Reacţie după alegeri: Kremlinul se pronuţă împotriva 'partidului războiului' în Ucraina
Kremlinul s-a pronunţat luni împotriva 'partidului războiului' în alegerile prezidenţiale din Ucraina, vizându-l se pare pe preşedintele ucrainean în exerciţiu Petro Poroşenko, ceea ce lasă să se întrevadă preferinţa sa pentru actorul de comedie Volodmir Zelenski, candidatul care conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică în Ucraina cu 30,41 %, cu aproape două ori mai multe voturi faţa de Petro Poroşenko cu care va merge în al doilea tur, acesta din urmă acumulând 16,06%, după numărarea a circa 78,56% din sufragii, conform AFP şi EFE.
'Desigur, nu ne dorim să vedem partidul războiului la cârma Ucrainei, ci un partid care caută o reglementare progresivă şi reală a situaţiei în sud-estul Ucrainei pe baza acordurilor existente', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând - potrivit EFE - că este prematur să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale din Ucraina.
Conform rezultatelor parţiale făcute publice de către Comisia Electorală Centrală de la Kiev, actorul de comedie Volodimir Zelenski şi preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko se vor întâlni în al doilea tur de scrutin, la 21 aprilie.
Armata ucraineană şi separatiştii proruşi, susţinuţi militar - potrivit Kievului şi Occidentului de către Rusia - se confruntă de cinci ani în estul Ucrainei.
Acest conflict, soldat până în prezent cu aproape 13.000 de morţi, continuă să facă ravagii în estul ţării, chiar dacă a scăzut în intensitate de la semnarea acordurilor de la Minsk în 2015, rămase în mare parte literă moartă.
Simpatizant al unei orientări prooccidentale, Volodimir Zelenski, câştigătorul primului tur de scrutin de duminică, a declarat că este în favoarea negocierilor cu Rusia pentru rezolvarea acestui conflict, arătându-se totuşi ferm faţă de obiectivul acestora. 'Dacă mă voi întâlni cu (Vladimir) Putin, îi voi spune să ne restituie teritoriile şi îl voi întreba ce fel de despăgubiri este gata să ne plătească pentru că ne-a luat teritoriile şi i-a susţinut pe cei care au participat la escaladarea (situaţiei) în Crimeea şi în Donbas', zona de conflict din estul Ucrainei, a asigurat el duminică.
În comparaţie cu acesta, Petro Poroşenko a pozat într-o pavăză împotriva lui Vladimir Putin, după ce şi-a apropiat ţara de Occident.
'Noi urmărim îndeaproape declaraţiile candidaţilor, în special în privinţa ţării noastre şi relaţiile bilaterale, viziunea lor asupra viitorului Donbasului şi tragem concluzii corespunzătoare', a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse. 'Suntem dispuşi să explicăm oricărui cetăţean al Ucrainei că Rusia nu ocupă niciun teritoriu ucrainean. Nu puteţi vorbi despre aşa ceva, pentru că republicile nerecunoscute din Donbas - autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk - au fost respinse de însăşi Ucraina şi ceea ce se întâmplă este o consecinţă a politicii autorităţilor sale', a declarat Dmitri Peskov, într-o reacţie la afirmaţia lui Volodimir Zelenski, potrivit EFE şi RIA Novosti.
'În ceea ce priveşte menţionarea Crimeei în acest context, considerăm că aceasta este inacceptabil. Este un subiect care nu este subiect de dezbatere. Acest subiect a fost închis pentru totdeauna', a adăugat el, în contextul în care Poroşenko a promis în campania prezidenţială să readucă peninsula în componenţa Ucrainei.
Preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), Konstantin Kosaciov, consideră că rezultatele scrutinului îl favorizează pe Petro Poroşenko, chiar dacă vine pe locul doi după primul tur. 'Ucraina va trebui "să aleagă" între Poroşenko şi un actor de comedie fără un program inteligibil', notează el într-o postare pe Facebook. Potrivit lui, Zelenski este un fel de 'Marine Le Pen ucraineană', întrucât 'se pare că majoritatea îl sprijină, dar când este vorba să voteze la modul serios, atunci când nu este un vot de protest, candidatul exotic pierde, de obicei'. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În orașul ucrainean Oleșki a intrat în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Localnicii pentru care a intervenit Prima Doamnă a Statelor Unite, cu sprijinul papei Leon, erau amenințați grav de foamete, de lipsa apei și a m
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i
Președintele finlandez și premierul norvegian au discutat la telefon cu Putin despre războiul din #Ucraina
Președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au avut marți o convorbire telefonică 'sinceră și substanțială' cu președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, a anunțat cabinetul președintelui finlandez într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Liderii occidentali au evitat î
Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic
Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces. Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islam
#Ucraina a doborât numai două din cele 16 rachete balistice lansate de Rusia în atacul de noaptea trecută
Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ținte la Kiev și în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pa














