REPORTAJ Românii din regiunea Transcarpatia au sărbătorit 'Mărţişorul - vestitorul primăverii Centenarului'
Zeci de copii ai românilor din regiunea ucraineană Transcarpatia s-au întrecut, sâmbătă, în localitatea Apşa de Jos, la Festivalul "Mărţişor - vestitorul primăverii Centenarului", menit să reînvie tradiţiile românilor din dreapta Tisei, ei fiind recompensaţi cu mărţişoare de oameni de cultură din judeţul Satu Mare.
Copiii, aproape toţi îmbrăcaţi cu straie populare specifice locului, au urcat pe scena şcolii din Apşa de Jos, au recitat poezii şi au cântat în limba română.
Foto: (c) Gheorghe Pietrar/AGERPRES
Directorul şcolii, Iuri Botoş, a spus, pentru AGERPRES, că această sărbătoare a fost reluată anul trecut, cu sprijinul Consulatului României la Slatina, după o pauză de câţiva ani în care Ucraina a fost "măcinată de grave probleme".
"Festivalul Mărţişorul a apărut mai demult, nu vreau să greşesc cu anii, dar în perioada asta era foarte frig şi au amânat, din Mărţişor au făcut Măişor. În ultimii ani, în satele româneşti din dreapta Tisei se făcea în luna Mai. Anul trecut, consulul, la Slatina prima dată, a reînnoit între şcoli. Anul trecut a fost într-o sală micuţă. Anul acesta ne-a propus să facem la noi în şcoală. Noi avem practic condiţii. E nivelul consulatului, primăriei şi şcolii. Sunt copii din şase localităţi, practic sunt din şapte şcoli de gradul I - III. Lumea se duce acasă dacă nu are loc în sală, sala e micuţă au loc 250 de persoane, au fost 300 poate 400 de persoane", a declarat Botoş.
El a explicat importanţa evenimentului, subliniind că elevii primesc şi o altă educaţie decât cea de la şcoală.
Foto: (c) Gheorghe Pietrar/AGERPRES
"Orice sărbătoare care se face are un plus. Şi la noi în timpul de faţă sunt şi pedagogi care spun: da' ce avem noi nevoie de sărbători? Dar în timpul de faţă, din şcoala noastră 80 de elevi au fost pe scenă. Aveţi închipuire? 80 de elevi învaţă poezii, cântece, e dezvoltare pe lângă clasă, pentru şcoală asta e foarte important. Băiatul acela face cu plăcere lucrurile, se suie pe scenă să îl vadă lumea, să îl vadă părinţii, vrea să se laude el cât e de frumos. E important pentru şcoală. Pentru comunitare e tot. Nu avem nici casă de cultură şi toată cultura apare de la şcoală şi dacă nu am organiza noi de sărbătorile acestea, unde ar vedea oamenii concerte sau cuvântări? La televizor e una, dar aici e realitatea. Vin oameni de cultură, de la raion. Eu cred că fiecare cetăţean al satului ia ceva din eveniment. Nu cred că acela care a venit nu vede ceva interesant", a mai spus Botoş.
Potrivit acestuia, un merit deosebit îl au părinţii care nu şi-au abandonat tradiţiile, limba, portul şi depun eforturi serioase pentru a transmite mai departe identitatea lor.
"Hainele costă bani, o cămaşă de la Maramureş, cu toată forma, cusută, costă undeva la 100 de dolari. Părinţii fac tot. Cea mai mare problemă este că nici copiii şi nici părinţii nu văd lumina după şcoală, ce să facă. Nici medicul, nici inginerul, nici profesorul, când se duce la stat, cu plata e catastrofă. Aici e toată perspectiva. Pe noi aici nu ne frământă prea tare. Aici la 18 ani e zugrav, face toate lucrurile în construcţii, se duc cu părinţii, sunt implicaţi în treaba asta", a arătat directorul şcolii.
Coordonatoarea ansamblului folcloric Apşiţa, Maria Lavriuc, a afirmat că, mai demult, această sărbătoare era una de anvergură, cu foarte mulţi participanţi şi cu bucate în aer liber.
