe care îl trăieşte pe banca tehnică în timpul partidelor, a recunoscut la finalul partidei România - Norvegia că a fost mişcat de vocilor micilor suporteri. Iar copiii chiar au cântat din suflet, mulţi dintre ei aflându-se pentru prima dată la un meci de fotbal.

Foto:(c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

O excursie chiar şi de două zile la Bucureşti poate fi pentru un copil, care nu a părăsit niciodată satul natal, o bucurie care îi poate marca întreaga existenţă, pentru că o lume total nouă avea să i se deschidă în faţă.

Bucuria vine odată cu anunţul făcut de ''doamna de sport'', care vrea să organizeze o excursie în Capitală pentru 12 elevi, 6 fete şi 6 băieţi, cu ocazia meciului disputat cu porţile închise, dar la care au putut asista, cu permisiunea UEFA şi spre nemulţumirea oaspeţilor, copii sub 14 ani.

Şi vise cu ochii deschişi încep să se clădească imediat: "Doamna, dar oare mall-ul ăla unde urmează să vizităm noi Muzeul Simţurilor e mai mare ca Viişoara noastră?" Mihai e clasa a V-a, e ghiduşul grupului, dar parcă avea să anticipeze că nu-i va plăcea aglomeraţia.

"Mie îmi place Bucureştiul, e mare, e frumos, sunt construcţii mari. Dar nu-mi place că e prea mare înghesuială aici la stadion. Oare când s-o găta meciul o să fie mai puţină lume? La noi la Viişoara nu e aşa multă lume. Mie îmi plac mult şi animalele, aş vrea să mă fac brigadier când o să fiu mare, să fiu şeful pădurarilor. Acasă avem un cal, dar e cam bătrân, are 17 ani, Puiu îl cheamă", avea să se destăinuie Mihai.

Cum ajungi însă la Bucureşti, dacă nu ai buget, iar părinţii nu sunt avuţi să le asigure mare lucru? O adevărată provocare pentru profesoara de educaţie fizică din Viişoara de Mureş, Denisa Petropulos, şi pentru profesorul de informatică Alexandru Şuteu, tineri şi emoţionaţi de grija ce trebuia să le-o poarte copiilor. Banii de care făcuseră rost din sponsorizări prin diferite cunoştinţe nu le ajungeau şi pentru tren şi pentru cazare şi masă. Dar o reţea denumită destul de pompos "de socializare", construită parcă doar pentru a ne etala diversele aptitudini, îşi dovedeşte în cele din urmă utilitatea. Un "prieten" vede la un "prieten" că un alt "prieten" ar avea nevoie de nişte bani ca nişte copii să ajungă pentru prima oară la Bucureşti. Şi "postează" şi el ceva pe temă cerând un mic ajutor, care nu se lasă prea mult aşteptat, oameni simţitori apărând imediat să dea o mână de ajutor.

Şi copiii au acum şi unde să doarmă, primesc şi o vizită gratuită la Muzeul Antipa, şi un prânz delicios la Trattoria Fresca, şi bani pentru a vedea cum e să mănânci la McDonalds, şi amintiri din partea echipei naţionale, şi pot vizita şi Muzeul Simţurilor şi să cumpere un suvenir. Şi rămân şi bani pentru un echipament de fotbal pentru băieţi şi porţi la terenul din curtea şcolii.

Apar în Gara de Nord cu ochii cârpiţi, pentru că, de emoţie, doar câţiva dintre ei au putut să doarmă, restul au stat la taclale şi au visat cu ochii deschişi la ceea ce aveau să vadă. Sunt însă bucuroşi să desfacă tricolorul luat de la şcoală, pe care au scris cu pixul Viişoara, să vadă tot stadionul de unde vin ei, şi să pozeze pe peronul Gării de Nord lângă trenul care i-a adus prin creierii nopţii în Bucureşti.

Foto:(c)  RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO

Apoi repede un mic dejun la "mec" şi fuga la cazare, cu metroul, tot un fel de tren, mai modern şi care merge pe sub pământ până la urmă, încolonaţi doi câte doi.

"Şi să nu ieşiţi din rând că ăsta e oraş mare şi vă pierdeţi", le spune scurt doamna de sport, care parcă are impresia că ar trebui să strunească nişte fiare dezlănţuite, necunoscând însă zbuciumul de care pot da dovadă de multe ori copii de la oraş.

Sunt cu ochii în toate părţile, parcă dorind să absoarbă ca nişte bureţi tot ce văd mai interesant. Muzeul Antipa e un loc magic: "Uau, dar nu cred că animalul ăsta e atât de mare! Aşa e şi în realitate?". Merg tot încolonaţi, disciplinaţi. Şi peste tot, la fel.

Dar, Viişoara? Cum e Viişoara? Şcoala e frumoasă?

