INTERVIU Ministrul Agriculturii: Dacă nu aveam sistemul antigrindină era prăpăd şi la culturile de cereale păioase şi la plantaţiile viticole şi pomicole
Pierderile de producţie estimate în acest an din cauza fenomenelor meteo extreme sunt de câteva zeci de milioane de lei, iar suprafaţa afectată în diferite grade la nivel naţional se ridică în prezent la aproximativ 50.000 de hectare, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Într-un interviu acordat AGERPRES, şeful MADR a vorbit despre situaţia culturilor agricole însămânţate în toamna lui 2018 şi stadiul recoltării, declarându-se optimist în privinţa recoltei de cereale din acest an, în pofida vremii nefavorabile.
Daea a subliniat că "nu ne mai dăm jos de pe podium" în clasamentul european, în condiţiile în care anul trecut au fost înregistrate cele mai bune rezultate din istorie, cu producţii record la grâu, porumb şi floarea soarelui, România clasându-se pe locul trei în Uniunea Europeană cu o recoltă totală de cereale de aproape 32 de milioane de tone.
În plan politic, ministrul Agriculturii a precizat că nu comentează acele "liste negre"cu posibilii miniştri remaniaţi, unde numele său apare tot mai des, afirmând că datoria sa este să îşi facă treaba pe baza Programului de Guvernare pe care l-a aprobat Parlamentul României şi pe care îl urmăreşte "zi de zi şi ceas de ceas".
AGERPRES: România a fost "măturată" anul acesta de o serie de fenomene meteo extreme. Cum arată la ora actuală culturile agricole şi care sunt zonele cele mai afectate?
Petre Daea: Din nefericire se văd efectele produse de aceste fenomene extreme. Avem pierderi de recoltă în partea de est a ţării, în zonele din Tulcea şi în Constanţa, unde seceta a afectat culturile, în mod deosebit pe cele prăşitoare, şi unde încă nu putem să irigăm. Au fost căderi de grindină şi sunt culturi afectate în diferite grade, unele au fost chiar total distruse şi evident că suprafeţele respective au fost re-însămânţate. S-a recoltat ce s-a putut recolta şi s-a reînsămânţat sau pur simplu nu s-a recoltat şi s-a intrat la pregătirea terenului şi la înfiinţarea de noi culturi pentru a nu lăsa terenul gol şi a atenua efectele negative pe care le-au înregistrat fermierii în momentul distrugerii culturilor. Este o pierdere pentru fermieri. Se pierd banii pe care i-au cheltuit pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.
AGERPRES: La cât estimaţi pierderea de producţie până în prezent şi care este suprafaţa afectată la nivel naţional?
Petre Daea: Estimez o pierdere de câteva zeci de milioane de lei la nivel naţional. Ca suprafaţă avem în jur de 50.000 de hectare cu culturi, păşuni şi fâneţe, afectate în diferite grade. Dar dacă ne raportăm la suprafaţa agricolă de 14,8 milioane hectare reprezintă foarte puţin, undeva sub 1%, aproximativ 0,33%, şi poate fi inclusă în pierderile tehnologice. Sunt însă şi unele probleme privind deprecierea calitativă a unor culturi, punctual însă, în anumite zone.
AGERPRES: A început recoltatul la grâu, iar la orz şi orzoaică este aproape de final. Pe ce producţii mizaţi anul acesta, după toate recordurile din 2018?
Petre Daea: Eu încă nu mă pronunţ în ceea ce priveşte producţia de cereale pentru anul acesta. O ştiu, o întrezăresc, dar nu pot să spun, pentru că producţia este sigură numai atunci când o ai în magazie, când ai cheia pe ea. Până la data de 3 iulie, am ajuns cu recoltatul la orz la peste 80% din suprafaţă, la grâu suntem în plină campanie, şi avem recoltate 10% din cele peste 2,191 milioane de hectare însămânţate cu grâu, secară şi triticale, 56% la orzoaica, 27% la rapiţă, 44% la mazărea boabe. Practic, din cauza evoluţiei vremii, căldură, precipitaţii, s-a intrat cu recoltatul la toate culturile de toamnă, şi la orz, şi la orzoaică, şi la rapiţă, şi la grâu. Ele nu mai sunt eşalonate. Acum recoltatul la grâu depinde foarte mult de vreme.
AGERPRES: Cum arată celelalte culturi însămânţate în primăvară, în special porumbul şi floarea soarelui, unde anul trecut România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană?
Petre Daea: Arată foarte bine. Eu atât pot să vă spun acum: nu ne mai dăm jos de pe podium. Fermierii au învăţat bine tehnologiile, stăpânesc bine tehnologiile de cultură, s-au dotat cu maşini, utilaje agricole, execută lucrări de bună calitate, se face tehnologie comparabilă cu celelalte state unde rezultatele sunt de top. Şi România se află acolo.
AGERPRES: Dacă tot vorbiţi de tehnologizare. Cum stă România în momentul de faţă la acest capitol?
Petre Daea: Vă dau două cifre. În 1989 aveam 128.000 de tractoare, acum avem peste 200.000 de tractoare de diverse capacităţi, de la câteva zeci până la câteva sute de cai putere, majoritatea provenind din import. La combine avem în jur de 30.000. Eu zic că este bine. Dacă facem un calcul la suprafaţa arabilă de 9,4 milioane hectare, încărcătura pe tractor este undeva la 47 de hectare pe tractor. Fermierii s-au putut dota cu tehnologie şi prin fonduri europene, dar şi datorită faptului că au câştigat şi le-am dat banii la timp. România are acum în ţară peste 8,6 miliarde de euro aduşi în cei doi ani şi jumătate, iar banii aceştia sunt la fermieri şi în satele româneşti.
AGERPRES: În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene pe agricultură şi dezvoltare rurală, care este rata absorbţie în momentul de faţă şi ce target v-aţi propus pentru 2019?
Petre Daea: La Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 depăşim 50% rată de absorbţie. Suntem în topul european la absorbţia de fonduri europene, iar anul acesta trebuie să ne ducem undeva la 3 miliarde de euro la APIA şi AFIR. Suntem la zi cu plăţile directe şi la zi pe PNDR 2020. La plăţile directe aferente anului 2019 am început la 1 iulie verificarea în teren pe care o vom finaliza până la 1 septembrie.
AGERPRES: Guvernul a aprobat recent măsuri pentru declanşarea urgentă a lucrărilor de reabilitare a Canalului Siret-Bărăgan. Puteţi detalia?
Petre Daea: Anul viitor intrăm la lucru efectiv pe primii 11 kilometri. Continuăm de la kilometrul 5,7 până la 11. Atacăm prima etapă de 51,5 de kilometri din Canal. Dăm drumuri la fonduri, suntem în proceduri, în pregătirea investiţiei. Este o lucrare extrem de importantă pentru ţară şi foarte valoroasă pentru fermieri.
AGERPRES: Veţi atrage fonduri şi din afara ţării pentru acest proiect?
Petre Daea: Nu. Investiţia se află în programul naţional, dar o să atragem fonduri din afară pentru asociaţiile utilizatorilor de apă, pentru că acolo, în paralel, ne organizăm, facem canalul, şi ne organizăm în jurul canalului, pentru a face organizaţii de udători, în aşa fel încât să putem să accesăm fonduri de la Uniunea Europeană. La ora actuală avem 1,4 milioane hectare irigabile şi ne continuăm programul de reabilitare până la o suprafaţă de 2 milioane de hectare. Avem 56 de şantiere deschise până în prezent, iar până în toamnă le deschidem pe toate cele 87 de amenajări de irigaţii. Vor fi atacate toate, majoritatea sunt în avans cu execuţia, iar pe unele le finalizăm chiar cu un an înainte de perioada programată. Am spus că este prioritatea numărul 1 a ţării, cum este de altfel şi continuarea dezvoltării sistemului antigrindină.
AGERPRES: Câte rachete au fost lansate de sistemul antigrindină până la această dată şi ce suprafeţe cu culturi agricole au fost protejate?
Petre Daea: Am lansat în jur 2.600 de rachete la nivel naţional şi am protejat peste un milion de hectare direct şi indirect. Sunt suprafeţe din anumite judeţe, nu în întregime, dar cu interesul economic cel mai ridicat. Acolo a fost intervenţia. Dacă anul acesta nu aveam sistemul antigrindină era prăpăd şi la culturile de cereale păioase şi la plantaţiile viticole şi pomicole.
AGERPRES: Veţi cere bani la rectificarea bugetară anunţată pentru luna iulie?
Petre Daea: Eu nu cer nimănui nimic, urmăresc bugetul, nu cer la nimeni nimic. Când va fi nevoie voi cere, ceea ce ştiu este că sunt cu planul de investiţii la zi şi am luat aici bani în avans. În această zonă va fi o solicitare pe investiţii, pentru că anul acesta sigur le voi depăşi şi voi avea nevoie pentru investiţii.
AGERPRES: Domnule ministru, în ce relaţii sunteţi cu doamna premier Viorica Dăncilă, pentru că am văzut că aţi tot apărut pe o aşa zisă "listă neagră" a miniştrilor care vor remaniaţi?
Petre Daea: Eu sunt în relaţii foarte bune cu doamna premier, dar nu comentez astfel de liste. Nu discut astfel de lucruri, am treabă multă. Datoria mea este să îmi fac treaba pe baza programului de guvernare pe care l-a aprobat Parlamentul României şi pe care îl urmăresc zi de zi şi ceas de ceas. Nu pierd nicio o clipă, nici măcar nu mă uit la televizor să văd pe ce listă sunt, mă uit tot timpul pe Programul de Guvernare, fac analize în fiecare zi în aşa fel încât să fie bine pentru ţară şi dau socoteala doar conştiinţei mele.
AGERPRES: Veţi merge în vacanţă anul acesta? Dacă da, unde? În ţară sau afară?
Petre Daea: Am avut eu până acum vacanţă? Nu ştiu dacă voi merge, dar dacă o să am vacanţă, sigur în ţară ca să fiu aproape de fermieri şi de treaba noastră. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp
Coman (ACA): Piața mierii la nivel de UE și la nivel mondial practic ne strânge de gât; trebuie mărit consumul în România
Piața mierii la nivel de Uniune Europeană și la nivel mondial practic ne strânge de gât și trebuie să găsim cumva debușeul ca să se majoreze cât mai mult consumul pe cap de locuitor pe care îl are România, iar consumatorul să știe că ia un produs bun direct de la producător și, astfel, lanțul de aprovizionare se micșorează și prețul rămâne
ANPIS: Numărul taților care primesc indemnizația maximă pentru creșterea copilului a crescut cu peste 32%
Numărul mediu lunar al taților care au beneficiat de indemnizația maximă pentru creșterea copilului, de 8.500 de lei, a crescut cu 32,4% în 2025, la 1.964, de la 1.483 în anul precedent, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). 'Datele privind perioada 2024-2025 arată nu doar evoluția număr
Parcul auto de vehicule electrice din România a ajuns la 74.541 de unități (analiză)
Parcul auto electric din România a ajuns la un total estimat de 74.541 de vehicule 'verzi' active, arată datele incluse într-o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit statisticii oficiale, consultate de Lektri.Co, în luna august 2026 au fost înmatriculate 1.278 de vehicule electrice, dintre care 1.16
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Azomureș SA de către SNGN Romgaz SA
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care SNGN Romgaz SA intenționează să preia unele active de la Azomureș SA, confirm unui comunicat de presă al instituției. Tranzacția vizează preluarea activelor utilizate în producția îngrășămintelor chimice și a produselor industriale ale Azomureș SA, precum și a contractelor și s





