Separatiştii din Doneţk acuză Occidentul de implicare în asasinarea liderului lor
Liderul provizoriu al autoproclamatei republici populare din Doneţk, Denis Puşilin, a declarat sâmbătă că atentatul în care şi-a pierdut viaţa Aleksandr Zaharcenko, predecesorul său în fruntea acestei entităţi separatiste din estul Ucrainei, a fost comis cu ajutorul serviciilor secrete occidentale, transmite EFE.
"Analiza resturilor dispozitivului exploziv a dezvăluit folosirea tehnologiilor de vârf, care nu au fost utilizate până acum de SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei). De aici se poate trage concluzia că atacul terorist a fost comis cu ajutorul serviciilor secrete occidentale", a declarat Puşilin, citat de agenţia oficială rusă RIA Novosti.
Liderul separatist prorus a mai spus că atentatul a fost comis de Departamentul de Contrainformaţii al SBU.
"Datele strânse în timpul anchetei asasinării lui Zaharcenko, precum şi declaraţiile unui deţinut, colaborator al SBU, demonstrează implicarea Ucrainei şi a serviciilor secrete occidentale", a scris ulterior Puşilin pe contul său Telegram.
Zaharcenko, în vârstă de 42 de ani, a murit la 31 august într-un atentat cu bombă într-o cafenea, la câţiva metri de domiciliul său, în oraşul Doneţk.
Kremlinul a atras atenţia că uciderea liderului separatist va spori tensiunile în regiune şi va ridica obstacole în crearea condiţiilor pentru aplicarea acordurilor de la Minsk, menite să pună capăt conflictului armat din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014 şi soldat până în prezent cu peste 10.000 de morţi. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oleksandra Matviiciuk, laureată ucraineană a Premiului Nobel pentru Pace, nu crede că Trump va obține pacea cu Rusia
Oleksandra Matviiciuk, directoarea organizației ucrainene Centrul pentru Libertăți Civile și laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2022, a declarat luni că nu are 'prea multe' așteptări de la încercările președintelui american Donald Trump de a negocia pacea cu Rusia, informează EFE. Activista ucraineană a afirmat
Volodimir Zelenski ironizează ofensiva militară rusă și afirmă că Moscova respinge toate propunerile de pace
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ironizat luni ofensiva militară a Rusiei, spunând că, de-a lungul a peste patru ani de război, Kremlinul a stabilit și a amânat 15 termene limită pentru a captura Donbasul, regiune din estul Ucrainei, informează Reuters. Comentariile lui Zelenski au reprezentat un răspuns la respingerea,
Taiwan: Președintele Lai Ching-te le cere absolvenților unui colegiu militar să se opună spionajului chinez
Președintele taiwanez Lai Ching-te i-a avertizat marți pe absolvenții unui colegiu militar să nu cedeze în fața activităților de spionaj ale Chinei și să apere libertatea și democrația, transmite Reuters. Taiwanul și China s-au spionat reciproc mult timp, iar Taiwanul a raportat un număr crescut de cazuri de spionaj chinez, în spec
Lidera AfD promite să restabilească legăturile germano-ruse
Germania ar trebui să pună capăt boicotului asupra petrolului și gazelor rusești pentru a-și consolida economia aflată în declin, a declarat pentru Reuters lidera partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, Alice Weidel, în timp ce și-a prezentat ambițiile partidului de a conduce un guvern național, relatează marți agenția de presă britanic
Camera Reprezentanților din Congresul SUA adoptă o lege privind siguranța minorilor online
Camera Reprezentanților din Congresul SUA a adoptat luni cu 267 de voturi pentru și 117 împotrivă Legea siguranței informatice și pe internet a copiilor (Kids Internet and Digital Safety Act), susținută atât de democrați, cât și de republicani, dar care riscă să creeze un conflict cu Senatul, transmite Reuters. Actul normativ
Regatul Unit: Fiecare solicitant de azil ar putea fi nevoit să achite 10.000 de lire sterline înaintea depunerii cererii
Solicitanții de azil în Regatul Unit ar putea fi obligați să plătească statului în jur de 10.000 de lire sterline fiecare pentru cazare și susținerea nevoilor de trai de bază înainte de a deveni eligibili pentru a solicita stabilirea pe teritoriul britanic, a anunțat luni guvernul de la Londra, transmite Reuters. Imigrația es
Cu aproape cinci ani întârziere, Angela Merkel va avea în sfârșit un portret la Muzeul Bode din Berlin
Un portret al fostului cancelar german Angela Merkel, pictat de artistul în mare parte necunoscut Jeremie Queyras, urmează să fie dezvelit la Muzeul Bode de pe Insula Muzeelor din Berlin, la aproape cinci ani după ce aceasta a părăsit funcția, informează marți dpa. Tabloul va fi expus publicului la Muzeul Bode, marți, timp de trei luni,
Rusia: Interceptarea a 46 de drone lansate în direcția Moscovei (primar)
Primarul Moscovei Serghei Sobianin, a anunțat marți dimineață devreme că 46 de drone lansate în direcția capitalei ruse au fost interceptate, fără a raporta eventuale victime sau pagube până în prezent, transmite AFP. În mesaje succesive pe Telegram, Serghei Sobianin a menționat nouă valuri de aparate distruse de apărăr
Cutremure în Venezuela: Machado acuză puterea că i-a blocat întoarcerea
Lidera opoziției venezuelene și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a acuzat luni puterea că o împiedică să se întoarcă în țara sa, lovită de două cutremure puternice care au făcut peste 1.700 de morți, notează AFP. Machado, aflată în exil din decembrie, după fuga sa spectaculoasă pentru a prim
Liban: Atac israelian asupra sudului țării (presa)
Agenția libaneză de presă ANI a anunțat că un atac israelian a avut loc luni în sudul țării, în ciuda acordului-cadru încheiat vineri între Liban și Israel pentru a ajunge la o 'pace durabilă', scrie AFP. 'Avioane de luptă israeliene au efectuat un raid aerian vizând zona situată între localitățile Qantara și Dei
Irak: Justiția confiscă 14 milioane de dolari într-un caz de corupție
Justiția irakiană a anunțat luni că a confiscat peste 14 milioane de dolari de la un înalt oficial din sectorul petrolier, în cadrul unei vaste operațiuni anticorupție desfășurate în ziua precedentă, transmite AFP. O 'anchetă preliminară' privind adjunctul ministrului petrolului Ali al-Bahadli 'a dus la confiscare
VIDEO Trump va zbura în această săptămână cu noul Air Force One oferit de Qatar
Președintele american Donald Trump va efectua în această săptămână primul său zbor la bordul noului Air Force One, un Boeing 747 oferit de Qatar care a stârnit semne de întrebare de natură etică și de securitate, a anunțat luni Casa Albă, potrivit AFP. Președintele SUA va lua acest avion miercuri pentru a se deplasa &ic
VIDEO Prezidențiale în Peru: Keiko Fujimori a fost declarată oficial învingătoare în al doilea tur
Candidata de dreapta Keiko Fujimori a fost declarată oficial luni câștigătoarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și președintă aleasă a Peru, la trei săptămâni de la scrutin, relatează AFP. Fujimori, 51 de ani, a obținut 50,13% din voturi, față de 49,86% cât a primit rivalul său de stânga Roberto Sanch
Emiratele Arabe Unite ridică interdicția de a călători în Liban
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunțat că, începând de luni, cetățenii lor pot călători din nou în Liban, ridicând o interdicție instituită din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. Transmisă de agenția oficială WAM, această undă verde acordată de Ministerul de Externe este însoțită, pentru cetățeni
Iranul anunță trimiterea unei 'delegații de experți' în această săptămână la Doha
Teheranul a anunțat luni că o 'delegație de experți' se va deplasa în această săptămână în capitala Qatarului, Doha, pentru a discuta despre punerea în aplicare a memorandumului de înțelegere încheiat pe 17 iunie cu Statele Unite care include exporturile de petrol și fondurile blocate aparținând Iranului, relatează AF














