Incident naval în Marea Neagră: Toţi cei 24 de marinari ucraineni, puşi sub acuzare pentru încălcarea frontierei ruse
Toţi cei 24 de marinari de pe cele trei nave ucrainene sechestrate de gărzile de coastă ruse la 25 noiembrie au fost puşi sub acuzare pentru trecerea ilegală a frontierei ruse, riscând până la şase ani de închisoare fiecare, a declarat luni pentru agenţia de presă RIA Novosti avocatul acestora, Nikolai Polozov.
Douăzeci şi unu dintre ei se află în prezent sub arest preventiv în închisoarea Lefortovo din Moscova, ceilalţi trei - care au fost răniţi în urma incidentului - în spitalul închisorii ''Matrosskaia tişina'', tot din Moscova. Imediat după capturarea lor, marinarii ucraineni au fost iniţial transportaţi în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar apoi transferaţi în capitala rusă.
Moscova susţine că cele trei nave ucrainene - două vedete blindate (Berdiansk şi Nikopol) şi remorcherul (Ianî Kapu) - au intrat în apele teritoriale ale Rusiei în largul Crimeii, efectuând ''manevre periculoase'' şi fără să răspundă la somaţii, încercând să pătrundă în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov. În această primă confruntare directă între cele două ţări, o navă de patrulare rusească ''Don'' a lovit remorcherul ucrainean, iar gărzile de coastă ruse au deschis focul asupra vaselor ucrainene, rănind trei persoane. Înregistrări difuzate de Kiev arată elicoptere şi avioane ruseşti în zona incidentului care lansează proiectile asupra vaselor ucrainene, conform mai multor media.
Ucraina declară că navele sale au fost atacate în ape neutre în Marea Neagră, chiar dacă nu recunoaşte apartenenţa Crimeii la Rusia şi deci nici dreptul acesteia la ape teritoriale în zona peninsulei. Mai mult, Kievul a denunţat un ''act de agresiune deliberată'' din partea Federaţiei Ruse şi a instituit legea marţială în zece regiuni de frontieră pentru o perioadă de 30 de zile.
În schimb, preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat incidentul naval drept o ''provocare premeditată'' de care şeful statului ucrainean Petro Poroşenko, care s-a folosit de acesta ca pretext pentru a institui legea marţială în Ucraina înaintea alegerilor prezidenţiale pentru a-şi creşte cota de popularitate.
Totodată, Vladimir Putin consideră că gărzile de coastă ruse au acţionat în deplină legalitate şi şi-au făcut 'datoria'.
Din cauza acestui incident naval, preşedintele american Donald Trump şi-a anulat întâlnirea pe care urma să o aibă cu liderul rus în marja summitului G20 de la Buenos Aires de la sfârşitul săptămânii trecute. Washingtonul a cerut Moscovei eliberarea navelor şi a echipajelor ucrainene, denunţând o acţiune "ilegală" din partea Rusiei. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secretarul american al Armatei Terestre și-a depus demisia
Secretarul Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, Dan Driscoll, și-a prezentat demisia, după luni de tensiuni cu ministrul apărării, Pete Hegseth, a confirmat luni Casa Albă pentru AFP. Informația a fost dezvăluită inițial de Wall Street Journal, fiind ulterior preluată de mai multe media americane. Întrebată d
Trump nu exclude o 'revizuire' a poziției americane cu privire la Insulele Falkland
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că nu exclude posibilitatea de a 'revizui' poziția de neutralitate a SUA cu privire la Insulele Falkland (Malvine), arhipelag din Oceanul Atlantic aflat în prezent sub control britanic, dar asupra căruia și Argentina își revendică suveranitatea, notează AFP. Până &icir
Franța: Fostul prim-ministru Edouard Balladur a murit la vârsta de 97 de ani
'Un servitor exigent' pentru Franța, 'un mare om de stat', 'o referință': fostul premier francez Edouard Balladur a încetat din viață luni la vârsta de 97 de ani, a anunțat familia sa pentru AFP. Edouard Balladur a fost ultimul prim-ministru al lui Francois Mitterrand, din martie 1993 până în mai
Prezență surpriză a ministrului rus de finanțe la summitul G-20 din SUA
Ministrul rus de finanțe Anton Siluanov a fost prezent luni la summitul G-20 organizat în SUA, unde a purtat discuții cu omologul său american pe tema Ucrainei, provocând iritarea țărilor europene, relatează AFP. Participarea lui Anton Siluanov nu a fost făcută publică înainte ca acesta să apară în mijlocul altor delega
Israelul a încheiat cu Grecia unul dintre cele mai mari contracte de vânzare de arme din istoria sa
Israelul a anunțat luni încheierea unui contract de vânzări de arme cu Grecia în valoare de circa 3 miliarde de euro, în pofida criticilor internaționale exprimate împotriva acestui stat după războiul din Gaza, relatează AFP. Acest acord se înscrie în cadrul noului sistem de apărare aeriană intitulat &
SUA: Trump îi critică pe cei care se opun construcției de centre de date
Președintele american Donald Trump i-a criticat luni pe cei care se opun construcției de centre de date în SUA, un subiect care a ajuns pe agenda alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, relatează AFP. ''Singurul motiv pentru care locuitorii SUA trebuie să se opună centrelor de date este dacă vor să rămână î
Polonia: Parchetul deschide o anchetă pentru un act ''cu caracter terorist'' după un incendiu la o fabrică de drone
Parchetul polonez a anunțat luni lansarea unei anchete pentru ''infracțiune cu caracter terorist'' în urma unui incendiu produs în noaptea precedentă la o fabrică de drone de la Skarzysko-Kamienna, în centrul țării, relatează AFP. Agenții de pază ai fabricii, care aparține unui important grup privat specializa
NATO: O stagiară canadiană suspectată de spionaj rămâne în arest preventiv în Belgia
O femeie canadiană acuzată că a spionat în timp ce lucra ca stagiară la NATO va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a anunțat luni Biroul procurorului federal belgian, ptrivit Reuters. Femeia, identificată drept Claire Z., a fost arestată în luna iulie sub bănuiala de spionaj în beneficiul unei
Arabia Saudită, Turcia și Pakistan au convenit să înființeze un secretariat pentru acordul lor de apărare comună
Arabia Saudită, Turcia și Pakistan au anunțat luni că au convenit să înființeze un secretariat în Arabia Saudită în conformitate cu Acordul de apărare comună de la Mecca, care va fi condus inițial de un secretar general pakistanez pentru o perioadă de trei ani, potrivit unui comunicat comun al celor trei țări, relatează Reuters.
Suedia a semnat un contract de 4,3 miliarde de euro pentru achiziționarea a patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziționarea a patru fregate franceze de apărare și intervenție (FDI), în prezența președintelui Emmanuel Macron și a premierului Ulf Kristersson, la Stockholm, relatează AFP. Contractul a fost semnat de către directorul general al Naval Group, Pi
Xi și Putin fac paradă cu relația ''model'' dintre China și Rusia la summitul OCS din Kârgâzstan
Președinții rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, au elogiat relația dintre Moscova și Beijing cu prilejul unui summit în Kârgâzstan al unui bloc regional care intenționează să contrabalanseze influența occidentală, dar ai cărui membri se confruntă cu crize majore, relatează AFP. Liderii iranian, Masoud Pezeshkian, și t
Germania: Reprezentanți ai talibanilor au venit la Berlin pentru a facilita operațiunile de expulzare către Afganistan
Guvernul de la Berlin a anunțat luni că a autorizat venirea în Germania a unor reprezentanți ai guvernului taliban de la Kabul pentru a soluționa chestiuni exclusiv ''tehnice'' și pentru a accelera expulzările de afgani către țara de origine, informează France Presse. ''Am aprobat intrarea pentru scurtă ședere a u
Serbia: Glorificarea criminalilor de război nu-și are locul în UE, afirmă comisarul european pentru extindere
Glorificarea criminalilor de război ''este contrară valorilor fundamentale europene și nu-și are locul nici în Uniunea Europeană, nici în țările care aspiră să devină membre'', a declarat luni comisarul european pentru extindere Marta Kos, relatează AFP. Marta Kos a făcut declarații în fața jurnaliștilor despr
Kosovo: Principalele partide au convenit să susțină alegerea unui nou președinte
Partidul Vetevendosje (VV), al premierului interimar al Kosovo, Albin Kurti, și formațiunea de opoziție Liga Democrată din Kosovo (LDK) au convenit luni să sprijine alegerea unui nou președinte al țării, o decizie prin care s-ar putea depăși impasul politic ce durează de doi ani la Pristina, transmite Reuters. Candidatul propus, Bekim Sejdiu (
Feribot scufundat în Cipru: Căpitanul navei, în arest preventiv; 20 de persoane, date dispărute
Căpitanul feribotului care s-a scufundat duminică în largul Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), naufragiu care s-a soldat cu opt morți și 20 de dispăruți, a fost plasat luni în arest preventiv, în timp ce căutările continuă în ape adânci, relatează AFP. Autoritățile din această republică autoproclamată, re














