RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII - BUCUREŞTI
Sinteza principalelor ştiri difuzate de Redacţia Ştiri Interne - Bucureşti în săptămâna 5 - 9 martie:
*** România a declanşat luni Mecanismul european de Protecţie Civilă, având în vedere discontinuităţile apărute, începând de anul trecut, în aprovizionarea cu imunoglobulină umană.
"Discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar. În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătăţii în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină prin adoptarea de către Guvernul României a OUG 100/ 2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/ 2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, de scutire de la plata contribuţiei trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piaţa din România, cu impact vital asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli autoimune, boli neurologice", preciza MS, într-un comunicat de presă.
Miercuri, conducerea Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit cu cele cinci mari companii producătoare de imunoglobulină umană, reunite în Asociaţia producătorilor de plasmă şi produse plasmatice, având în vedere lipsa acestui medicament de pe piaţă. Potrivit MS, producătorii de imunoglobulină au dat asigurări că vor începe, din această lună, procedurile pentru redirecţionarea în România de pe celelalte pieţe europene a unor cantităţi de medicament necesare în tratarea imunodeficienţelor primare şi a bolilor autoimune. Producătorii au informat că apariţia unor discontinuităţi în procesul de fabricaţie a imunoglobulinei este cauzată în special de lipsa materiei prime.
În contextul declanşării Mecanismului de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO, MS a menţionat că aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem şi caută soluţii pentru a sprijini România. Toate propunerile primite vor fi centralizate în vederea achiziţionării prin Compania UNIFARM S.A. a cantităţilor de imunoglobulină necesare tratamentului pacienţilor pentru o perioadă de două luni.
*** Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
DNA susţinea în rechizitoriu că, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al Capitalei. Procurorii afirmau că Urdăreanu s-ar fi întâlnit, la domiciliul său, cu Orban, care i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării candidaturii sale. Banii ar fi fost ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi tv".
După decizia ÎCCJ, Ludovic Orban a declarat că i s-a făcut dreptate.
"Încă din prima clipă în care a început ancheta penală în cazul meu am susţinut cu tărie că sunt un om cinstit, că sunt un om corect, care respectă legea şi instituţiile fundamentale ale statului român, încă din primul moment am anunţat că sunt nevinovat şi mi-am susţinut acest punct de vedere", a spus preşedintele PNL.
*** Proiectul de lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale, iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, a fost retras din circuitul legislativ.
Tăriceanu a anunţat, luni, că proiectul va fi modificat şi depus din nou la Camera Deputaţilor.
"Având punctele de vedere ale diferitelor instituţii relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată şi poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională şi proiectul trebuie retras şi redepus într-o formă modificată la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la iniţiativă, ci schimbarea procedurii în aşa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare", a explicat preşedintele Senatului.
Liviu Dragnea a precizat, la rândul său, că noua variantă prevede înfiinţarea unei instituţii care va administra funcţionarea Casei Regale, cu un aparat suplu şi costuri mici.
"În ultimele săptămâni au fost discuţii dese cu reprezentanţii Casei Regale. (...) Împreună am făcut un nou proiect de lege, prin care se înfiinţează o instituţie ce va administra funcţionarea Casei Regale, pentru a evita orice risc de neconstituţionalitate şi pentru a fi ceva care să se poată şi aplica. Este convenit cu reprezentanţii Casei Regale lucrul acesta", a menţionat Dragnea. El a opinat că reprezentanţii Casei Regale nu ar trebui să plătească o chirie pentru Palatul Elisabeta, ci să aibă acest imobil în folosinţă.
*** Camera Deputaţilor a respins miercuri, cu 93 de voturi "pentru", 158 "împotrivă" şi o abţinere, moţiunea simplă "Educaţi România, nu o pesedizaţi!", depusă de liberali.
Ei au solicitat demiterea ministrului Valentin Popa. Potrivit deputaţilor PNL, Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid. PNL a cerut ministrului Educaţiei să aducă garanţii că nu se vor închide şcoli, nu vor fi comasate clase, nu se va generaliza învăţământul simultan, nu vor fi disponibilizări în sistem - profesori sau personal auxiliar, nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor şi că sunt suficiente fonduri până la sfârşitul anului.
La dezbaterile în plen, care au avut loc luni, ministrul Valentin Popa a calificat moţiunea liberalilor drept "simplistă", susţinând că aceasta cuprinde "atacuri şi etichetări", iar argumentele lipsesc şi sunt suplinite prin violenţă de limbaj. "Ţinta autorilor moţiunii nu este rezolvarea problemelor din învăţământ, ci identificarea cu orice preţ a unor situaţii particulare care, generalizate, pripit şi forţat, să poată deveni reproşuri la adresa modului în care actuala guvernare PSD - ALDE abordează învăţământul'', declara Popa.
El a susţinut că autorii textului nu operează cu date şi informaţii verificate, ci doar cu supoziţii luate din retorica anti-PSD. Ministrul a răspuns acuzaţiilor de politizare a sistemului de educaţie, arătând că din totalul de 8.632 de funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt ocupate prin concurs 7.164.
*** Guvernul a aprobat miercuri indicatorii tehnico-economici pentru stadioanele "Steaua'' şi "Arcul de Triumf", arene care, alături de ''Dinamo'' şi ''Rapid'', vor fi modernizate conform Regulamentului UEFA, având în vedere organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal din 2020.
Stadionul "Steaua" va avea o capacitate de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi, patru vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi, 1.070 de metri pătraţi de spaţiu de expunere - muzeu, 980 metri pătraţi spaţii comerciale, restaurante. Durata de realizare este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei de 301,77 milioane de lei. Finanţarea este asigurată din bugetele MDRAP şi MApN.
Stadionul Naţional "Arcul de Triumf" va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 17.126 metri pătraţi. Se va reface sala de antrenament, se construiesc spaţii de cazare şi cantonament pentru sportivi, se amenajează spaţii urbane exterioare, precum şi o parcare pentru 170 de autoturisme. Va fi construit şi un centru de îngrijire pentru sportivi şi se va moderniza suprafaţa de joc. Acest proiect urmează să fie realizat în 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 126,41 milioane de lei. Finanţarea este asigurată din bugetele MDRAP şi MTS.
*** Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 175 voturi "pentru", 83 "împotrivă" şi 14 abţineri, Ordonanţa de urgenţă 91/2017 care modifică Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind incluse mai multe amendamente pentru corectarea unor disfuncţionalităţi şi neclarităţi. Actul normativ urmăreşte "eliminarea neclarităţilor şi disfuncţionalităţilor identificate de instituţiile/ autorităţi publice în procesul aplicării etapizate a legii", menţionează raportul Comisiei de muncă.
Potrivit amendamentelor adoptate, s-au mărit grilele de salarizare pe anumite domenii şi au fost stabilite majorări pentru directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţi ai Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, ANI.
De asemenea, orele suplimentare efectuate de poliţişti vor fi plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, au mai stabilit deputaţii. Jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii.
Conform proiectului adoptat de Camera Deputaţilor, medicii, asistentele, şoferii de ambulanţe intră de la 1 martie pe grila de salarizare din 2022.
*** Procurorul general Augustin Lazăr a prezentat miercuri bilanţul activităţii Ministerului Public pe anul 2017, la eveniment participând preşedintele Klaus Iohannis.
Lazăr a arătat că anul trecut procurorii au avut 1.752.067 dosare, dintre care au soluţionat 533.040, 59.839 de inculpaţi fiind trimişi în judecată. Potrivit acestuia, din totalul inculpaţilor, 6.092 au fost arestaţi preventiv. Din numărul total al inculpaţilor trimişi în judecată, 20.380 au săvârşit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, mai mult de jumătate pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, au fost achitaţi definitiv 1.036 de inculpaţi.
"Coordonatele majore ale activităţii procurorilor în anul 2017 au constat în volumul mare al cauzelor de soluţionat, complexitatea deosebită dată de obiectul şi natura acestora, numărul mare de persoane implicate, diversitatea ariilor sociale şi juridice din aceste speţe şi abordarea multidisciplinară a cauzelor, unele din acestea cu reverberaţii în istoria recentă a României", a afirmat Lazăr.
El a menţionat că, din analiza datelor statistice, rezultă aspecte îngrijorătoare privind violenţa în familie, arătând că 1.491 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă în familie.
Augustin Lazăr a menţionat printre dosarele reprezentative soluţionate de procurori în anul 2017 cauza având ca obiect fapte săvârşite de membrii Comisiei pentru acordarea titlului de Luptător în Revoluţie care au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 14.047.085 lei; Hexi Pharma; "Tezaurele antice"; "Mineriada din 13 - 15 iunie 1990".
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că la nivelul Ministerului Public trebuie implementate măsuri pentru eficientizarea instrumentării cauzelor, reducerea numărului de dosare şi echilibrarea volumului de activitate a Parchetelor. El a subliniat că România are nevoie să dezvolte politici publice şi o legislaţie care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a fenomenului infracţional şi pe educarea cetăţenilor, în special a tinerilor, cu privire la efectele negative ale încălcării legii penale.
"Se invocă frecvent articolul din Constituţie care stabileşte că activitatea procurorilor se desfăşoară sub autoritatea ministrului Justiţiei. Vreau să fiu foarte clar - sintagma din Constituţie este sub autoritatea ministrului Justiţiei şi în niciun caz în subordinea ministrului Justiţiei", a spus şeful statului.
Ministrul Tudorel Toader, care nu a participat la bilanţul MP, a replicat pe Facebook acestor afirmaţii, precizând că nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului Justiţiei. "Pentru corecta informare a opiniei publice: art. 132 din Constituţie prevede că 'procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei'", a scris Toader.
*** Activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată, a anunţat miercuri Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", precizând că se fac verificări în privinţa tuturor absolvenţilor cursurilor CNI.
ANIMV a informat că a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici, în prezent ministru al Finanţelor Publice, decizându-se anularea acesteia.
*** Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a aflat joi în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia omologului său Klaus Iohannis.
Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi şi mai bune, a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu Vucic, la finalul convorbirilor.
"Serbia este principalul nostru partener din Balcanii de Vest", a declarat Klaus Iohannis.
El a mai spus că vor exista migranţi în continuare la graniţa dintre Serbia şi România, precizând însă că nu există probleme între cele două ţări în această privinţă.
În opinia sa, soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest.
"Am discutat despre interconectările dintre cele două ţări, atât în domeniul energetic, cât şi transporturi, legături foarte importante şi pentru relaţiile economice între ţările noastre, dar şi pentru cetăţenii care vor să vadă cealaltă ţară sau să facă afaceri", a mai afirmat Iohannis.
La rândul său, Aleksandar Vucic a declarat că Serbia şi România sunt legate "de o prietenie tradiţională". El a susţinut că autorităţile din ţara sa se vor strădui să ajute comunitatea română din Serbia. "Ne vom ocupa atât de mass-media în limba română, cât şi de şcolarizarea copiilor ce provin din rândul minorităţii române. Bineînţeles că nu îl vom dezamăgi pe domnul preşedinte în acest sens", a afirmat Vucic.
El a vorbit şi despre importanţa "îmbunătăţirii relaţiilor economice" dintre cele două ţări.
Întrebat dacă a discutat cu omologul sârb despre situaţia fostului deputat Sebastian Ghiţă şi despre eventuale soluţii pentru a grăbi procesul de extrădare a acestuia în România, având în vedere că este cercetat în mai multe dosare, Iohannis a răspuns: "Nu am discutat, dar pe urmă am aflat că vreţi să întrebaţi aşa ceva şi l-am întrebat pe domnul preşedinte, care mi-a spus că nu ştie, dar, cu siguranţă, lucrurile sunt pe făgaşul normal, instanţele deliberează şi se va da un verdict în această chestiune. Mai mult nu a putut să îmi spună, mai mult nu ştiu nici eu. Nici nu cred că este treaba preşedinţilor, personal, să se ocupe de cei care fug de justiţia românească".
Şi preşedintele Serbiei a spus că nu are multe date în legătură cu situaţia lui Sebastian Ghiţă, el precizând că autorităţile în domeniu din ţara sa se ocupă de această chestiune.
Vucic a mai avut întrevederi, la Bucureşti, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea.
*** Congresul PSD se reuneşte sâmbătă, la Bucureşti, urmând să fie aleşi prin vot preşedintele executiv al partidului, secretarul general şi vicepreşedinţii - doi pe fiecare regiune, câte un bărbat şi o femeie.
La începutul săptămânii, Comitetul Executiv Naţional al PSD a eliminat interdicţia preşedinţilor de organizaţii de a candida pentru funcţii de vicepreşedinţi ai partidului.
Majoritatea membrilor CExN s-au pronunţat pentru organizarea de alegeri la congres, înregistrându-se "trei sau cinci" abţineri, anunţa atunci preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
El a afirmat că principalul obiectiv al Congresului va fi adoptarea unui document programatic cu componente politice, guvernamentale şi de dezvoltare pentru România.
Liviu Dragnea susţinea că, probabil, nu va cere un vot de încredere la Congres, având în vedere că toate organizaţiile şi-au exprimat susţinerea.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat miercuri că a depus o contestaţie la hotărârea Comitetului Executiv Naţional în baza căreia fiecare regiune va fi reprezentată de doi vicepreşedinţi, un bărbat şi o femeie, iar din fiecare judeţ ar urma să existe doar doi candidaţi. Rădulescu a afirmat că îl susţine pe Dragnea, dar decizia CExN îi aminteşte de vremea epurărilor comuniste.
Vineri, Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit din nou pentru a discuta candidaturile depuse, toate fiind validate.
"Astăzi au fost câteva hotărâri adoptate în Comitetul Executiv Naţional al PSD. Am propus colegilor mei să se aprobe şi candidaturile care nu îndeplineau toate condiţiile pentru cei patru colegi, respectiv doamna Andronescu, domnul Bănicioiu, amândoi pentru funcţia de preşedinte executiv, domnul Cătălin Rădulescu, pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea Sud, şi domnul Codrin Ştefănescu, pentru funcţia de secretar general. Deci avem 24 de candidaţi aprobaţi", a declarat Dragnea, la finalul reuniunii. AGERPRES/(redactor: Claudia Stănescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s
MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni
Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. În aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr












