REPORTAJ Harghita: Peste 250 de copii, în Salina Praid, la un festival multicultural care promovează buna convieţuire
Un festival interetnic şi multicultural, de promovare a bunei convieţuiri, se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână în Salina Praid, în contextul sărbătoririi Unirii Principatelor Române şi reuneşte aproximativ 250 de copii- membri ai mai multor grupuri folclorice ce reprezintă diverse minorităţi naţionale, dar şi regiuni istorice din România.
Evenimentul a debutat sâmbătă în faţa Casei de Cultură din Praid, acolo unde copiii, îmbrăcaţi în port popular, au fost salutaţi de organizatori şi autorităţile locale, după care s-au îndreptat către intrarea în Salina Praid, de unde au fost preluaţi de autobuze, care i-au transportat în subteran.
"Festivalul jocului, bucuriei şi prieteniei în Salina Praid" se desfăşoară sub genericul "Convieţuire prin joc", se află la a doua ediţie şi are rolul de a promova multiculturalismul, prietenia şi buna convieţuire.
Iniţiatorul evenimentului este directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltán, care consideră că generaţia tânără poate să dea adulţilor un exemplu de bună convieţuire.
"Evenimentul se leagă de 24 ianuarie, anul acesta marcându-se 160 de ani de la Mica Unire. Am zis că toate etniile, dar şi grupuri din regiunile istorice, atât români, cât şi saşi, polonezi, maghiari, armeni să ne întrunim aici, în Secuime şi, prin copii, să arătăm ţării că putem convieţui în linişte şi frumos", a spus Seprodi Zoltán.
Şi primarul din Praid, Bokor Alexandru, le-a transmis participanţilor mesajul său, acela că împreună pot contribui la dezvoltarea României, indiferent de etnie şi limba vorbită.
"Chiar dacă avem tradiţii diferite, culturi diferite, chiar dacă avem limbi vorbite diferite, inima, sufletul este comun şi asta înseamnă foarte mult şi prin acest suflet şi inimă comună ne pregătim pentru viitor, pentru prosperitatea şi dezvoltarea acestei ţări, indiferent de naţionalităţi", a spus primarul din Praid.
La 120 de metri sub pământ, pe o scenă amenajată special pentru acest eveniment, copiii maghiari, saşi, bulgari, polonezi, lipoveni, armeni sau ucraineni dar şi de la ansambluri reprezentând regiuni istorice ale ţării, cum ar fi Banat, Maramureş sau Oltenia, şi-au prezentat costumele populare, tradiţiile, dansurile şi cântecele.
Înainte de a urca pe scenă, copiii au fost antrenaţi la joc şi dans de actorii teatrului Ariel din Târgu Mureş, iar la un moment dat cu toţii s-au prins într-o horă a prieteniei.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN/AGERPRES
Reprezentând românii din Banat, la festival au fost prezenţi şi membrii Ansamblului Hora din Pişchia, care s-au declarat foarte bucuroşi să lege prietenii şi să evolueze într-o sală de spectacole atât de neobişnuită
"În acest spaţiu, la 120 de metri sub pământ (...) putem arăta lumii şi ţării că putem convieţui indiferent ce naţionalitate, religie sau etnie avem. Aşteptările noastre sunt în special de la copii, să simtă că pot trăi unii cu ceilalţi, în mod frumos şi armonios", a spus Elena Neamţu, care a însoţit Ansamblul Hora din Pişchia.
Din cealaltă parte a ţării au venit reprezentanţii ruşilor-lipoveni, care au mărturisit că este important să îţi păstrezi limba şi tradiţiile şi să trăieşti în armonie.
"Venim din judeţul Tulcea, localitatea Sarichioi, cea mai mare comunitate de ruşi-lipoveni din ţară. Ideea este una minunată, am acceptat fără nicio ezitare, pentru că deşi suntem etnici, trăim într-o ţară comună. Avem tradiţii, obiceiuri specifice, dar în acelaşi timp nu trebuie să uităm că suntem locuitori unei singure ţări", a afirmat Natalia Pavlov, directoarea Şcolii Gimnaziale Sarichioi
La fel ca la prima ediţie, Ansamblul Hora Desnăţuiului, din comuna Bârca, judeţul Dolj, a reprezentat cu cinste Oltenia şi a atras privirile spectatorilor, datorită costumelor deosebite şi a prestaţiei dansatorilor.
Coregrafa ansamblului, Marga Chiurtu, la rândul său dansator profesionist, consideră că mesajul festivalului este acela de bună convieţuire, indiferent de etnie sau limba vorbită.
"Am venit împreună cu Ansamblul Hora Desnăţuiului, reprezentăm Oltenia, mai exact am venit din comuna Bârca, judeţul Dolj, de pe Valea Dunării, cu cele mai frumoase cântece şi jocuri olteneşti. Căutăm, la fiecare participare, să legăm prietenii cu celelalte ansambluri, cu celelalte etnii, pentru că, până la urmă, cred că acesta este şi mesajul acestui festival, să convieţuim frumos, într-o Românie Mare, indiferent de naţionalitate şi zona din care venim", a precizat Marga Chiurtu.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN/AGERPRES
Din localitatea Periş, judeţul Mureş, au venit membrii ansamblului de dansuri populare maghiare Bokréta, care au deschis festivalul şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă.
"Este ceva extraordinar, sub pământ, în salină să ne adunăm o parte din naţionalităţile care trăiesc în România. Este frumos să ne cunoaştem cultura şi tradiţiile", a spus Szasz Peter, coregraful ansamblului.
La eveniment a fost prezent şi un ansamblu folcloric de ucraineni din zona Maramureş.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN/AGERPRES
"Am venit cu un grup de tineri ucraineni din Repedea şi Valea Vişeului şi prezentăm tradiţiile şi obiceiurile ucrainene, prin port, cuvânt şi cântec ucrainean. Ne place foarte mult aici, e o idee deosebită pentru a veni toate etniile şi suntem bucuroşi şi noi, ucrainenii, că facem parte din acest festival al bucuriei, jocului şi prieteniei", a spus Veronica Rahovan, reprezentanta ansamblului.
După ce au evoluat pe scenă şi şi-au prezentat portul şi tradiţiile, copiii au fost invitaţi să se joace împreună într-un adevărat "Orăşel al Copiilor", din care nu au lipsit un parc de aventuri, activităţile sportive, atelierele meşteşugăreşti şi diverse alte posibilităţi de distracţie.
Festivalul continuă şi duminică, în subteran fiind programate jocuri şi concursuri interactive, iar organizatorii speră ca acest eveniment de promovare a bunei convieţuiri să devină o tradiţie. AGERPRES / (A-AS-autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă de săptămâna viitoare
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. 'Vă informăm că, începând de miercuri, 28 octombrie, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a României se va modifica în urma trecerii la ora de iarnă. Astfel, muzeul va fi desch
Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la București; 'Fjord' - proiecție de gală, sâmbătă, la Ateneul Român
Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, începe vineri, la București. De vineri până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile destinate acestei ex
Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu









