RETROSPECTIVĂ 2018 George Cosac (FRT): Ca vizibilitate în străinătate, tenisul este sportul numărul 1 al României
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, a declarat, pentru AGERPRES, că din punct de vedere al vizibilităţii în străinătate, tenisul este sportul numărul 1 al României în momentul de faţă.
"Ca vizibilitate în străinătate, tenisul este acum sportul numărul 1 al României. După cum se ştie, tenisul feminin este cel mai popular sport feminin la nivel global. Este sportul cu cea mai mare vizibilitate şi popularitate. În condiţiile în care avem numărul 1 mondial la sportul feminin cu cea mai mare popularitate cu siguranţă avem un loc aparte. Sunt foarte puţini campioni mondiali români anul acesta la sporturi olimpice. Dar iată că Federaţia Internaţională de Tenis a declarat-o pe Simona Halep campioană mondială. Deci ea se alătură celor două fete de la canotaj. Federaţia Română de Tenis, indiferent ce s-ar întâmpla, este una dintre primele trei din ţară", a spus Cosac.
Acesta a menţionat că tenisul românesc a avut performanţe în 2018 în ciuda faptului că FRT nu a primit finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. "Am avut parte de performanţe deosebite în acest an. A fost un an în care Simona Halep şi-a consolidat poziţia de lider mondial, un an în care echipa de Fed Cup a reuşit să promoveze în Grupa Mondială, adică în primele opt echipe, un an în care Marius Copil a reuşit să urce considerabil în ierarhia ATP, un an în care Mihaela Buzărnescu a avut cea mai mare ascensiune din WTA, un an în care juniorul Filip Jianu a obţinut locul 5 la Jocurile Olimpice pentru Tineret. Una peste alta un an plin de performanţe, în condiţiile în care Federaţia Română de Tenis nu a avut finanţare din partea MTS. Însă cu toate acestea federaţia a reuşit să îşi onoreze competiţiile naţionale şi internaţionale, să îşi trimită copiii la competiţiile de obiectiv şi să fie pe un loc onorabil în competiţia cu celelalte federaţii. Cu siguranţă tot timpul este loc de mai bine. Dar să nu uităm că Horia Tecău a fost cam jumătate de an accidentat, el a revenit foarte târziu. Dar după revenire a câştigat două turnee importante. De asemenea, Irina Begu a fost accidentată. Însă pentru tot sportul românesc este o performanţă de excepţie să ai numărul 1 mondial într-o disciplină precum tenisul. Înseamnă enorm. Performanţele Simonei sunt cu mult peste nivelul infrastructurii din România. Ea reprezintă un model pentru noi toţi, indiferent de domeniul în care ne desfăşurăm activitatea", a precizat preşedintele.
"La capitolul minusuri putem vorbi despre echipa de Cupa Davis. Suntem într-o perioadă de refacere a echipei României. Am avut şi ghinion, la meciul decisiv cu Polonia principalul nostru jucător, Marius Copil, s-a accidentat. Dar băieţii nu s-au descurajat, în 2019 o vor lua de la capăt şi cu siguranţă ne vom califica în Grupa a II-a", a adăugat el.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
George Cosac susţine că Federaţia Română de Tenis este boicotată din interior pentru a nu primi finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, făcând referire la preşedintele clubului Pamira Sibiu, Marius Daniel Vecerdea.
"E un drum foarte lung, problemele acestea vin din anul 2000. Au fost 21 de federaţii sportive în situaţia asta. Din păcate, la noi, în cadrul Federaţiei Române de Tenis, sunt anumiţi sabotori care nu au permis, aşa cum s-a întâmplat la celelalte 20 de federaţii, să se recunoască şi celelalte cluburi. În sensul că toate au fost aprobate în Adunări Generale, toate au fost înscrise în Registrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi aşa mai departe. Sunt strict nişte interese personale. Aceşti oameni au declarat clar în Adunarea Generală că ei boicotează finanţarea Federaţiei Române de Tenis. Practic, nu boicotează salariile conducerii FRT, pentru că persoanele din cadrul conducerii nu sunt angajate, totul este benevol. Deci tot ce facem noi la federaţie este benevol. Ei au boicotat cluburile şi sportivii, toţi cei care puteau beneficia de banii aceştia de la MTS. Şi nu erau puţini, peste un milion de euro. Deci au boicotat în speranţa că ni se va sări în cap şi noi vom lăsa locul liber pentru acest individ care, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în familia tenisului", a afirmat Cosac.
"Cu siguranţă, acest boicot se va simţi în viitor. Păi să ne gândim ce ar fi însemnat o investiţie de un milion de euro în copii şi juniori. Ce este deranjant este că noi am câştigat procesul la începutul anului 2018 şi în 5 rânduri MTS împreună cu acest individ au cerut amânarea sentinţei finale. Tocmai pentru a ne pune într-o situaţie penibilă, adică să nu mai avem bani. Nu se poate. Iar printre cei care uzurpează această federaţie sunt cei din eşalonul doi din cadrul MTS. La ultima înfăţişare a procesului nu au mai putut solicita amânare şi au cerut recuzarea completului de judecată, tocmai pentru a se mai întinde şi mai mult... Dar speranţe sunt, pentru că se va judeca cererea de recuzare a completului. Iar apoi se va da sentinţa finală. Indiferent care va fi, Federaţia Română de Tenis trebuie să primească finanţare. Nu îi mai pot boicota la nesfârşit pe aceşti copii", a adăugat şeful FRT.
Obiectivele Federaţiei Române de Tenis în 2019 sunt legate calificările la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi de îmbunătăţirea infrastructurii. "În 2019 ne gândim în primul rând la punctele pe care le vor obţine sportivii noştri în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În ceea ce priveşte infrastructura, avem perspective foarte mari pentru că am reluat procedurile pentru construcţia sălii de tenis şi a clubului Doherty", a precizat George Cosac.
Simona Halep este în opinia preşedintelui FRT "sportivul anului 2018". "Noi la tenis am stabilit ca jucătoarea anului să fie Simona Halep, iar jucătorul anului Marius Copil. Însă avem mai mulţi laureaţi anul acesta, printre care se numără Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Horia Tecău, Filip Jianu şi aşa mai departe, toţi cu rezultate foarte bune în 2018. În ceea ce priveşte titlul de sportivul anului la toate disciplinele acesta îi aparţine de departe Simonei Halep. Iar pe podium ea este urmată de fetele campioane mondiale la canotaj şi de Cristina Neagu", a explicat Cosac.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În 2018, jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA, a câştigat primul său titlu de Mare Şlem din carieră, la Roland Garros, unde în finală a trecut de.americanca Sloane Stephens. Halep a mai jucat o finală şi la Australian Open, pierdută însă în faţa danezei Caroline Wozniacki.
Jucătoarea română a fost desemnată campioană mondială în 2018 de către Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Acesta a fost cel mai bun sezon al carierei, câştigând trei titluri şi jucând alte trei finale, cu un bilanţ de 46 victorii şi 11 înfrângeri în 2018. Halep a câştigat Shenzhen Open, Rogers Cup (Montreal) şi Roland Garros, disputând finale la Australian Open, Roma şi Cincinnati. A mai atins semifinale la Doha şi Indian Wells şi sferturi de finală la Stuttgart şi Madrid. Ea încheie anul 2018 pe primul loc în ierarhia mondială, după ce a ocupat prima poziţie şi la finalul anului 2017.
Mihaela Buzărnescu a avut cea mai spectaculoasă ascensiune în 2018, an pe care l-a început pe locul 56 mondial şi l-a încheiat pe 24, fiind a doua cea mai bine clasată jucătoare română după Simona Halep. În acest an ea a câştigat primul titlu WTA din carieră, la San Jose, şi a disputat alte două finale, la Hobart şi Praga. De asemenea, ea are un titlu şi la dublu (Strasbourg), precum şi alte 3 finale jucate (Praga, Nottingham şi Eastbourne).
Jucătorul Marius Copil a avut de asemenea un an cu rezultate remarcabile, el aflându-se acum pe poziţia 60 ATP, după ce la începutul lunii noiembrie ocupa locul 57, cel mai bun al carierei sale. În 2018 el a disputat două finale ATP, la Sofia şi Basel, ultima pierdută în faţa elveţianului Roger Federer.

Foto: (c) GEORGIOS KEFALAS / EPA
La dublu, cel mai bine clasat român rămâne Horia Tecău (nr. 27), cel care a obţinut victorii în două turnee în 2018, la Winston-Salem şi la Dubai, disputând şi o finală la Paris. De asemenea, Irina Begu a reuşit în acest an să câştige două titluri la dublu, la Shenzhen şi Bucureşti, disputând şi o finală la Eastbourne.
La Fed Cup, România a obţinut calificarea în Grupa Mondială I în urma victoriei în barajul cu Elveţia (scor 3-1) în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În următorul tur, România va întâlni Cehia, câştigătoare de şase ori a competiţiei feminine.
În Cupa Davis, echipa masculină de tenis a României a ratat promovarea în Grupa I valorică (al doilea eşalon mondial) după ce a fost învinsă de Polonia (3-2) în turul al treilea al Grupei a II-a a zonei Europa-Africa.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea unui supervizor VAR la meciurile din Superligă
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a aprobat, în ședința de miercuri, propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor de introducere a unui supervizor VAR (arbitraj video) la meciurile din cadrul Superligii României, se arată într-o informare a FRF, publicată pe site-ul oficial. 'Ia act de informarea și explicațiile privin
Fotbal: Denis Alibec, suspendat trei meciuri și amendat de Comisia de Disciplină a FRF
Atacantul Denis Alibec a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 6.000 de lei de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), întrunită miercuri, după cartonașul roșu primit la meciul cu Dinamo. ''SC DINAMO 1948 SA vs. FCV FARUL CONSTANȚA - Eliminare: Denis Alibec (FCV Farul Constanța). Incidente. În baza art.
Fotbal: FC Rapid București va disputa un meci amical cu Genoa, pe 2 octombrie, în Giulești
Echipa de fotbal FC Rapid București va disputa un meci amical cu formația italiană Genoa, pe 2 octombrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești, a anunțat clubul vișiniu. ''Unele povești nu se termină. Ele se continuă prin noile generații. În 1938, Rapid și Genoa se întâlneau în sferturile Cupei Europei Centrale. Acum, 88 de an
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov








