Nume de primă mărime al criticii şi istoriei literare, publicist, prozator şi poet, traducător şi dramaturg, membru titular al Academiei Române, George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899, la Bucureşti.

Fiu al Mariei Vişan şi al funcţionarului Tache Căpitănescu, a fost adoptat de familia lui Constantin Călinescu din Iaşi. Astfel, George Călinescu (născut Gheorghe) şi-a petrecut copilăria la Iaşi unde a urmat şcoala primară "Carol I" (1906-1907), continuată la Bucureşti, la "Cuibul cu barză" (1908-19010). A urmat apoi, gimnaziul şi liceul la "Dimitrie Cantemir", "Gheorghe Lazăr" (1910-1916) şi "Mihai Viteazul" (1917) din Bucureşti, potrivit volumelor "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2004), "Membrii Academiei Române/Dicţionar" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003), "Dicţionarul Scriitorilor Români (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995)".

A făcut studii de filologie şi de paleografie la Facultatea de Litere din Bucureşti (1919-1923). În timpul studenţiei a fost paleograf şi bibliotecar la Arhivele Statului şi a avut diverse colaborări la reviste literare. A debutat în "Sburătorul" cu versuri şi aforisme (1919).

În 1924 a plecat cu o bursă la Şcoala Română din Roma, al cărei director era Vasile Pârvan. Aici a întreprins cercetări arhivistice cu privire la propaganda catolică din Ţările Române, cercetări concretizate în două studii în limba italiană (1925, 1930). 

George Călinescu la şedinţa comemorativă cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, susţinută la Academia Republicii Populare Romane - 1949.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Revenit în ţară s-a dedicat activităţii didactice (1928-1935) ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timişoara şi Bucureşti. În acelaşi timp a colaborat la o serie de reviste culturale şi s-a ocupat de editarea unor periodice precum "Sinteza" (1927) sau "Capricorn" (1930). Din 1932 a început colaborarea la revista "Viaţa Românească", al cărei redactor principal a fost timp de doi ani (1933-1935), alături de Mihail Ralea.

Odată cu obţinerea doctoratului în Litere la Universitatea din Iaşi (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, şi-a început cariera universitară fiind conferenţiar la Catedra de estetică şi critică literară din Iaşi, din 1942 devenind profesor titular. Alături de activitatea profesorală, tot la Iaşi s-a implicat şi în publicistica literară şi a editat prima serie a săptămânalului "Jurnalul literar" (1939). Transferat la Bucureşti ca şef al Catedrei de literatura română modernă, la Facultatea de Litere (1945), a continuat activitatea de editor conducând periodicele "Tribuna poporului" (1944), "Lumea" (1945) şi "Naţiunea" (1946). 

George Călinescu a debutat editorial cu monografia "Viaţa lui Mihai Eminescu" (1932), lucrare care a atras atenţia, între alţii, şi lui Garabet Ibrăileanu, impunându-l ca pe un nume în rândul exegeţilor eminescologi. Seria monografiilor a continuat cu: "Opera lui Mihai Eminescu" (în cinci volume, 1934-1936), "Viaţa lui Ion Creangă" (1938), "Nicolae Filimon" (1959) şi "Gr. M. Alexandrescu" (1962). Câteva dintre aceste studii au precedat lucrarea sa monumentală "Istoria literaturii române de la origini până în prezent" (1941). 

George Călinescu oferind autografe - 1963

Foto: (c) BONDARENCO NICOLAE / Arhiva istorică AGERPRES

Din 1949, până la sfârşitul vieţii a condus Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române care a iniţiat revista Institutului - "Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor" (1952).

În ultimii ani ai vieţii, criticul şi istoricul literar a publicat săptămânal "Cronica mizantropului" (începută în "Adevărul literar", în 1937, şi continuată în "Jurnalul literar" din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă şi literatură, găzduită de "Contemporanul", şi a fost profesor onorific la Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Criticul şi istoricul literar George Călinescu s-a dovedit a fi şi un talentat romancier, manifestând predilecţie pentru mediul citadin în: "Cartea nunţii" (1933), "Enigma Otiliei" (1938), "Bietul Ioanide" (1953) şi "Scrinul negru" (1960). Căutările sale estetice s-au regăsit în volume precum: "Principii de estetică" (1939), "Estetica basmului" (1965) sau "Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică" (1946-1947).

Totodată dramaturgia călinesciană a fost ilustrată de piese ca: "Şun sau Calea neturburată. Mit mongol" (1943) sau de cele reunite în volumul de "Teatru" (1965). În acelaşi timp a publicat şi volume de versuri ("Poezii", 1937 şi "Lauda lucrurilor", 1963); a tradus integral poezia lui Horaţiu şi versiuni din literatura străină ("Un om sfârşit" de Giovanni Papini, etc.).

George Călinescu a fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război. Mandatul său a fost reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârşitul vieţii. 

A fost distins cu Premiul de Stat pentru întreaga activitate (1964).

Casa Memorială George Călinescu din Bucureşti, 1971

Foto: (c) MIHAI ALEXE / Arhiva istorică AGERPRES

A murit la 12 martie 1965, la Bucureşti. Amintirea scriitorului este păstrată vie de opera sa, dar şi de casa memorială din Bucureşti. Aflată în zona cartierului Floreasca, aceasta a fost construită după un proiect ce a aparţinut chiar scriitorului. În biroul acestuia, pe masa de scris a rămas stiloul deschis, alături de câteva rânduri din ''Cronica optimistului". Pe peretele din hol, se află o fotografie care îl reprezintă pe George Călinescu profesor la curs, în amfiteatrul Odobescu şi tot în această casă este expusă şi o colecţie de autografe primite de Călinescu. În faţa casei se află bustul în granit al criticului, realizat de Onofrei Paciurea. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)