UPDATE Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Buzău, sâmbătă până la ora 22:00
Hidrologii au instituit un Cod portocaliu de inundaţii până la ora 22:00 pe râuri din judeţul Buzău.
Potrivit atenţionării Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Câlnău - bazin superior, Pecineaga (afluent al râului Slănic), judeţul Buzău.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Câlnău - bazin superior amonte S.H. Costomiru, precizează INHGA.
Totodată, până la ora 24:00 este Cod galben de inundaţii pe râuri mici din bazinele hidrografice: Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior, judeţele Argeş şi Dâmboviţa.
ORA 14.41 Cod galben de inundaţii pe râuri mici din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Buzău şi Brăila
Hidrologii au instituit, sâmbătă, un Cod galben de inundaţii valabil până la ora 21:00 pe râuri mici din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Buzău şi Brăila.
"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici bazinele hidrografice: Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Măgura amonte S.H. Baniţa, Călmăţui, judeţele: Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Buzău, Brăila", se precizează în atenţionarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Potrivit sursei citate, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Cricovul Sărat - bazin superior. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editori online: Gabriela Badea, Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.