REPORTAJ Mureş: Primul sas emigrat în America, presupusul descoperitor al Pietrei filosofale, între părinţii naţiunii americane
Una dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Cetatea Medievală a Sighişoarei, "Casa cu Cerb", ascunde între zidurile sale o parte din povestea unui copil născut la Daia, în apropiere de Sighişoara, care a devenit unul dintre părinţii naţiunii americane, în jurul căruia s-a ţesut şi mitul că ar fi deţinut reţeta secretă a Pietrei filosofale.
Este vorba despre Johann Kelp, al cărui nume a fost apoi latinizat în Johannes Kelpius.
S-a născut în 1673, în apropiere de Sighişoara, în familia preotului luteran Georg Kelp, şi a fost primul sas din Transilvania care a emigrat în America.
"Casa cu Cerb este una dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Cetatea Sighişoarei, dar pe lângă istoria arhitectonică aceasta a fost o locuinţă. Între locatarii acestei case s-au regăsit şi membrii familiei Kelp, iar un reprezentant al acestei familii, Johann Kelp, devenit Johannes Kelpius, a ajuns în America de Nord, în 1694. A fost fiu al oraşului, a făcut studii religioase la Universitatea din Altdorf (Germania) şi, fiind marcat de o efervescenţă religioasă, aderă, la Amsterdam, la o grupare a rozacrucienilor (Ordinul iniţiatic al Cavalerilor Roza Cruce este strâns legat de mistica alchimiei, a căutării Pietrei filosofale, n.r.). Va pleca apoi la Londra, apoi va traversa Atlanticul până în zona Pennsylvaniei, unde a pus bazele unei colonii care se numea Germantown. Probabil că majoritatea membrilor acestei colonii era germani. În cele din urmă va ajunge şi liderul acestei grupări şi va compune cântece religioase, va avea preocupări astronomice, va intra în contact cu populaţia băştinaşă, cu amerindienii, şi va locui ca un ascet într-o peşteră. Nu pare un personaj foarte interesant la prima vedere, dar el nu este cunoscut în ţara de baştină, ci în America, unde este cunoscut ca făcând parte dintre pionierii europeni care ajung în America şi unul dintre părinţii naţiunii americane de astăzi", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.
Teşculă a spus că în Philadelphia există şi acum o societate numită Kelpiana, la fel şi grota în care acesta a locuit, denumită "Grota lui Kelpius", din Wissahickon Valley Park, care este un obiectiv turistic extrem de important pentru acea zonă.
Ajuns în America, Johannes Kelpius (1673-1708) a devenit cunoscut ca teolog, scriitor şi muzician, fiind considerat unul dintre liderii mişcării spirituale pietiste. Acesta a călătorit spre Pennsylvania împreună cu 40 de discipoli pentru a întemeia o colonie în care să aştepte sfârşitul lumii şi a doua venire a Mântuitorului, care, pe baza calculelor sale şi a maestrului său, trebuia să fie anul 1694.
"Locuind în grota sa, Johannes Kelpius nu a apucat să vadă sfârşitul lumii, aşa cum nu a apucat să vadă materializată nici unirea Statelor Unite ale Americii, întrucât s-a stins devreme, la vârsta de 35 de ani. Evident că nu a ajuns să vadă semnată nici Declaraţia de Independenţă a SUA, din 4 iulie 1776", a subliniat Teşculă.
Documentele vremii arată că Johannes Kelpius a rămas orfan de tată pe când avea 12 ani, însă a fost ajutat financiar de câţiva apropiaţi ai familiei. A urmat astfel Şcoala din Deal de la Sighişoara, unde a dobândit cunoştinţe de ebraică, latină şi greacă veche, apoi a plecat în Germania unde a studiat la Tubingen şi Leipzig, după care s-a înscris la Universitatea din Altdorf.
La vârsta de 16 ani avea un masterat în Teologie şi avea scrise câteva lucrări, devenind discipol al lui Johann Jacob Zimmermann (1642-1693), matematician, astronom şi teolog, care a prezis o venire iminentă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Zimmerman a murit chiar înainte de plecarea grupului în America şi astfel Johannes Kelpius a devenit conducătorul acestui grup. După moartea lui Johannes Kelpius, în jurul personalităţii lui s-a creat şi o adevărată legendă, care spune că acesta a deţinut reţeta secretă a legendarei Pietre Filosofale.
"Neavând un ucenic de încredere căruia să-i încredinţeze puterea descoperirii sale, se spune că Kelpius ar fi ascuns Piatra filosofală şi toate studiile sale într-o cutie (numită Arcanum) şi le-ar fi aruncat în apele râului Schuykill. Legenda spune şi că atunci când cutia a atins apa, văzduhul s-a aprins ca într-o explozie de lumină şi zgomot asurzitor", se arată într-o legendă reprodusă de site-ul Poveşti Săseşti.
Piatra filosofală este considerată a fi o substanţă (alte surse susţin că este o piatră) cu ajutorul căreia alchimiştii credeau că pot transforma metalele inferioare în aur, însă este considerată şi o licoare magică care avea puterea să vindece toate bolile, fiind elixirul tinereţii.
La moartea sa, survenită din cauza tuberculozei, Kelpius avea deja o colecţie de imnuri originale, muzică de meditaţii, o carte de meditaţii şi rugăciuni - "A Short, Easy and Comprehensive Method of Prayer" şi un jurnal care cuprinde corespondenţa cu diferite personalităţi ale vremii.
Site-ul Poveşti Săseşti în plasează pe Johannes Kelpius în galeria "saşilor vizionari şi excentrici care au scris istorie printr-un destin ieşit din comun", alături de exploratorul Franz Binder, născut în Sebeş (Alba), primul european care s-a aventurat pe Nilul Superior, sau de Johann Martin Honigberger, născut la Braşov, medic de curte al maharajahului Ranjit Singh (Lahore, Pakistan), cel care a dat personajul romanului lui Mircea Eliade.
Cât despre "Casa cu Cerb" din Cetatea Medievală a Sighişoarei, cel mai faimos membru al familiei Kelp despre care îşi amintesc istoricii este Martin Kelp (1659-1694), despre care se spune că a studiat teologia şi limbile vechi, fiind un cunoscător al limbii ebraice şi întemeietorul actualei biblioteci documentare a Muzeului de Istorie al Sighişoarei.
"În secolul XVII a ajuns să lucreze şi la şcoala din oraş şi va dona cărţile sale şcolii, astfel punând bazele primei biblioteci documentare din Sighişoara şi din împrejurimi, care numără peste 30.000 de volume. Este fosta bibliotecă a Gimnaziului Evanghelic. Se pare că la moartea principelui Transilvaniei, Mihai Apafi I, în 1690, îi va scrie şi un epitaf în limba ebraică, ceea ce este un lucru extraordinar", a precizat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
"Casa cu Cerb" este construită în stil renascentist, specific acestei zone, iar numele casei vine de la fresca şi coarnele de cerb în mărime naturală, cu capul şi trofeul, care sunt amplasate pe muchia imobilului.
"Casa arată tradiţia din secolul al XVII-lea de a picta interiorul şi exteriorul clădirii. Unele dintre clădiri, cum e şi 'Casa Fronius' din Cetatea Medievală, arată faptul că multe dintre clădiri au fost pictate şi au aparţinut unor familii reprezentative. Astăzi doar câteva s-au păstrat (...) Inscripţia de pe zid precizează că, după ce a fost distrusă în incendiul din 1676, casa a fost reconstruită de proprietarul ei de atunci, Michael Deli, unul dintre primarii Sighişoarei", a arătat Teşculă.
Casa a fost restaurată la începutul anilor 2000 de de fundaţia Messerchmit din München. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă de săptămâna viitoare
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. 'Vă informăm că, începând de miercuri, 28 octombrie, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a României se va modifica în urma trecerii la ora de iarnă. Astfel, muzeul va fi desch
Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la București; 'Fjord' - proiecție de gală, sâmbătă, la Ateneul Român
Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, începe vineri, la București. De vineri până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile destinate acestei ex
Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu









