Doi foşti mineri din oraşul Cavnic, Gheorghe Gyorfi şi Petre Ilyes, şi-au investit, în urmă cu mulţi ani, banii primiţi în urma disponibilizării într-o fierărie şi un mic atelier de tâmplărie, devenind cei mai căutaţi meşteri din zonă, cei doi găsind soluţii aproape la orice problemă, apucându-se inclusiv de produs cărbuni din resturi de lemn.

La atelierul celor doi meşteri - Gyuri şi Piki, cum îi cunoaşte lumea - se ajunge pe un drum întortocheat, îngust, situat pe coama unui deal, aproape de poalele Munţilor Gutâi, loc din care poţi admira o imagine întinsă a oraşului Cavnic, odinioară un centru minier care forfotea de zgomotul unei industrii care asigura aurul şi argintul necesar rezervei BNR. În anul 2007, mineritul şi metalurgia din judeţul Maramureş s-au oprit brusc după ani îndelungaţi, odată cu suprimarea subvenţiei de stat asigurată industriei miniere şi metalurgice. Totul s-a prăbuşit în neant, minerii şi întreg personalul auxiliar şi industria de servicii care asigura funcţionarea domeniului fiind nevoiţi să se reorienteze, lucru deloc uşor.

"Uşor nu a fost, deloc uşor. Din banii primiţi la disponibilizare am luat o maşină de spălat soţiei, asta în urmă cu mai bine de zece ani, iar restul, restul i-am investit în atelierul de fierărie-tâmplărie. O clădire mică, unelte şi alte cheltuieli la care nu mă aşteptam, dar aşa e când începi un drum nou în viaţa, aproape de jumătatea vieţii", a spus Gheorghe Gyorfi.

Se pricepe aproape la orice mică reparaţie casnică, ştie să confecţioneze orice obiect care ar putea uşura munca sau asigura funcţionarea unui bun care s-a defectat, dar se pricepe să confecţioneze şi clopote şi clopoţele din tablă care se prind la gâtul animalelor trimise, vara, la stână, pe munte, dar şi tălăngile pe care le prind de corp "brondoşii" (obicei popular local n.r.) de Crăciun.

"Anul trecut, cred că am confecţionat peste 100 de clopote, iar dacă timpul de lucru îmi ajungea, ar fi trebuit să fac peste 300 de bucăţi, însă nu mi-a ajuns timpul (...) Clopote le spunem noi, dar nu sunt chiar clopote, pentru că sunt mai mici şi din tablă, iar un 'brondoş' are nevoie de 20-30 de bucăţi pentru a putea face zgomot şi atrage atenţia. Am şi clienţi din satele învecinate Cavnicului, oameni care mai deţin stâne de oi, vaci, bivoli şi le trimit la munte, în stână, până la venirea toamnei. Zgomotul făcut de tălăngi şi clopotele mai mici îl ajută pe cioban să ştie mai tot timpul locul în care se află animalul, greu se pot pierde pe munte, iar zgomotul făcut ajută la găsirea animalului dacă se îndepărtează de stână, e ca un fel de GPS prins de gâtul animalului. Sute de asemenea clopote am confecţionat. Acum e păcat că dispare preocuparea ţăranilor pentru a creşte animale în număr mare, aşa cum se întâmplă altădată", a mărturisit Gheorghe Gyorfi.

Confecţionatul clopotelor mici sau tălăngilor pentru animale e treabă migăloasă şi se foloseşte tablă de bună calitate, nu mai groasă de un milimetru şi decapată, pentru a putea fi mai uşor de lucrat. Părţile care se îmbină sunt sudate cu argon pentru a asigura o "muzicalitate sunetului". Totul se confecţionează manual, iar un asemenea clopot necesită cam peste 2.300-3.000 de lovituri de ciocan.

Partenerul de atelier al lui Gheorghe Gyorfi, fostul coleg Petre Ilyes, este renumit în Cavinc pentru confecţionarea lenkerului, un fel de sanie cu volan apreciată de localnici, dar şi de turiştii care ajung în perioada iernii aici. Oraşul deţine mai multe domenii schiabile în Munţii Gutâi, la baza căruia e aşezat.

"Lenkerul e, dacă doriţi, o invenţie a noastră, un fel de sanie cu volan îndrăgită de turiştii care ajung în staţiune, dar şi de localnici. Se manevrează uşor, e perfectă pentru pârtie sau deal, numai să fie condiţii bune de săniuş. Primăria din Cavnic organizează anual, în perioada iernii, o sărbătoare a lenkerului, aşa că suntem tare mândri de invenţia noastră (...) Anul trecut am confecţionat, de probă, un scăunel din lemn care l-am prins pe trei schiuri înguste, necesar învăţării copiilor, fireşte dacă părinţii au răbdare să stea pe pârtie să-i înveţe, că aici contează foarte mult echilibrul", a povestit Petre Ilyes.

Cei doi meşteri s-au gândit că, pe durata iernii, care aici poate ţine şi şase luni, e nevoie de o sursă de căldură ieftină, avantajoasă, aşa că s-au apucat de produs cărbuni. Folosesc resturi din lemn de prun, carpen şi fag, pe care le pregătesc în două bazine metalice mari situate în vecinătatea atelierului.

Optimişti, veseli dar şi plini de viaţă, încântaţi de munca lor, cei doi meşteri din Cavnic trăiesc, totuşi, un sentiment straniu, pentru că în urma lor nu apar alţi meşteri tineri care să preia ocupaţia ce aduce atâtea foloase oamenilor, dar şi comunităţii. AGERPRES/(A - autor: Leontin Cupar, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)