RETROSPECTIVĂ 2018 Eduard Novak (ciclism): Din nimic, am avut o activitate mare şi rezultatele au fost pe măsură
Anul 2018 a însemnat pentru Federaţia Română de Ciclism revenirea totală la normalitate, astfel că s-au organizat numeroase competiţii, inclusiv Turul României, pe lângă obţinerea unor rezultate deosebite, precum cea a lui Vlad Dascălu, câştigător al unei etape de Cupă Mondială la mountain bike.
''A fost ceva nou în acest an, pentru că a fost pentru prima oară linişte la federaţie după ce am preluat-o din 2013, aici vorbind de finanţare, activitate foarte multă, în jur de 100 de competiţii de mountain bike, 30-40 de şosea. Chiar dintr-o dată, din nimic, am avut o activitate mare şi desigur şi rezultatele sportivilor români au fost pe măsură. Am avut o victorie la Cupa Mondială, în proba de cross country, a lui Vlad Dascălu la Under-23. Cred că este o premieră naţională ca un român să se claseze pe prima treaptă a podiumului mondial la ciclism mountain bike şi acest fapt ne dă speranţe pentru anul viitor. A revenit Turul României, după cinci ani în care nu am reuşit să-l organizăm din varii motive, pentru că nu am avut cont bancar şi celelalte probleme, însă fiind a 51-a ediţie, MTS şi COSR au fost lângă noi, totodată câţiva sponsori care au avut încredere în noi. Desigur la această ediţie din 2018 am întâmpinat foarte multe greutăţi, din cauza problemelor noastre avute în trecut, însă unii dintre sponsori au văzut că suntem pe drumul cel bun şi ne-au dat o mână de ajutor. Cu sprijinul MTS şi al Ministerul Turismului vom reuşi într-o zi să-l aducem pe canalul Eurosport. Deja suntem în tratative de anul trecut pe această temă, pentru că această transmisie ar fi foarte benefică pentru ţară, pentru turism, pentru că pe durata competiţiei se vede ţara, o oră jumate se poate comenta despre România şi sport, ceea ce ar fi o diferenţă enormă faţă de un sport de sală, unde vezi sala şi sportul. Aici vezi ţara şi sportul. Sper că această posibilitate va fi înţeleasă, va fi luată în serios şi poate de anul viitor Turul României să fie pe Eurosport, care transmite în 50 de ţări, comentat în 20 de limbi'', a declarat preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, pentru AGERPRES.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Dacă în 2018, Turul României a cuprins 5 etape, anul viitor va ajunge la 6 etape.
''După patru ani în care nu a mai fost organizat Turul României, există o reglementare din parte UCI, care îţi impune să revii de la început cu categoria 2.2, şi cu 5 etape. Nu poţi să faci de capul tău. Aşa, puteam să facem şi 7 etape, dar eram restricţionaţi. În 2019 va creşte cu o zi şi categoria a urcat la 2.1, aşa că deja bugetul e şi mai mare. Premiile, costul cazării, mesei sportivilor, totul o să crească'', a precizat preşedintele FRC.
Novak a adăugat că se fac paşi importanţi pentru înfiinţarea de noi cluburi, creşterea bazei de selecţii la copii, dar federaţia suferă acum de o mare lipsă de personal specializat, cei care susţin perfomanţa sportivilor.
''Avem o nouă echipă, Devron West din Timişoara, un nou proiect interesant, pentru că nu era deloc ciclism în partea vestică a ţării. Dorim înfiinţarea cât mai multor cluburi de copiii, să punem bazele unei selecţii. În primă fază, am crezut că problema sunt banii, dar nu asta e cea mai mare problemă. Pentru că problema banilor se rezolvă, dar nu poţi să cumperi sportivi, nu poţi să cumperi antrenori, mecanici, masori şi suferim într-adevăr de o foarte mare criză de personal. Am ajuns la un moment dat că aveam bani, buget pe competiţie, şi nu avem oameni cu care să trimitem lotul naţional. Aici e cea mai mare problemă, că de 20-25 de ani sistemul acesta de sport din România nu funcţionează şi nu este bine. Dacă ne uităm în toate sporturile, tehnicienii au îmbătrânit, tehnologia s-a modernizat, sportul a devenit deja o ştiinţă, şi ei nu mai fac faţă. Toţi antrenorii noştri la şosea au peste 60-70 ani. Unde să mai aşteptăm de la ei performanţe foarte mari. Trebuie să aşteptăm nu ştiu câţi ani până creştem noi antrenori, noi sportivi. Avem acum categorii de copii, acum avem primul grup de cadeţi competitivi, totodată organizăm un curs de antrenori, va fi al doilea ţinut de un foarte cunoscut tehnician italian, Cristiano Valoppi, care este şi antrenorul meu, totodată. Aşa că intenţionăm să cumpărăm ştiinţa din afară şi s-o implementăm în România, altă soluţie nu văd. Deşi multă lume compară ciclismul din România cu cel din Italia, Spania, nu avem nicio tangenţă cu ce se întâmplă în aceste ţări. Ce se face acolo de 100 de ani, se creşte, se dezvoltă, se experimentează şi noi vrem ca în 2-3 ani să vorbim că suntem ca Italia. Nu se poate, trebuie să gândim că ciclismul a fost cândva, a murit şi acum încercăm să-l facem să renască, ca să spunem aşa'', a declarat campionul paralimpic de la Londra.