REPORTAJ Mureş: Demonstraţii sportive ale unor campioni mondiali, europeni şi naţionali, la finalul Caravanei Junior Sport
În jur de 1.000 de copii din municipiul Reghin au urmărit, vineri, la gala intitulată "Concertul sportului mureşean", demonstraţiile unor campioni mondiali, europeni şi naţionali, susţinute la finalul proiectului "Caravana Junior Sport - proiect naţional, prima oprire în judeţul Mureş!", iniţiat şi demarat de Asociaţia Junior Sport.
Majoritatea campionilor care au susţinut demonstraţii la Reghin au participat şi la cele aproape 30 de acţiuni derulate sub genericul "Azi sunt profu' de sport!" din cadrul Caravanei Junior Sport, care s-a desfăşurat în Târgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Iernut, Luduş, Ungheni, Sărmaşu, Deda, Rîciu, Batoş, Răstoliţa, Solovăstru, Ruşii Munţi, Suseni, Iclănzel, Ibăneşti şi Voivodeni.
Demonstraţiile de la Reghin au fost susţinute de o parte dintre sportivii care au fost prezentaţi în revista Junior Sport Mureş: Nicu Pop (volei), Horvath Attila (antrenor Arte Marţiale), Alin Romulus Păcurar (lupte), Iuliu Hajnal şi Horatiu Cioloboc, campionul mondial la Kempo Traian Rus şi sportivii săi de la Rei Fight Club - susţinuţi de maestrul Horvath Attila, sportivii de la Clubul Sportiv Tiger Budo (pregătiţi de Sensei Traian Dumbrăvean), Sensei Adrian Belean şi sportivii săi cu dizabilităţi de vedere, campionii mondiali Szanto Attila şi Vasile Pop Tinu de la Clubul Sportiv Sakura Grup, Sensei Ioan Boga şi sportivele sale multiple campioane, Irina Merdar şi Delia Boga, de la Master Karate Do Reghin (Arte Marţiale), sportivii de la CSS Reghin (lupte), Monica Elena Duca (dublă campioană mondială la gimnastică acrobatică), Marian Florin - antrenor la Clubul Sportiv ACS Arena Reghin (tenis de masă) şi multiplul campion Ciprian Tapaszto (skanderberg).
Dubla campioană mondială la gimnastică acrobatică Monica Elena Duca, în vârstă de 14 ani, a ţinut să mulţumească Asociaţiei Junior Sport pentru că i-a făcut cunoscute performanţele sportive prin intermediul revistei Junior Sport Mureş, oferită gratuit unui număr de circa 8.000 de copii, şi pentru că a îndemnat copiii să facă sport.
"Este o acţiune foarte frumoasă şi ţin să le mulţumesc celor de la Junior Sport pentru că m-au făcut cunoscută. Am fost şi profesoară de sport pentru o oră, nu pot să descriu cum m-am simţit în faţa colegilor mei, m-am simţit... minoră, ca şi ei, toţi se uitau la mine, erau total uimiţi de ceea ce fac. Mi-au plăcut întotdeauna gimnastica, acrobaţiile, dar nu aveam unde să practic acest sport acasă. La nouă ani şi jumătate mă plimbam cu mama şi am văzut un afiş cu înscrieri la un club. I-am spus mamei să mă ducă. Am ajuns atunci la antrenoarea Tunde Pasztor şi m-am înscris la Acro Dance. După aceea am participat cu echipa la concursuri în ţară şi în străinătate. Ne-am calificat la Campionatul Mondial din Croaţia, în vara anului 2015, unde am obţinut primul titlu la individual, apoi a urmat un alt titlu mondial, în Canada. Să devii campion mondial şi să auzi Imnul naţional este ceva emoţionant, ceva ce nu se poate descrie în cuvinte. Acum mă pregătesc pentru concursul mondial din Croaţia, din 22 mai. Totul va depinde de juriu, dar eu îmi doresc să fiu pe podium şi să iau chiar aurul", a declarat pentru AGERPRES Monica Elena Duca.
Campioana ne-a spus că are 23 de medalii şi 33 de trofee, că este susţinută intens de mama ei, Cristina Daniela Duca, de antrenoarea Tunde Pasztor iar sponsorii ei pentru Campionatul Mondial din Croaţia vor fi un unchi şi un naş.
Demonstraţii sportive savurate de copii a oferit şi Traian Rus, multiplu campion mondial şi european de Kempo, multiplu campion naţional de Wushu şi Kempo, participant la Jocurile Olimpice din 2008 în turneul demonstrativ de Wushu, alături de care s-au aflat sportivii săi de la Rei Fight Club, dar şi sportivii de la Clubul Sportiv Tiger Budo, pregătiţi de Sensei Traian Dumbrăvean.
De asemenea, la Reghin a fost prezent şi Sensei Adrian Belean, împreună cu sportivii săi de la Clubul Sportiv Sakura Grup Târgu Mureş, care a conceput un program unic la nivel naţional, de practicare a stilului Jiu Jitsu şi Karate de către nevăzători. Alături de Sensei Adrian Belean s-au aflat şi campionul mondial provenit de la CS Sport Grup Sakura Tinu Vasile Pop şi vicecampionul mondial Attila Szanto, ambii nevăzători, care au susţinut demonstraţii de îndemânare în faţa elevilor.
Demonstraţia de skandenberg a fost susţinută de Ciprian Tapaszto, poreclit 'Rechinul', cel care este câştigătorul 'NewYear Cup' din Marea Britanie la categoria +110 kilograme, la ambele mâini, fapt ce l-a plasat în elita mondială.
"Este o acţiune extraordinară! Cred că cel mai bun lucru care li se poate întâmpla copiilor este să îşi întâlnească idolii sau viitoarele modele pentru ei. Am văzut mulţi copii pasionaţi, majoritatea nu doar că sunt pasionaţi, dar sunt foarte mulţi talentaţi, iar aste este foarte important. Niciun sport nu e uşor, necesită multă muncă. Eu mă antrenez zilnic, între două ore şi două ore şi jumătate pe zi, timp de şase zile pe săptămână. Acum sunt în pregătiri fiindcă voi participa la sfârşitul lunii mai la Campionatul European din Sofia, urmează apoi, la sfârşitul lunii iunie, un concurs puternic la Londra, apoi, în octombrie, Campionatul Mondial în Antalya. În orice caz, eu îmi doresc să câştig, dar ca target principal e o clasare pe podium", a declarat, pentru AGERPRES, Ciprian Tapaszto.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Junior Sport, Beatrice Mercado, 'Concertul sportului mureşean' s-a dorit a fi un adevărat regal al sportului din judeţul Mureş, manifestat atât prin "pledoarii pentru sport atingătoare de suflet", oferite de către legendele sportului mureşean, dar şi prin spectaculoase demonstraţii sportive.
"La acest eveniment trebuiau să participe 1.200 de elevi din municipiul Reghin, însă au participat cam 1.000, circa 200 de copii fiind opriţi să ia parte la eveniment de către unii profesori - n-o să vă vină să credeţi! - din considerente politice. Le transmit acestor profesori că noi nu facem politică, noi facem sport! 'Concertul sportului mureşean' a fost, practic, o altfel de oră de sport, mai precis, o oră de educaţie şi cultură sportivă, la care aceste glorii au fost invitate să le adreseze copiilor un mesaj pentru a-i determina să facă sport, numeroase valori ale sportului mureşean, pe care le-am prezentat în revista Junior Sport Mureş, adevărate modele de succes, demne de urmat, atât în sport, cât şi în viaţă. În cadrul evenimentului 'Concertul sportului mureşean', au fost oferite elevilor prezenţi circa 1.000 de reviste Junior Sport Mureş, cu autografele sportivilor invitaţi. Pentru acest eveniment s-au tipărit 410 de exemplare ale revistei realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, 800 de exemplare realizate cu sprijinul Primăriei municipiului Reghin şi 400 de exemplare realizate cu sprijinul companiei IRUM. Precizez că alte 600 de exemplare, realizate tot cu sprijinul Primăriei Reghin, au fost deja distribuite elevilor reghineni, în cadrul acţiunii 'Azi sunt profu' tău de sport!', în două ediţii ce au avut loc la Şcoala Gimnazială 'Alexandru Ceuşianu'", a declarat preşedintele Asociaţiei Junior Sport, Beatrice Mercado.
Acţiunea "Azi sunt profu' tău de sport!", parte a Caravanei Junior Sport, a fost organizată, în numele Asociaţiei Junior Sport, de Asociaţia Sportul Pentru Toţi Reghin şi a beneficiat de susţinerea Consiliului Judeţean Mureş, a 17 primării din judeţ, precum şi de sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Printre profii' de sport pe parcursul Caravanei Junior Sport în judeţul Mureş s-au aflat majoritatea actualelor sau fostelor glorii ale sportului mureşean, despre care s-a scris în revista 'Junior Sport': Nicu Pop (volei), Doina Baciu (popice), Arpad Szabo (judo), Ella Kovacs (atletism), Horvath Attila (antrenor Arte Martiale), Francisc Gyarmati (antrenor lupte), Alex Ballai şi Alin Romulus Pacurar (lupte), Szekeres Gero (alpinism), Iuliu Hajnal, Traian Bendorfean şi Horatiu Cioloboc (fotbal), Ioana Sulea (culturism & fitness).
Asociaţia Junior Sport a iniţiat Caravana Junior Sport - proiect naţional, prima oprire în judeţul Mureş, iar în cadrul primului său modul, desfăşurat în perioada august 2017 - aprilie 2018, s-a realizat Gala de premiere 'Născut pentru sport' şi acţiunea "Azi sunt profu' tău de sport!", în cadrul căreia au fost tipărite 8.000 de exemplare din numărul 1 al revistei Junior Sport Mureş, din care peste 7.000 au ajuns deja gratuit la elevi.
La "Concertul sportului mureşean" de la Reghin au participat Alexandru Câmpeanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, primarul municipiului Reghin, Maria Precup, primarul comunei Răstoliţa, Marius Lircă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ioan Macarie, şi adjunctul IŞJ Mureş, Adina Pui. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a










