INTERVIU Lord Callanan: Românii care lucrează în Marea Britanie sunt bineveniţi să rămână, după Brexit
Românii care lucrează în Marea Britanie sunt bineveniţi să rămână, în cazul în care doresc acest lucru şi vor putea aplica pentru noul statut de "stabilit" în Regatul Unit în cel mai scurt timp posibil, afirmă Lord Martin Callanan, secretar de stat în DExEU (Ministerul britanic pentru Brexit), într-un interviu acordat vineri în exclusivitate pentru AGERPRES.
Lord Callanan, care s-a aflat la Bucureşti pentru discuţii cu oficiali români şi pentru a participa la o dezbatere pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, subliniază că ţara sa rămâne angajată faţă de un comerţ global şi european liber, nu din motive ideologice, ci pentru că este în "interesul fundamental al tuturor ţărilor şi tuturor societăţilor".
Secretarul de stat britanic insistă că guvernul său nu intenţionează să organizeze un nou referendum cu privire la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Marea Britanie este o democraţie, britanicii şi-au exprimat opinia şi s-a luat deja o decizie.
AGERPRES: Care sunt planurile guvernului britanic în privinţa lucrătorilor români, în contextul în care cele mai noi statistici arată că românii au devenit a doua cea mai mare comunitate nebritanică din Regatul Unit, iar angajatorii se plâng că est-europenii, inclusiv românii, încep să evite Marea Britanie din cauza Brexitului şi a incertitudinilor legate de acesta?
Lord Callanan: În Marea Britanie lucrează circa 400.000 de cetăţeni români, iar prim-ministrul (britanic Theresa May) le-a arătat foarte clar acestor lucrători că sunt bineveniţi să rămână în Regatul Unit dacă doresc acest lucru. Am convenit asupra unui nou statut (settled status, stabilit în Marea Britanie) pentru ei cu negociatorii europeni. Ei contribuie la societatea britanică şi sunt bineveniţi să rămână dacă doresc, le protejăm drepturile şi vom crea un sistem prin care vor putea aplica pentru noul statut de persoană stabilită în Regatul Unit cât mai curând posibil.

AGERPRES: Ce se va întâmpla cu drepturile de proprietate ale cetăţenilor britanici în România după Brexit? Va fi reglementat acest aspect printr-un nou tratat între România şi Marea Britanie?
Lord Callanan: Recunosc că există această problemă. Bineînţeles, drepturile de proprietate din România sunt în mod fundamental o problemă care ţine de guvernul român, dar vom dori să discutăm acest lucru şi ştiu că ambasadorul nostru şi oficialii britanici vor aborda această problemă cu autorităţile române.
AGERPRES: Are guvernul britanic în vedere organizarea unui nou referendum privind Brexit, în contextul în care un recent sondaj a arătat că dezacordul faţă de decizia de a ieşi din UE a ajuns la cel mai ridicat nivel de la referendumul din 2016?
Lord Callanan: Nu, am avut deja un referendum, a fost o amplă dezbatere pe acest subiect, a fost o participare record la vot, oamenii şi-au spus punctul de vedere. Ieşim din UE, ne concentrăm pe punerea în aplicare a acestei decizii. Ne concentrăm toate eforturile pe negocierea în continuare a unui parteneriat cu UE cât mai fructuos şi cuprinzător posibil, dar nu le vom cere oamenilor o nouă opinie.

AGERPRES: Am citit recent opinia formulată de antreprenorul britanic Richard Branson în sensul că în viitor gândirea britanicilor se va schimba, va veni o nouă generaţie...
Lord Callanan: Richard Branson este un binecunoscut om de afaceri britanic şi este îndreptăţit să aibă opiniile sale, dar cât priveşte guvernul britanic, ne concentrăm pe implementarea voinţei poporului britanic. Suntem o democraţie, s-a luat o decizie şi nu vom avea un nou referendum pe această temă.
AGERPRES: Care este poziţia guvernului britanic în problema comerţului şi a uniunii vamale, în condiţiile în care sunt voci care susţin că Brexitul va face Marea Britanie mult mai vulnerabilă faţă de războaie comerciale sau că îşi riscă reputaţia de stat cu comerţ liber?
Lord Callanan: Marea Britanie rămâne angajată faţă de un comerţ global şi european liber. Vom fi întotdeauna o ţară practicantă a comerţului liber pe plan mondial şi vom continua să pledăm pentru acesta. De curând premierul a înfiinţat un Departament pentru comerţ internaţional pentru a se concentra în mod specific pe negocierea şi încheierea de acorduri comerciale atât cu parteneri existenţi cât şi cu noi parteneri din lume. Susţinem cu fermitate un sistem comercial internaţional bazat pe reguli, dorim să facem acest lucru în afara UE şi fireşte vom continua să susţinem comerţul liber în interiorul UE, cât timp vom mai fi membri şi în perioada de implementare şi dorim să încheiem un acord de comerţ liber şi cu UE, în cadrul parteneriatului nostru economic comprehensiv. Iar motivul pentru care facem acest lucru nu ţine de nicio ideologie, ci facem astfel pentru că este în interesul fundamental al tuturor ţărilor şi societăţilor. Comerţul liber este un lucru benefic şi trebuie să-l sprijinim, să luptăm pentru el în lume.

AGERPRES: La ce vă aşteptaţi marţi, când legea Brexit va fi dezbătută şi votată în Camera Comunelor?
Lord Callanan: Legea Retragerii (Withdrawall Bill) revine într-adevăr marţi în Camera Comunelor. Nu este vorba de o decizie de principiu pentru Brexit, acest principiu a fost deja decis, este vorba de crearea unui cadru adecvat pentru Marea Britanie care să permită un Brexit lin. Sunt optimist că poziţia guvernului va avea câştig de cauză în Camera Comunelor. Am înaintat o serie de poziţii de compromis şi vom apăra aceste poziţii la vot. AGERPRES/(A - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț
Ursula von der Leyen îl felicită pe Luca Niculescu: Nu avem timp de pierdut
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de prim-ministru al României. 'Avem o muncă importantă în față. Să creăm oportunități pentru oameni și pentru companii. Și să consolidăm securitatea pe Flancul nostru Estic', a scris șefa executivului european
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters. 'NATO și-a consolidat deja postura de-a lungul flancului estic, inclusiv prin capacități de combatere a
Parlamentul României aprobă un guvern pro-UE după luni de blocaj (agenții de presă)
Parlamentul României a aprobat marți guvernul condus de premierul proeuropean Luca Niculescu și a pus astfel capăt unui blocaj politic care dura de mai multe luni, relatează agențiile de presă internaționale. Fără afiliere politică, Luca Niculescu a propus un cabinet compus din miniștri proveniți din rândul Partidului Social Democr
PE a adoptat un raport care cere statelor UE accelerarea conectării Europei prin transport feroviar de mare viteză
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European a adoptat marți un raport din proprie inițiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputați români. Adoptarea acest
Eurodeputatul Virgil Popescu: Vom cere amânarea cu 3 ani a aplicării regulamentului privind metanul
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Virgil Popescu (PNL) a declarat marți, la Strasbourg, că va solicita, împreună cu alți colegi din Parlamentul European, amânarea cu 3 ani a regulamentului privind reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic, o suplimentare cu doi ani față de cea propusă de Comisia E
Eurodeputatul Cristian Terheș cere în PE ca UE să închidă Coridorul Nord-Sud de transport prin Rusia
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Cristian Terheș, din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a cerut în Parlamentul European (PE) ca Uniunea Europeană să închidă Coridorul Nord-Sud de transport prin Rusia ca răspuns la periclitarea navigației comerciale în Marea Neagră prin atac





