O legendă locală spune o sfâşietoare poveste de dragoste dintre o fată de pădurar şi un prinţ, care s-a încheiat brusc prin curmarea vieţii tânărului şi a dus la apariţia bujorului de stepă de la Zau de Câmpie, conservat într-o rezervaţie unică pe continent şi care este considerată una dintre atracţiile turistice ale judeţului Mureş.

Legenda spune că bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, care acum reprezintă singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit, s-au format în locul în care fata îndrăgostită vărsa lacrimi de sânge în timp ce îşi jelea iubitul.

Custodele rezervaţiei de bujori de stepă, denumiţi ştiinţific Paeonia tenuifolia, Ciprian Cenan, a arătat că în acest an, de la apariţia primelor flori, în data de 9 aprilie, până acum, când mai sunt înfloriţi cam 10-15% dintre acestea, poiana bujorilor a fost vizitată de peste 6.000 de turişti, un record absolut.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

"A fost odată un împărat. Şi avea împăratul doi feciori. Cel mare purta numele de Zau. Era rău şi invidios din fire. Cel mic, frumos şi bun, se numea Bota. Într-o zi, umblând prin pădure, Bota, fiul cel mic al împăratului, zări o fată frumoasă. Era fata pădurarului pe care a plăcut-o de îndată şi care l-a plăcut numai decât şi ea pe el. Doar că invidiosul său frate, Zau, râvnea şi el la inima fetei şi ar fi făcut orice numai să-i fie pe plac. Aşa se face că mintea lui, înceţoşată de gelozie, a născut un plan de a scăpa de concurenţă. Astfel, într-o zi, când se întorceau de la vânătoare, pe când se aflau pe barca ce îi ducea dintr-o parte în alta a lacului care despărţea palatul de pădure, Zau şi-a aruncat fratele în apa rece şi adâncă. În zale fiind, Bota s-a înecat. Aflând de moartea iubitului ei, fata pădurarului se sfârşea de durere. A ieşit din casă, s-a aşezat pe pajiştea de lângă pădure privind luciul lacului care-l înghiţise pe cel drag. Plângea cu atâta durere încât lacrimile, şiroindu-i din ochi, deveneau sânge. Şi unde cădeau pe pământ, se prefăceau în flori de bujor de culoare sângerie", se arată în legenda, care ne-a fost repovestită de custodele rezervaţiei.

Potrivit legendei, de la cei doi fraţi au luat nume şi locurile, satul - Zau, iar locul unde astăzi se află poiana bujorilor se numeşte pădurea Bota, un loc intens vizitat în perioada de înflorire.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, depinde de temperatură, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime între 10 până la 30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins, fapt ce le conferă un farmec unic.

Ciprian Cenan, cel care ne-a împărtăşit legenda, a spus că maximum de înflorire al bujorilor a fost înregistrat săptămâna trecută - în zilele de miercuri, joi şi vineri - iar în acea perioadă au fost cei mai mulţi turişti.

"A trecut perioada de maximă înflorire a bujorilor, acum suntem cam la 10-15%. Vineri a plouat, fapt ce a afectat florile. După ploi am restricţionat puţin accesul pe alei, întrucât s-a făcut noroi", a arătat Ciprian Cenan.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Pe lângă legenda care circulă în Zau de Câmpie există şi o serie de documente care atestă faptul că rezervaţia mureşeană de bujori de stepă, situată la 5 kilometri de centrul comunei, a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare.

Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de Marcu Sâncrăianu, care i-a îngrijit până la vârsta de 91 de ani, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, când a fost răpus de o boală de inimă, iar din 2017, custode onorific a devenit Ciprian Cenan.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Rezervaţia de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, lotul de jos, iar diferenţa de nivel până la lotul de sus este de circa 25-30 de metri.

Rezervaţia de la Zau de Câmpie are două loturi: lotul A, declarat grădină botanică, în 1932, şi lotul B, cu suprafaţă de un hectar, care a fost declarată grădină botanică în 1959-1960. În rezervaţia de sus, de 2,5 hectare, înainte de 1950 erau sub 10.000 de exemplare, la inventarul din 2014 erau 20.000 de exemplare, iar în rezervaţia de jos, care are un hectar, sunt peste 30.000 de exemplare.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)