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Fenomenul ciclismului din România se bazează pe un număr destul de restrâns de sportivi (700), dar numărul celor licenţiaţi a crescut semnificativ faţă de 2013. Novak susţine că licenţa trebuie acordată şi cicliştilor amatori pentru a participa la competiţii, cu scopul de a se evita situaţii care pun sănătatea acestora în pericol: ''Momentan sunt 80 de cluburi şi anul acesta am avut cam 700 de sportivi cu licenţe la toate categoriile. În 2013, erau 170 de licenţiaţi. Acum am dori ca în viitor orice sportiv să aibă licenţa, dacă doreşte să participe la o competiţie. Asta înseamnă că am preveni foarte multe probleme. Sunt mulţi sportivi amatori care se trezesc la 40-50 ani că vor să devină ciclişti, într-un an vor să recupereze ce nu au făcut în zeci de ani, iar asta le face rău. Nici nu merg la medic, îşi cumpără o bicicletă şi hai să mă duc la 100 km. Nu ştiu să meargă cum trebuie, să frâneze, să schimbe vitezele, se suprasolicită şi apoi apar probleme mai mari. Vrem să limităm aceste cazuri prin acordarea licenţelor, care necesită nişte lucruri de bază, asigurare, viza medicală. Dar asta necesită timp, pentru că nu poţi schimba mentalitatea omului de la un an la altul, trebuie să implementăm pas cu pas, pentru că altfel toată lumea ciclismului amator s-ar întoarce împotriva federaţiei şi nu dorim acest lucru. Până la urma urmei, tot ce facem noi, tot acest sistem, are în vedere siguranţa sportivilor. Este un întreg sistem care trebuie să funcţioneze bine''.
În 2018, trei sportivi s-au remarcat pentru performanţele lor, şi anume Vlad Dascălu, Serghei Ţvetcov şi Eduard Grosu.
''Cred că cea mai mare (performanţă) este a lui Vlad Dascălu, la mountain bike, câştigarea unei etape de Cupă Mondială, apoi Serghei Ţvetcov, care a câştigat Turul României şi desigur ar fi şi etapele câştigate la cursele din străinătate de Eduard Grosu. După mine, neoficial, performerul anului ar fi Vlad Dascălu, dar nu vreau să supăr pe nimeni'', a spus Novak.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
În 2019, debutează şi la ciclism calificările pentru Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice, iar obiectivul federaţiei este să obţină biletele la Tokyo pentru un ciclist de şosea şi unul de mountain bike.
''Vrem să calificăm la Tokyo un sportiv la şosea, un sportiv la mountain bike, iar la Jocurile Paralimpice poate avem şansa să calificăm 3-4 sportivi. La mountain bike, din 2004, de la Tudor Oprea, nu s-a mai calificat niciun sportiv şi ar fi ceva deosebit dacă am reuşi acum. Sperăm foarte mult în acest lucru, e foarte greu, dar lucrăm mult pe tema asta, să calificăm la şosea, la mountain bike şi la paraciclism. Desigur, participările la Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene sunt importante, apoi Turul României, care va fi de primă categorie 2.1, ca Turul Sibiului, Turului Bihorului, Turul Ţinutului Secuiesc. Avem anul viitor patru tururi de categorie 2.1. Pot să spun că suntem cea mai puternică federaţia ciclistă din Balcani, dacă ne uităm după categoria competiţiilor, după sportivi şi rezultatele sportivilor, şi chiar avem mai multe competiţii decât Rusia. Dar nu e o problemă că avem competiţii mai puternice decât sportivii noştri. Aşa şi-au dorit organizatorii, fiecare e privat, are interesele lui, să promoveze localitatea, regiunea, ne bucurăm că există asemenea organizatori şi ne bucurăm de aceste competiţii'', a subliniat Eduard Novak.
Calificarea la Olimpiadă se face în urma punctelor obţinute în competiţiile din 2019 şi conform clasamentului, o ţară poate califica de la unu la patru sportivi.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Aproape sigur vom avea la şosea un sportiv calificat, dar federaţia va trebui să aleagă cea mai bună soluţie dintre Grosu şi Ţvetcov, ţinând cont de particularităţile traseului de la Tokyo.
