Cod galben de inundaţii pentru râuri din 9 judeţe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri mai multe atenţionări de inundaţii pentru râuri din judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Harghita, Mureş, Bacău, Suceava şi Neamţ, valabile pe parcursul următoarelor ore.
Potrivit meteorologilor, până la ora 22:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinul hidrografic Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Buzău.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Bâsca - bazin superior.
Depăşiri ale cotelor de atenţie sunt posibile şi pe râurile din bazinele hidrografice Mureş - bazin aferent amonte S.H. Topliţa, Târnava Mică - bazin aferent amonte S.H. Sărăţeni, Târnava Mare - bazin aferent amonte Acumularea Zetea, judeţele Harghita şi Mureş (cu probabilitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Târnava Mică - bazin superior).
De asemenea, INHGA avertizează că, până la ora 24:00, sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinul hidrografic Trotuş - bazin aferent amonte S.H. Tg. Ocna, judeţele Harghita, Covasna şi Bacău, şi pe râurile din bazinul hidrografic Moldova - bazin aferent amonte S.H. Tupilaţi, judeţele Suceava şi Neamţ.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Suha. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.