SPOTLIGHT Succes în Ucraina pentru "Cyborgs", primul film dedicat războiului împotriva separatiştilor din Est
"Cyborgs" ("Kiborgy", în original), primul film de ficţiune ucrainean despre războiul împotriva separatiştilor proruşi din Est, axat pe lupta teribilă pentru aeroportul din Doneţk, umple sălile de cinematograf dintr-o ţară marcată de patru ani de conflict, notează AFP.
Această dramă cu accente patriotice povesteşte un episod al acestei bătălii care a durat 242 de zile şi s-a încheiat cu victoria separatiştilor în ianuarie 2015.
În pofida acestei înfrângeri, soldaţii ucraineni au fost omagiaţi pentru dârzenia de care au dat dovadă în faţa inamicului, fiind porecliţi admirativ "cyborgi", după roboţii umanoizi din lucrările de science fiction.
Aeroportul din Doneţk, un important oraş industrial din estul Ucrainei, fusese complet reconstruit pentru a-i primi pe cei veniţi să vadă meciurile Campionatului European de Fotbal din 2012. Doi ani mai târziu, terminalele sale noi fuseseră reduse la ruine după izbucnirea conflictului armat dintre forţele de la Kiev şi separatiştii proruşi.
Atunci când rebelii au preluat controlul asupra Doneţk-ului, soldaţii ucraineni au ocupat aeroportul. Aşa a început o confruntare care urma să dureze peste opt luni. Forţele ucrainene, reunind membri ai armatei regulate şi voluntari, s-au baricadat în ceea ce treptat a devenit un câmp de ruine, confruntându-se cu atacuri ale tancurilor şi cu bombardamente neîncetate, în timp ce primeau un sprijin logistic limitat din partea Kievului.
"Am încercat să realizăm un portret colectiv al ucraineanului în timpul războiului", a declarat pentru AFP regizorul Akhtem Seitablaev, 45 de ani, care nu îşi ascunde simpatia pentru cei care au luptat împotriva separatiştilor proruşi.
Dorinţa de a filma această peliculă a venit, explică el, după ce a descoperit că mulţi oameni care se bucurau de o viaţă confortabilă au ales să îşi rişte viaţa luptând ca voluntari.
"Am avut onoarea de a întâlni mulţi dintre acei bărbaţi care ne apără ţara cu armele în mână şi graţie cărora pot să mă trezesc în fiecare zi, să îmi sărut copiii şi să fac cinema", a povestit regizorul.
Pentru Seitablaev, determinarea de care au dat dovadă voluntarii ucraineni care au plecat să lupte voluntari în Est, contrastând cu demoralizarea şi lipsa de pregătire a armatei regulate la începutul războiului, "poate contribui la naşterea unei noi naţiuni politice" în această ţară, adesea denunţată pentru corupţia elitelor sale.
De la lansarea sa, în luna decembrie, filmul a avut încasări 22,2 milioane de hryvne (640.000 de euro) în box-office, fiind cel mai mare succes dintre filmele realizate cu finanţare din partea statului - în cazul "Cyborgs" aceasta ridicându-se la jumătate din bugetul său.
Filmul are în centru viaţa zilnică a unui grup de militari profesionişti şi de voluntari (profesori, ingineri, studenţi, etc.) care învaţă să lupte împreună în condiţii dificile, confruntându-se cu lipsa de apă, hrană şi muniţii.
Potrivit mai multor estimări, circa 200 de soldaţi ucraineni şi până la 800 de separatişti au murit în asediul aeroportului din Doneţk.
Ministerul Apărării de la Kiev a furnizat o parte din recuzită, inclusiv tancuri, pentru filmarea acestei pelicule, iar unii dintre luptători au inspirat personaje sau au lucrat pe post de consultanţi la producţie.
Unul dintre eroii filmului, un comandant care răspundea la numele de război "Serpen" ("August"), l-a avut drept sursă de inspiraţie pe Andrii Charaskin (40 de ani), un actor plecat la luptă ca voluntar.
Într-o scenă extrem de emoţionantă, soldaţii baricadaţi în ruinele aeroportului le telefonează celor dragi în timp ce aşteaptă un atac masiv din partea inamicului. "Chiar am spus 'la revedere' celor dragi. Am telefonat familiilor noastre pentru a le vorbi ultima oară", îşi aminteşte Charaskin pe pagina sa de Facebook.
La Kiev, la sfârşitul unei proiecţii într-un cinematograf plin, unii spectatori nu şi-au putut opri lacrimile. "Spre surprinderea mea, mi-a plăcut filmul. De obicei, filmele de război au o parte propagandistică, însă în cazul de faţă aceasta este realistă", a declarat o spectatoare, Kateryna Esmanova, pentru AFP.
"Cyborgs" pune accent pe presupusul rol al Moscovei în conflictul din Est, soldat cu peste 10.000 de morţi de la debutul său în aprilie 2014. Kievul şi Occidentul au acuzat Rusia de sprijin financiar şi militar acordat separatiştilor din Ucraina, însă acest sprijin a fost negat întotdeauna de către Moscova.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo




