REPORTAJ Sibiu: Preşedintele Iohannis va primi buchetul câştigătoarei Cupei României la Artă Florală
Preşedintele Klaus Iohannis urmează să primească un buchet de flori realizat de Ioana Nechifor, desemnată, miercuri seara, câştigătoarea Cupei României la Artă Florală, competiţie care s-a desfăşurat la Sibiu.
Nu este pentru prima dată când preşedintele primeşte un buchet realizat special de Ioana, însă este primul buchet jurizat de un juriu internaţional în cadrul unei competiţii interne de profil. Cele şapte floriste care s-au întrecut la Cupa României au trebuit să realizeze, la una din probe, un buchet cu flori şi elemente date de juriu, special pentru preşedintele României.
"Buchetul surpriză, pentru că nu am ştiut ce materiale primim, nu ştim tematica. Am avut o oră la dispoziţie să îl realizăm. Tematica a fost anul acesta să pregătim un buchet pentru domnul preşedinte, la semnarea jurământului. Buchetul trebuia să exprime triumful şi atunci am mers pe aceste paie, care se duc spre sus. Am încercat să fac un buchet robust, să nu trebuiască, să aibă o extra grijă. Şi ce am mai urmărit la buchet, am primit o reţetă cu o multitudine de culori şi am ales nuanţele care mi se par mie că sunt mai masculine", a declarat Ioana Nechifor.
Familia Iohannis se numără printre cei care au primit până acum aranjamente realizate de Ioana Nechifor şi se pare că le-au apreciat, a spus sibianca.
"Am clienţi din foarte multe părţi. Am avut onoarea să facem buchete şi pentru doamna Iohannis, şi pentru domnul Iohannis. Ştiu sigur că au ajuns în mâna lor şi că au fost şi apreciate de mai multe ori", a explicat Ioana.
Potrivit designerului florist, noua campioană a României, şi bărbaţii ar trebui să primească flori, ca şi femeile, pentru că, în opinia ei, şi ei iubesc florile.
"În general, bărbaţii personalităţi primesc flori, cum sunt, spre exemplu, artiştii. Dar şi bărbaţii de rând m-aş bucura să primească flori. Eu chiar dăruiesc bărbaţilor. Putem încerca la început cu o plantă, pe care şi-o poate pune pe un birou sau oriunde. Dar eu ştiu bărbaţi care iubesc foarte mult florile. Nu văd nicio diferenţă între un bărbat şi o femeie, în modul de a iubi florile", a mai spus Ioana.
Câştigătoarea Cupei României a uimit juriul nu doar cu buchetul prezidenţial, ci şi în alte două probe: în una a creat o lucrare care să reprezinte Centenarul, iar în alta, un buchet şi o capă pentru o mireasă din Sibiu, care se căsătoreşte în noiembrie. Buchetul de nuntă realizat de Ioana s-a diferenţiat de celelalte prin creativitate şi originalitate. Practic, imagini cu Sibiul în miniatură au completat, pe margini, un buchet de nuntă asortat cu un accesoriu vestimentar, uşor de purtat, care a fost şi probat de juriu.

Sursa foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
"Este un accesoriu pentru o mireasă care se căsătoreşte la Sibiu în noiembrie. Un buchet şi un accesoriu asortat. Atunci am ales să fac capa aceasta. Am ales culorile ruginiu, arămiu, să exprim puţin natura din momentul acesta şi am dat puţin o tentă de iarnă, ca să exprim cum încep să îngheţe geamurile, florile cum se formează pe geam, câţiva fulgi de nea de la munte. Este uşoară, poţi să o probezi. Asta a fost condiţia, ca să se poată purta. Câţiva trandafiri care au culoarea asta arămie, nu sunt foarte populari, sunt mai scumpi faţă de cei din pieţe. Se numesc cappuccino. Am folosit plante suculente, aeriene. Senecio, care se păstrează uscat, la fel, diferite frunze de eucalipt, floare de hortensia, cactuşi. (...) Sunt diferite tehnici. E un accesoriu vestimentar făcut să dureze o zi", a explicat Ioana.
Ioana Nechifor s-a remarcat în Sibiu în urmă cu câţiva ani, când a "croit" o rochie, o poşetă şi un pantof, uriaşe, doar din flori, în cadrul unui festival de modă din oraş.
Centenarul Marii Uniri a fost şi el reflectat sub forma unui aranjament floral la Cupa României. În cazul câştigătoarei, aceasta a prezentat o altfel de hartă a României Mari, întregite. Folosind părţi de material dur ca suport, Ioana a pus pe harta României flori care să simbolizeze nu doar tricolorul, ci şi unitatea noastră, a românilor. Totul a fost legat, la propriu, cu lacăte vechi de un secol, unele piese de muzeu.
"Cum arată România după 100 de ani? În viziunea mea florală, o văd ca pe o coroană de copac. Am integrat şi o creangă care să sugereze că toţi avem aceleaşi rădăcini, indiferent din ce zonă suntem. Le-am unit simbolic, cu nişte lacăte vechi de peste o sută de ani, tocmai pentru a sugera că acolo trebuie să rămână. Am cumpărat lacătele de la antichităţi. Unul din ele e mai vechi de 200 de ani, sunt piese de muzeu. Până la urmă, şi steagul României este şi un steag vesel. Eu am încercat să reproduc din culorile steagului şi în această lucrare. Le-am dispus diferit, pentru că trebuie să fie şi aportul meu. Am încercat să găsesc flori cu tonuri de albastru uşor spre turcoaz sau albastru electric, unde am folosit bobiţe de viburnum, hortensia, ringium. Sunt importate. Pe urmă am trecut în tonuri de ruginiu, portocaliu cu ranunculus, vanda, leucospermum, daucus care face trecerea, pe urmă am pus bobiţe de măceşe, am trecut în tonuri de galben, vanda, frezii şi un soi de orhidee", a explicat artista viziunea ei florală despre Centenar.
Campioana României la artă florală este convinsă că premiul este încununarea unei munci de zece ani şi aşteaptă următoarea provocare.
Întrebată ce înseamnă florile pentru ea, Ioana Nechifor, a răspuns: "E un stil de viaţă. Când mă întreabă oamenii ce fac în timpul liber, spun flori, şi ce faci când munceşti, tot flori. Poţi şi să mănânci flori, pui în salată, ca să arate bine, floricele comestibile. Simt că nu mai lucrez deloc, fac doar ce îmi place. Din asta şi trăiesc. E minunat. Acum nu mai văd să fac altceva".
Ioana Nechifor este primul designer florist din România care a adus la noi florile care nu au nevoie de vază, cel puţin 24 de ore, pentru că buchetele conţin flori pe apă sau, în termeni de specialitate, flori cu tehnica "aqua pack". Este absolventă a unei facultăţi de muzică.
După ce, în 2017, a obţinut locul I şi Premiul de Popularitate la Concursul Naţional de Aranjamente Florale din România, care a avut loc la Bucureşti, acum, Ioana a confirmat şi acasă, la Sibiu, prin câştigarea Cupei României la Artă Florală. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
REPORTAJ/Covasna: 'Libertatea, un lux capitalist' - incursiune în noul Muzeu al Comunismului din Sfântu Gheorghe
Octombrie așterne frunze arămii pe străzile din Sfântu Gheorghe. Orașul își vede liniștit de viață: cafenele, mașini, rețele de socializare, vitrine pline, reclame la spa, bănci și vacanțe în străinătate. Lucruri normale, nu-i așa? Dar, dacă tocmai ai ieșit din Muzeul Comunismului, deschis recent la Sfântu Gheorghe, parcă simți altfel aerul
Incident pe mare/ Nava lovită de dronă s-a răsturnat, există risc de scufundare
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă, vineri, la operațiunea de căutare și salvare a persoanelor dispărute de la bordul unei nave comerciale, sub pavilionul Insulelor Comore, aflată în afara apelor teritoriale în Marea Neagră, care a fost lovită de o dronă.
Ministrul Apărării, despre situația de la Constanța: Garda de Coastă face intervenția, suntem în comunicare tot timpul
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a declarat vineri că se află în contact permanent cu Garda de Coastă, care participă la operațiunea de căutare și salvare a echipajului unei nave aflată în dificultate la 13 mile marine travers de Constanța, în afara apelor teritoriale ale României. Potrivit autorităților
Sibiu/Rectorul Academiei Forțelor Terestre: O greșeală de comandant poate naște un nou cimitir al eroilor
Rectorul-comandant al Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis studenților, vineri, cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului militar, că fiecare oră de pregătire contează, întrucât deciziile pe care le vor lua ca ofițeri vor influența viețile militarilor pe care îi vor
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Constanța: Amplă misiune de căutare și salvare a marinarilor unei nave în pericol de scufundare; o persoană a murit
Autoritățile intervin vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Potrivit Autorității Navale Române (ANR), o amplă operațiune de căutare și salvare se desfășoară în acest moment în Marea Neagră.
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv











