Poveşti cu personaje mitologice şi o viaţă monahală mai veche şi mai nouă se amestecă şi se completează reciproc pe masivul Ceahlău, pentru a transforma frumuseţea sa sălbatică într-un munte de legende şi credinţă, vizitat anual de zeci de mii de turişti.

Considerat un adevărat muntele Athos al României, presărat cu numeroase legende, Ceahlăul este, înainte de toate, un important obiectiv turistic, impresionant în orice anotimp, dar mai ales toamna, atunci când, de la poale spre vârf, muntele se "îmbracă" în foşnetul frunzelor ruginii.

Iubitorii de natură care aleg să urce muntele Ceahlău au la dispoziţie mai multe trasee, principalele zone pentru plecarea în ascensiune fiind în localităţile Durău şi Izvorul Muntelui. De amenajarea, dar mai ales de întreţinerea acestor trasee se ocupă Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău.

foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

"Traseele turistice sunt bine marcate. Avem şi două trase tematice, unul din Durău şi unul din Izvorul Muntelui. Pe aceste trasee, avem panouri explicative cu imagini de floră şi faună. Unele dintre ele trebuie să le refacem, pentru că există şi turişti care nu au nimic în comun cu muntele, dar totuşi urcă şi cam de două ori pe an trebuie să schimbăm aceste panouri din cauza vandalismului. Până la sfârşitul anului vor fi înlocuite toate, pentru că avem de gând să schimbăm şi formatul. Tocmai am încheiat o etapă de reabilitare a podeţelor şi balustradelor de pe traseele turistice şi acum lucrăm la panouri", precizează, pentru AGERPRES, directorul Parcului Naţional Ceahlău, Cătălin Gavrilescu.

Pe lângă panourile informative, turiştii pot afla şi legendele locului, prezentate în cadrul altor 12 panouri realizate din bugetul propriu, cu sprijinul fundaţiei Pro Grinţieş, în cadrul unei tabere de "rangeri juniori".

"Muntele Ceahlău este unic în spaţiul românesc - are hram şi are sărbătoare, dar, mai mult decât toate, are nenumărate legende şi poveşti", se spune pe site-ul propriu al parcului, www.ceahlaupark.ro. Printre ele, găsim "Legenda Panaghiei", "Clăile lui Miron", "Scăldătoarea Vulturilor" sau "Pietrele Detunate". Dintre poveştile cu personale mitologice rămase din bătrâni nu putea lipsi "Legenda Dochiei", fiica lui Decebal.

foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

Vechea poveste spune că în anul 106, când cetatea Sarmisegetuza a fost atacată de romani, Decebal şi mica lui oaste au ieşit printr-o galerie subterană şi au fugit în munţi să adune oameni pentru a continua lupta. Romanii însă au prins de veste şi au început urmărirea.

Pentru ca fiica sa, Dochia, să nu cadă în mâinile soldaţilor romani, acesta a sfătuit-o să se îmbrace în hainele unei ciobăniţe şi să fugă până va ajunge în muntele Cogheonul (vechea demunire a Ceahlăului n.r.), lăcaşul zeului Zamolxes. Soldaţii romani au pornit însă în urmărirea ei.

"Aşa se făcu că alerga fiica regelui dac prin pădure, ca o ciută speriată, iar în urma ei, ca o haită de lupi, romanii se apropiau din ce în ce. Astfel ajunse Dochia la poalele muntelui Cogheonului. Începu să urce grăbită spre piscurile învăluite în ceţuri. Pădurea se rărea, brazii erau tot mai mici şi mai chirciţi de puterea vânturilor. Stânci colţuroase stăteau să se prăvale peste cutezătorii care or fi vrut să pătrundă în locaşul lui Zamolxes. Printre ceţuri apăreau şi dispăreau vulturii în rotiri largi şi vântul părea o suflare rece a morţii. Pas cu pas, pe urmele Dochiei se ţineau urmăritorii. Dochia se uită în sus la stâncile cenuşii şi moarte, la ceţurile triste şi la vulturii dornici de sânge. "Mai bine rămân pentru totdeauna cu voi, să mă fac una cu stânca rece, dar numai să scap de ruşinea sclaviei", ceru Dochia. "Tu, Zamolxes, zeul cerului şi al fulgerului, primeşte-mă ca o mică pietricică la temelia altarului tău şi nu-mi va părea rău niciodată că am pierdut viaţa!" Un tunet înfiorător se auzi din piscurile ascunse în nori. Centurionul întinse braţul ca s-o cuprindă pe Dochia când tunetul se repetă. Se auzi limpede cum se prăvăleau stânci sfărâmate de trăsnet. Curgeau la vale bolovani, lespezi, cădeau trunchiuri de brazi, pârâia înfiorător trupul copacilor şi la fel trosneau oasele rupte ale romanilor. După câteva clipe, nu mai rămase nici o fiinţă vie. Furtuna trecuse. Vulturii se roteau lacomi deasupra trupurilor însângerate. Numai Dochia nu se zărea nicăieri, afară doar dacă n-o fi fost prefăcută în stânca aceea singuratică, albă, ce-i poartă numele", spune legenda ce se poate citi pe unul din panourile de pe munte.

foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

Legendele pot fi ascultate de turişti şi la centrul de vizitare al parcului, de la Izvorul Muntelui, o clădire ce oferă şi alte informaţii pentru iubitorii muntelui care vor să afle mai multe informaţii despre Ceahlău.

"Parcul Naţional Ceahlău are şi un centru de vizitare, la Izvorul Muntelui, care e conceput interactiv cu vizitatorii. Are o sală pentru floră şi faună, o sală de cinema unde rulăm filmul de prezentare a parcului în format 3D. Avem şi şase stânci în miniatură prevăzute cu căşti la care se pot auzi legendele muntelui, în limbile română şi engleză, în funcţie de solicitarea turiştilor", a explicat Cătălin Gavrilescu.

Deşi nu este un munte înalt, vârfurile sale fiind sub altitudinea de 2.000 de metri, frumuseţea sa sălbatică atrage, potrivit directorului parcului naţional, peste 60.000 de turişti anual, cu o marjă de 15% care urcă prin alte părţi şi nu sunt taxaţi. Un element în plus de atracţie sunt cele peste 550 de trepte care te duc până pe vârful Toaca.

"Scările s-au făcut printr-un proiect al Consiliului Judeţean Neamţ. Dacă cele vechi aveau 440 de trepte, cele noi au 553 de trepte. Chiar zilele trecute s-au finalizat lucrarea. Sus, pe vârful Toaca, este şi o terasă de belvedere", afirmă Gavrilescu.

Numărul mare de turişti nu este întotdeauna o binefacere, aducând şi unele probleme, precum cele ale deşeurilor lăsate în urmă. Administraţia Parcului Naţional Ceahlău încearcă însă să facă faţă provocărilor, venind chiar cu soluţii inedite.

"La grupurile organizate, oferim copiilor saci personalizaţi şi dacă unul din copii vine cu sacul înapoi plin cu deşeuri îi rambursăm banii pe bilet. Cele mai mari probleme le avem în jurul zilei muntelui, pe 6 august, când urcă foarte mulţi pelerini şi rămâne multă mizerie în urma lor şi la fel după mini-vacanţa de Sfânta Maria. Dar facem tot posibilul să păstrăm muntele curat", precizează administratorul parcului.

Ceahlăul nu are însă doar o latură turistică, ci şi o importantă rezonanţă religioasă. Numeroase toponime din zonă amintesc de tradiţia vieţuirii monahale începute aici, în sihăstria Ceahlăului, cu secole în urmă. Printre ele: "Piciorul Sihastrului", "Peştera lui Ghedeon", "La Chilii", "Chilia lui Iosaf", "Poiana Maicilor", "Pârâul Călugărului", "Obcina Chiliei", "Piatra Altarului" sau "Vadul Călugărenilor".

Din cele mai îndepărtate timpuri, în jurul muntelui au existat numeroase schituri sau peşteri cu pustnici, călugări şi călugăriţe, unele fiind au fost mistuite de foc, de avalanşele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. A supravieţuit timpurilor numai mânăstirea Durău, căreia i s-a alăturat, mai nou, unul dintre lăcaşele de cult din România ridicate la o latitudine impresionantă, de peste 1.700 de metri. Este vorba de biserica mănăstire Ceahlău, cu hramul "Schimbarea la Faţă" şi "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", construită între 1992-1993, pe un platou al muntelui înconjurat de stânci, în apropiere de cabana Dochia şi staţiunea meteorologică Toaca.

"Biserica a fost ridicată de credincioşii ortodocşi români din comuna Ceahlău şi din alte localităţi din împrejurimi, precum şi cu osteneala protoiereului Mihai Damian şi a vieţuitorilor acestei mănăstiri. Transportarea materialelor s-a realizat cu ajutorul elicopterului, pe cheltuiala Armatei Române şi a prinţului Dimitrie Sturza", se arată pe portalul ortodox www.doxologia.ro.

Bisericii i s-a alăturat în 2006, casa "Panaghia", cu paraclisul de iarnă, chiliile, bucătăria, trapeza, grupurile sanitare, cămările de alimente şi alte anexe gospodăreşti.

"Înainte de ridicarea ei, primii călugări ai mănăstirii au vieţuit, timp de 14 ani, în bordeie săpate în pământ, asemenea pustnicilor de demult: fără apă în lunile geroase, deseori fără foc, fără pâine, în frig şi umezeală, deplin încredinţaţi în mâna lui Dumnezeu", se afirmă pe portalul menţionat.

Astăzi, casa "Panaghia" este conectată la reţeaua de energie electrică, are apă curentă şi sistem de încălzire şi oferă chiar şi cazare şi masă celor urcă muntele pentru a se conecta cu natura şi spiritualitatea. AGERPRES/(AS-autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru; editor online: Magdalena Tănăsescu)