''La şosea cred că va fi Ţvetcov. Trebuie să vedem ce tip de traseu va fi în Japonia, ca şi la Rio, se anunţă unul foarte greu, cu multe căţărări şi atunci pentru un sprinter este imposibil să facă ceva notabil. Îl trimitem acolo doar ca să ia parte şi nu poate să termine concursul. Ideal ar fi să termine şi concursul, iar la mountain bike pe Vlad Dascălu l-aş vedea calificat. Grosu, şi el este interesat, dar trebuie să recunoască dacă traseul nu e potrivit atunci nu are sens, asta a fost discuţia. E dificil, pentru că avem doi sportivi care pot să ne aducă puncte şi după sufletul meu i-aş trimite pe amândoi. Dar probabil va fi un loc, pentru că e foarte greu să prindem două locuri, chiar imposibil. Ar trebui să avem 10 sportivi de talia lor să facem punctele necesare. Nu eu voi decide, nu vreau să fiu acela, va fi un criteriu stabilit de Consiliul de Administraţie (al FRC). Eu nu doresc ca vreun sportiv să fie dezavantajat, trebuie să vedem efectiv, real, care sunt şansele sportivilor. Fiecare are şansele lui şi vom vedea. Criteriile sunt stabilite de antrenori federali, nu vreau să mă joc cu carierele sportivilor. Rolul meu este să dau idei, să coordonez şi restul să-şi facă fiecare treaba cât mai bine'', a adăugat Eduard Novak.
Novak speră ca 2019 să fie şi anul revenirii sale, cu un podium la marile competiţii internaţionale la paraciclism şi calificarea la Jocurile Paralimpice.
''La Jocurile Paralimpice, au şanse Teo Matican, un băiat tânăr la tricicletă, Eduard Măescu, sportiv care stă în Italia, şi eu. Anul viitor am două competiţii majore, Mondialele de pistă, în a doua săptămână din martie, în Olanda, şi Mondialele de şosea, tot în Olanda, la paraciclism. Apoi voi concura la Turul Bihorului, Turul Sibiului, Turul Ţinutului Secuiesc, Turul României, Campionatul Naţional, alături de echipa mea şi voi concura cu sportivi valizi. Vreau să revin pe podium la paraciclism, sunt ultimul concurent din generaţia mea, din 2001. Am rămas singur, concurez numai cu sportivi de 20 şi ceva de ani, dar mă simt încă în formă şi nu sunt departe de podium, iar anul viitor aş dori să fie un 'come back' pentru mine. Va fi foarte greu, a devenit sport profesionist, toţi adversarii mei se gândesc cum pot să fie mai buni, iar eu când mă scol mai am 100 de lucruri în cap, dar sunt optimist. Aş fi foarte fericit dacă aş obţine o medalie, nu contează cât de strălucitoare va fi, dar aş dori să mă retrag din carieră cu o medalie paralimpică. Va fi şi ultima mea competiţie ca sportiv'', a spus oficialul FR de Ciclism.
În 2018, Turul Bihorului a fost câştigat de columbianul Ivan Ramiro Sosa (Androni Giocattoli), românul cel mai bine clasat în ierarhia generală fiind Emil Dima (locul 9). Ivan Ramiro Sosa a ieşit învingător şi în Turul Sibiului, iar Dima a fost din nou cel mai bine poziţionat român (locul 28). Turul Ţinutului secuiesc a fost câştigat de moldoveanul Nicolae Tanoviţchii, component al echipei patronate de preşedintele FRC, Eduard Novak (Team Novak). Daniel Crista (CSA Steaua) a fost românul cu cea mai bună clasare în ierarhia finală - locul 5.
Serghei Ţvetcov (născut peste Prut), component al naţionalei ţării noastre, a câştigat Turul României în 2018, desfăşurat după o pauză de cinci ani. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea unui supervizor VAR la meciurile din Superligă
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a aprobat, în ședința de miercuri, propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor de introducere a unui supervizor VAR (arbitraj video) la meciurile din cadrul Superligii României, se arată într-o informare a FRF, publicată pe site-ul oficial. 'Ia act de informarea și explicațiile privin
Fotbal: Denis Alibec, suspendat trei meciuri și amendat de Comisia de Disciplină a FRF
Atacantul Denis Alibec a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 6.000 de lei de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), întrunită miercuri, după cartonașul roșu primit la meciul cu Dinamo. ''SC DINAMO 1948 SA vs. FCV FARUL CONSTANȚA - Eliminare: Denis Alibec (FCV Farul Constanța). Incidente. În baza art.
Fotbal: FC Rapid București va disputa un meci amical cu Genoa, pe 2 octombrie, în Giulești
Echipa de fotbal FC Rapid București va disputa un meci amical cu formația italiană Genoa, pe 2 octombrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești, a anunțat clubul vișiniu. ''Unele povești nu se termină. Ele se continuă prin noile generații. În 1938, Rapid și Genoa se întâlneau în sferturile Cupei Europei Centrale. Acum, 88 de an
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov








