Echipele de la "Apele Române" intervin în comuna Corod, afectată de inundaţiile din 3 iunie
Echipe din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) intervin, la această oră, în zonele afectate de inundaţiile produse în data de 3 iunie, în judeţul Galaţi, au anunţat, marţi, într-un comunicat, reprezentanţii ANAR.
Conform sursei citate, prin Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad se intervine în comuna Corod, judeţul Galaţi, localitate afectată de inundaţii, şi unde precipitaţiile abundente din seara zilei de 3 iunie au generat producerea unei viituri provenite din scurgeri de pe versanţi şi creşterea substanţială a debitului pârâului Corozel, fapt ce a produs ieşirea din albie a acestuia şi inundarea zonei. Astfel, într-un interval scurt de timp, precipitaţiile în zona Corod au fost de peste 70 l/mp.
Specialiştii din cadrul ABA Prut-Bârlad au intervenit, în noaptea de 3 spre 4 iunie, pentru asigurarea tranzitării viiturii şi scurgerea cât mai rapidă a apei din zona de intravilan a comunei Corod. De asemenea, în aval de localitatea menţionată au fost luate măsuri de pregolire a acumulării permanente Corod, astfel încât viitura să fie atenuată pentru a se evita inundarea comunei Matca.
În prezent, personalul tehnic intervine pentru îndepărtarea tuturor obstacolelor existente în albie, efectuarea deblocării secţiunii de scurgere la poduri şi podeţe, precum şi curăţarea rigolelor, a şanţurilor marginale ale drumurilor şi a reţelelor stradale. Totodată, personalul de specialitate ABA Prut-Bârlad/S.G.A. Galaţi prin Centrul de Coordonare şi Intervenţie Rapidă(CIR) s-a deplasat în judeţul Galaţi în zonele cele mai afectate de inundaţii, pentru colaborare şi acordare de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgentă produse de viituri. Aceştia au intervenit cu mijloace de transport, motopompe şi utilaje terasiere în zonele unde s-au produs precipitaţii deosebit de mari.
Potrivit ANAR, în sprijinul ABA Prut - Bârlad şi a autorităţilor locale din comuna Corod, marţi, au fost relocate pompe şi deservenţi de la SGA Călăraşi şi SGA Tulcea.
"În continuare, ABA Prut-Bârlad monitorizează şi intervine pe cursurile de apă din judeţul Galaţi. De asemenea, se aplică regulile de exploatare a lucrărilor de gospodărire a apelor, sunt supravegheate continuu barajele, digurile şi instalaţiile de evacuare a apelor mari şi a altor lucrări hidrotehnice. Autorităţile locale trebuie să asigure starea de permanenţă la sedii şi să intervină, în special, în zona podurilor şi a podeţelor îndepărtând acolo unde este cazul, materialele lemnoase, vegetaţia şi plutitorii care ar putea obtura secţiunile de scurgere ale râurilor. Specialiştii A.N. "Apele Române' solicită populaţiei să nu traverseze cursurile de apă şi să nu desfăşoare activităţi în zonele adiacente albiilor acestora, în perioadele în care sunt emise coduri meteorologice şi hidrologice", se menţionează în comunicatul citat.
Directorul general al ANAR, Victor Sandu, i-a însoţit, marţi, pe ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi pe directorul general al Direcţiei Generale Ape din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), Olimpia Negru, în zonele afectate de inundaţii în judeţul Galaţi, UAT Corod pentru a analiza la faţa locului situaţia creată în urma precipitaţiilor abundente căzute în data 3 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.