Foto: (c) Gheorghe Pietrar/AGERPRES
"Avem fete şi băieţi din Apşa de Jos, ducem tradiţiile, dansul, postul popular, cântecul ce e la noi în zonă. Mărţişorul e foarte important la noi. Din păcate s-a făcut cam repede, de obicei se făcea când era vremea mai caldă, undeva la aer liber. Participa tot satul, că oamenilor le plăcea să vină, că dacă e Mărţişorul sunt copii în scenă, arată ce muncesc, îşi arată frumuseţea, costumul, tot ce e frumos. (...) Dacă eu ţin sama bine, undeva de 15 ani cel puţin se face Mărţişorul. A fost o întrerupere când au fost problemele cu războiul, dar s-a reînnoit de anul trecut, însă sub forma mai restrânsă, cu concert în şcoală. Înainte era lume mai multă, şi bucate, mâncare tradiţională, concertul era 4-5 ore", a spus Maria Lavriuc, pentru AGERPRES.
Ansamblul Apşiţa este unul foarte apreciat în Ucraina. A câştigat premii la Kiev, de două ori festivalul etno-folcloric din regiunea Transcarpatia, dar a participat şi în România la mai multe festivaluri. Pe lângă interpretare, copiii impresionează şi cu straiele lor, foarte colorate.
"Sunt costume şi noi şi bine lucrare. Cea mai nouă se numeşte chemeşa făcută în fereşti. Le cos aici în sat, dar multe le aduc e de dincolo (din România - n.r.). La noi în sat ce a fost, toate s-au vândut. Am o sumnă (fustă - n.r.) are poate 100 de ani, ce a rămas la noi la scoală. Ale fetelor sunt cusute de acum. Cămeşile din bătrâni s-au cam dus, mai multe avem baticuri, avem aceste negre pe care acum iarna le purtăm", a afirmat Lavriuc.
Ea a menţionat că Şcoala de Artă din Apşa de Jos are circa 120 de copii care învaţă dansuri şi cântece populare, iar Ansamblul Apşiţa există datorită părinţilor, care suportă cheltuielile cu deplasările.
"Şi aici am fost, şi în România în multe locuri, am fost la Arad, la Sighet, mai ieşim, dar tot pe cost propriu. Părinţii susţin totul, cu costum, cu drum, cu cazare cu totul. Atâta e bine că părinţii susţin, şi plătesc şcoala, nu se plăteşte foarte multe pe lună. Folclorul îl facem mai mult din iubire", a punctat coordonatoarea ansamblului.
Festivalul "Mărţişor - vestitorul primăverii Centenarului" s-a bucurat de o prezenţă numeroasă şi din partea oficialităţilor, atât ucrainene, cât şi române. Printre invitaţi s-a aflat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.
"Mulţumesc pentru această zi minunată. În timp ce erau aceşti copii minunaţi pe scenă îi priveam şi mă gândeam ce bucurie poate fi mai mare, decât în anul 2018, în anul în care toţi suntem minunaţi şi binecuvântaţi că suntem în viaţă, în anul Centenarului, să fim astăzi aici împreună. Vreau să vă asigur de tot respectul, de toată implicarea, de toată susţinerea Guvernului României. Vreau să vă mulţumesc că existaţi", a spus ministrul.
În ultimii ani, relaţiile dintre românii din dreapta şi stânga Tisei s-au strâns foarte mult, a precizat managerul Muzeului Judeţean Satu Mare, Felician Pop.
Foto: (c) Gheorghe Pietrar/AGERPRES
"Avem relaţii foarte bune cu românii din Maramureşul istoric, relaţiile sunt tot mai bune pe an ce trece şi participăm la evenimentele lor. Acum am adunat mărţişoare pe care le-am dăruit copiilor. Pentru noi este foarte important ca ei să nu uite că sunt români şi să ştie că nu sunt uitaţi", a spus Pop. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Nona Jalbă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acordarea voucherului pentru femei gravide ar putea fi abrogată de CGMB
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate, vineri, un proiect prin care ar urma să fie abrogată acordarea stimulentului financiar pentru femeile gravide din București. Voucherul Materna este destinat achitării medicamentelor și serviciilor medicale și a fost introdus printr-o hotărâre a Consiliului General aprobată în 2018.
CGMB ar putea suspenda stimulentul financiar pentru persoanele adulte cu handicap
Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap ar putea fi suspendată temporar, până când plata drepturilor restante către beneficiarii eligibili va fi adusă la zi, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut vineri de Consiliul General al Capitalei. Măsura ar urma să viz
INHGA: Cod galben de viituri pe râuri din 19 județe, până miercuri la miezul nopții
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de viituri, valabilă până miercuri la miezul nopții, pe râuri din 19 județe. Potrivit hidrologilor, în intervalul 25 august, ora 16:00 - 26 august, ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanț
Vreme caniculară, ploi și intensificări ale vântului în București, până miercuri seara
Vremea se va menține călduroasă în București, în următoarele 24 de ore, însă treptat cerul va deveni variabil, cu înnorări temporare, și se vor semnala ploi, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &icir
Meteorologi: Vreme caniculară și maxime de 37 de grade în nouă județe și în București, marți
Nouă județe și Capitala se vor afla, marți, sub o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și Bucureș
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe zone din țară, marți și miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ, valabile marți și miercuri în mai multe zone. Foto
Buzău: Numărul persoanelor care cer consiliere pentru insolvență personală a crescut de aproape patru ori
Peste 165 de persoane au ajuns în situația de a apela, în prima jumătate a anului 2026, la Comisia de Insolvență a Persoanelor Fizice, pentru a cere consiliere în vederea deschiderii procedurii insolvenței personale, fiind în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, pe fondul pierderii locurilor de muncă, al contractării de credite și al
Tulcea: Numărul mesajelor Ro-Alert transmise în acest an, apropiat de cel din ultimii trei ani
Numărul mesajelor Ro-Alert transmise, în primele șapte luni ale acestui an, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) populației din județul Tulcea, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, este apropiat de cel al mesajelor de alertă extremă transmise în România din aceeași cauză în perioada 2023-2025.
Vrancea: Un mort și trei răniți, între care o gravidă și un copil, într-un accident pe DN2-E85, la Sascut
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, între care o femeie însărcinată și un copil de trei ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață pe DN2-E85, la limita dintre județele Vrancea și Bacău, în apropierea localității Sascut, a informat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.
Giurgiu: Stâlpi de electricitate și copaci cazuți peste locuințe și pe carosabil, în urma codului portocaliu de vânt
Pompierii au fost solicitați să intervină, în noaptea de luni spre marți, pentru îndepărtarea unui stâlp de electricitate căzut peste o locuință, precum și a mai multor copaci prăbușiți peste firele de electricitate și pe carosabil, în localitățile Cămineasca, Ghimpați și Copaciu, în urma vântului puternic asociat unui cod portocaliu, a in
MApN: Dronă detectată la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de marți, o țintă aeriană la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove, în proximitatea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, fiind ridicate de la sol pentru monitorizar
Sălaj: 12 locuințe nZEB-plus pentru tineri la Zalău, cu o investiție de peste șase milioane de lei
Un număr de 12 locuințe eficiente energetic, destinate tinerilor, au fost realizate de administrația locală din Zalău, valoarea proiectului fiind de peste șase milioane de lei, a informat marți Primăria Zalău. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta 10 - Fondul Local, a vizat dezvoltarea fondului de locui
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, marți dimineața, o alertă extremă de informare a populației din zona de nord a județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute. În mesajul transmis în jurul orei 7:30, autoritățile îndeamnă oamenii
MApN: Ținte aeriene detectate aproape de Insula Șerpilor; nu au intrat în spațiul românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că luni seara, la ora 22:37, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene la 25 de kilometri nord-vest de Insula Șerpilor, ce evoluau către frontiera României. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de
Botoșani: Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița
Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsa













