Ucraina: Petro Poroşenko aşteaptă în câteva săptămâni sosirea primului transport cu arme din SUA
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat miercuri că se aşteaptă ca primul transport cu arme din Statele Unite să ajungă în Ucraina în câteva săptămâni, transmite Reuters.
În luna decembrie, SUA au provocat iritarea Moscovei după ce au aprobat furnizarea de arme pentru a sprijini Ucraina în conflictul de aproape patru ani cu rebelii separatişti proruşi din estul ţării.
''Primul transport ar trebui să vină în câteva săptămâni'', a spus Poroşenko într-o conferinţă de presă la Kiev.
Oficiali ruşi au apreciat că decizia Washingtonului de a livra arme Ucrainei este periculoasă, întrucât încurajează Kievul să utilizeze forţa în zona de conflict din estul ţării.
SUA susţin că armele pe care intenţionează să le furnizeze, printre care rachete antitanc Javelin, vor contribui la stabilizarea situaţiei şi nu pot fi folosite pentru cucerirea de teritorii.
Peste 10.000 de persoane au fost ucise începând din aprilie 2014 în conflictul în care se confruntă forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii separatişti sprijiniţi de Rusia. În pofida eforturilor diplomatice de pace şi a declarării unei încetări a focului, confruntări armate au loc constant în estul Ucrainei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kallas s-a întâlnit cu Erdogan la Ankara înaintea summitului NATO
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, s-a întâlnit cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara pentru a discuta o posibilă consolidare a relațiilor UE-Turcia, a anunțat marți Kallas pe rețeaua X, în urma întâlnirii cu ușile închise, relatează dpa. Kallas a subliniat că Turcia 'este un partener cheie în materie
Tehnică militară canadiană de ultimă generație, în dotarea armatei Republicii Moldova
Armata Națională a Republicii Moldova va fi dotată cu peste 100 de vehicule militare blindate de ultimă generație. Ministerul Apărării moldovean și Centrul de investiții în apărare din Estonia au încheiat marți un acord-cadru și contractul privind achiziționarea tehnicii de la compania Roshel din Canada, informează Moldpres și Radio Chișinău.
Antonio Guterres avertizează asupra situației tot mai precare a agenției ONU pentru refugiații palestinieni
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți cu privire la situația 'din ce în ce mai precară' a Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), în momentul în care condițiile de viață a milioane de palestinieni sunt 'în pericol', relatează AFP. 'În timp ce ne-am adunat astăz
'Niciun progres' în convorbirile între Cuba și SUA, potrivit Havanei
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a afirmat marți că nu există 'niciun progres' în convorbirile între Cuba și SUA, care aplică o politică de presiune maximală împotriva insulei comuniste, relatează France Presse. 'Convorbirile între guvernele Cubei și SUA nu înregistrează niciun progres', a declarat mi
Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului atât timp cât Hezbollahul 'ne amenință' (Netanyahu)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care s-a deplasat marți în partea de sud a Libanului ocupată de Israel, a afirmat că armata israeliană va rămâne acolo atât timp cât Hezbollahul proiranian 'ne amenință', relatează AFP. 'Poziția noastră este clară: nu vom părăsi sudul Libanului atât timp cât amenințarea nu
SUA: Curtea Supremă anulează decretul lui Trump ce limita dobândirea cetățeniei americane în urma nașterii în SUA
Curtea Supremă a SUA a invalidat marți un decret prin care președintele Donald Trump a interzis dobândirea automată a cetățeniei americane în cazul copiilor născuți pe teritoriul SUA din părinți imigranți ilegali sau rezidenți temporari, relatează AFP. Această decizie, care este un mare eșec pentru Trump, a fost luată de judecătorii Curții Supreme
Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei
Rusia - o țară bogată în resurse de hidrocarburi și exportatoare tradițională de energie - poartă discuții cu alte țări cu privire la posibilitatea de a importa combustibil, a anunțat marți Kremlinul, citat de dpa. Aceasta este posibil, dacă Rusia va putea să obțină prețuri acceptabile la carburanți în urma negocierilor, a lăsat să se &icir
#Ucraina informează despre atacuri asupra a doua poduri importante pentru Rusia, situate în Zaporojie și Crimeea
Statul Major al Forțelor armate ale Ucrainei a informat marți într-un comunicat despre atacuri asupra a două poduri strategice pentru armata rusă, unul în zona regiunii ucrainene Zaporojie, ocupată parțial de Rusia, și altul în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, pe lângă atacuri asupra altor obiective militare ruse, relate
China: Partidul Comunist estimează numărul membrilor săi la 101,28 milioane înainte de cea de-a 105-a aniversare
Partidul Comunist Chinez (PCC) avea, la sfârșitul anului 2025, 101,28 milioane de membri, cu 1% mai mult decât cu un an înainte, conform unei statistici publicate cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înființarea sa, informează marți EFE. Potrivit raportului publicat de Departamentul de Organizare al Comitetului Central al PCC, 31,
Mitraliere și posturi de tragere observate în Marea Baltică pe o navă rusească transportatoare de GNL
Estonia a publicat imagini care arată mitraliere și saci de nisip pentru posturi de tragere protejate instalate pe o navă rusească transportatoare de gaze naturale lichefiate (GNL), relatează marți Reuters. Imaginile datează din 'primăvara aceasta', când nava metanier rusească trecea prin zona de responsabilitate a Estoniei, a declarat un repreze
Germania: Numărul extremiștilor este în creștere, potrivit agenției federale de informații interne
Numărul extremiștilor din Germania este în creștere, a declarat marți agenția federală de informații interne a Germaniei, atribuind această creștere în principal înmulțirii numărului de membri ai partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), informează dpa. În raportul său anual, agenția - cunoscută oficial su
Ucraina primește un împrumut de 3,9 miliarde de euro de la UE pentru drone
Ucraina primește o primă tranșă de ajutor militar de 3,9 miliarde de euro (4,4 miliarde de dolari) din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene pentru Kiev în volum total de 90 de miliarde de euro, relatează dpa. Mijloacele financiare virate marți sunt destinate achiziționării de drone, a subliniat Comisia Europeană. Împrumutu
Comisia Europeană pregătește bugetul pentru aderarea Muntenegrului la UE începând din 2028
Comisia Europeană a prezentat marți un pachet financiar pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană, estimând la 3,189 miliarde de euro costul integrării țării pe perioada bugetară 2028-2034, informează EFE. Documentul, propus marți de executivul comunitar, stabilește dispozițiile bugetare care s-ar aplica Muntenegrului din prima zi a aderării și
Seulul și Kievul au convenit să caute o 'soluție' pentru prizonierii de război nord-coreeni
Coreea de Sud și Ucraina au convenit marți să găsească o 'soluție' - în conformitate cu dreptul internațional- situației prizonierilor de război nord-coreeni, capturați de autoritățile ucrainene în contextul invaziei ruse, relatează EFE. O astfel de declarație a fost făcută de miniștrii de externe ai celor două țări, Cho Hyun și Andrii Sibi
Nu vor avea loc discuții directe între SUA și Iran în Qatar, precizează acest mediator
Qatarul, una dintre țările mediatoare în conflictul dintre Iran și SUA, a precizat marți că nicio discuție directă între delegații ale acestora nu este planificată în următoarele zile la Doha, unde președintele american Donald Trump și-a trimis emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner pentru întâlniri cu mediatori, relatează AFP. A