"E frumos la Viişoara, dar nu ca la Bucureşti, aici îmi place că sunt multe clădiri, construcţii. Să vedem, că a zis taică-meu că poate plecăm în Germania anul viitor. Eu am un frate mai mare, care are 18 ani, a fost ospătar acolo şi mi-a zis că e frumos. Dar şi în Viişoara e frumos, fac şi sport, mă plimb cu băieţii cu bicicleta pe dealuri, fac dimineaţa tot felul de exerciţii, apoi, dacă taică-meu mai are nevoie de ajutor la spart lemne, îl ajut", spune Denis, un puşti de clasa a 5-a.

Iannis e mai mare cu un an şi e fotbalistul grupului. Nu ştie dacă părinţii au fost influenţaţi în alegerea numelui său de fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi, al cărui fiu a ajuns şi el la naţională, dar ştie că-i place de Ianis, dar şi de Coman şi Stanciu. Face fotbal la şcoala Liviu Antal din Sighişoara, singurul oraş pe care l-a vizitat până acum. Şi o face de trei ori pe săptămână cu gândul că va ajunge jucător profesionist. "N-am mai văzut până acum niciun meci de fotbal, doar la televizor că-mi place să văd Barcelona şi FCSB. Dar am văzut Arena Naţională la televizor, e mare, mi-ar fi plăcut să văd şi eu derby-ul dintre Dinamo şi Steaua. La noi, terenul de fotbal nu e aşa frumos, că nu avem porţi, am pus nişte lemne în loc şi acum a cam crescut iarba şi e mai greu să jucăm, dar nu ne dăm bătuţi", povesteşte copilul.

Cât despre şcoală, recunoaşte că ar fi bine dacă nu ar mai avea WC-ul în spatele curţii: "Noi suntem 14 în clasă, dar venim 8 la şcoală. Nu ştiu de ce. E mai greu că WC-ul e în curte şi şcoala e aproape să cadă".

"Viişoara e o comună cu 7-800 de case, aproape de Sighişoara, dar sunt puţini copii. Ăsta e şi motivul pentru care sunt clase simultane, 0 cu 4, 2-3 şi 7-8. Încălzirea se face cu şeminee, le aprinde femeia de serviciu în fiecare dimineaţă, iese fum, dar asta este. Clădirea, chiar dacă nu e foarte veche, construită în 1945, nu a fost renovată, fiind retrocedată, iar proprietarii, Consistoriul saşilor din Sighişoara, nu au fost de acord cu lucrările. Acum, să vedem, e un proiect prin finanţare europeană, pentru extinderea şcolii", povesteşte un dascăl.

La meci ajung cu două ore înainte şi cu grijă totuşi, pentru că au anunţat că intrarea se face cu trei ore mai devreme pentru a nu se crea înghesuială. Vin încolonaţi cum au fost instruiţi, să nu se piardă printre ceilalţi copii, bucuroşi de toate cele văzute în oraş. Sunt nerăbdători însă să vadă Arena Naţională. Desfac din nou tricolorul, îl flutură. Viişoara a ajuns la Bucureşti! Toată lumea trebuie să afle asta! Şi urmează două ore de emoţii, de strigăte, de strângeri din pumni, de chiote, de bucurie nestăpânită şi uimire. Bucurie aşa cum s-a întipărit pe faţa viitorului fotbalist Iannis când a intrat pentru prima dată pe Arena Naţională.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Nici nu ştia că darul, primit printr-o ironie pură a sorţii, i-a fost făcut chiar de "ultraşii" acuzaţi de rasism de către UEFA. Pentru că nici Iannis, nici, Mădălina, Andreea, Laurenţiu, Alexandru, Andrada, Daria, Ionuţ, Mihai, Lavinia, Denis sau Sonia nu ar fi avut parte de o excursie grozavă pe care cu siguranţă nu o vor uita mult timp, dacă meciul nu s-ar fi jucat "cu porţile închise".

PS: ''Pentru mine nu a fost prima excursie, dar cu siguranţă a fost cea mai emoţionantă şi cea mai dragă sufletului meu! 2 zile pline de viaţă, pline de paşi (22 de km în prima zi, mers), şi puţin stres, pentru că atunci când 12 copii sunt în responsabilitatea ta, e puţin mai greu decât atunci când tu eşti responsabilitatea cuiva! Pentru ei a fost prima data în viaţa lor când au vizitat capitala, prima dată în viaţa lor când au mers cu metroul, prima dată în viaţă lor pe un stadion (care din întâmplare e cel mai mare din România), prima dată în viaţa lor când au intrat într-un mall mare cam cât satul în care locuiesc ... prima dată pentru ei pare că a ieşit bine, şi asta doar cu ajutorul oamenilor care au făcut posibilă aceasta excursie! Le mulţumesc din suflet pentru ajutor! Acum, ne întoarcem acasă, cu multe amintiri care o să ne rămână mereu în minte!'' Profesor Denisa, Şcoala Gimnazială Viişoara - clasele 5, 6, 7. AGERPRES/(A - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)