REPORTAJ Mureş: Proiect unic în ţară de revigorare a bovinelor Pinzgau de Transilvania, aflate în pragul dispariţiei
Pe fondul încălzirii globale şi a slăbiciunilor manifestate de rasele ameliorate, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine din Târgu Mureş derulează un proiect unic în ţară, de creare a unui nucleu de bovine din rasa Pinzgau de Transilvania, o rasă autohtonă formată încă din 1860, după ce aceste bovine aproape au dispărut de pe teritoriul ţării.
"Ideea proiectului mi-a venit în 2014, când am participat la un simpozion, la Baia Mare, pe temea păstrării şi conservării raselor locale la toate speciile, ovine, porcine, bovine, cabaline. Documentându-mă un pic, mi-am dat seama că păstrarea raselor locale este o problemă foarte actuală, pentru că la nivel internaţional, încă din 1992, la Rio de Janeiro, ONU, în colaborare cu specialişti în domeniu, a realizat un studiu în care se arăta că în condiţiile actuale de modificare a climatului la nivel global, nu neapărat de creştere a temperaturii, ci oscilaţiile de temperatură şi fenomenele extreme, ne vor pune într-o situaţie foarte delicată. Şi aceasta pentru că rasele ameliorate cu cât sunt mai perfecţionate, cu atât sunt mai sensibile şi nu vor rezista peste 30-40 de ani la schimbările climatice. Aşa că vom fi nevoiţi să recurgem la rasele locale formate în mult mai vitrege. Şi atunci m-am gândit că avem o rasă autohtonă, Sura de Stepă, cu un nucleu de conservare în judeţul Iaşi, dar că Pinzgau de Transilvania a rămas neluată în studiu. În aceste condiţii, fiind o unitate de cercetare pe Bălţata românească în Transilvania, am propus Ministerului Agriculturii un program de cercetare pe această temă, conservarea fondului genetic la rasa Pinzgau de Transilvania. Spre satisfacţia mea, proiectul a fost aprobat şi perioada de cercetare este 2015-2018", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine (SCDB) din Târgu Mureş, dr. ing. Ioan Oroian.
Odată aprobat proiectul, a spus şeful SCDB Târgu Mureş, s-a realizat un studiu pentru a fi identificate exemplare din rasa Pinzgau de Transilvania, în vederea formării unui nucleu de conservare.

Sursa foto: (c) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Târgu Mureş
De la propunere la realizare a fost un drum extrem de anevoios, întrucât instituţiile de specialitate ale statului nu au putut oferi informaţii nici despre efective şi nici despre deţinătorii de bovine din rasa Pinzgau de Transilvania.
"Pinzgau de Transilvania s-a format în zona munţilor Apuseni şi a Bucovinei, în anul 1860. Din păcate, toate răspunsurile de la instituţiile statului au fost că nu au în evidenţă astfel de efective. Văzând că nu mă poate ajuta nimeni, împreună cu doi colegi, am luat la pas zona Munţilor Apuseni şi Bucovina. În zona munţilor Apuseni nu am mai găsit niciun exemplar care să se încadreze în standardul rasei. În zona Bucovina, graţie unui inginer zootehnist, Doru Costea, care a încurajat oamenii din zona Dorna Condrenilor să nu renunţe la aceasta rasă, am găsit în 5-6 gospodării cu Pinzgau de Transilvania, care să se încadreze în standardul rasei. În proiect noi ne-am propus achiziţionarea a 40 de capete, dar, din păcate, am reuşit să identificăm doar 25 de capete de Pinzgau de Transilvania. Acestea le-am găsit la câteva gospodării de oameni foarte gospodari, care au ţinut la tradiţie din moşi strămoşi şi au spus că nu pot renunţa la această rasă", a arătat Ioan Oroian.
Pinzgau de Transilvania este o rasă mixtă lapte-carne, are o dezvoltare corporală mică, fiind adaptată zonei de munte. Este singura bovină care poate accesa înălţimi unde urcă doar capra de munte.
ŢÎn condiţiile aceste şi producţia de lapte este modestă, până în 10 litri, este o vacă de familie. Consumă doar fân, adică valorifică extrem de bine posibilităţile zonei. Şi atunci, cu producţia aceasta se asigură cantitatea de lapte pentru o familie. Motivele economice i-au făcut pe oameni să renunţe treptat la Pinzgau de Transilvania. Aceste bovine au o dezvoltare corporală mică, iar cei care cumpără animale caută viţei cu dezvoltare corporală mare. Aşa că au fost refuzaţi viţeii de Pinzgau de Transilvania. Oamenii au recurs astfel la material seminal de Bălţată românească sau de la alte rase de carne, pentru a obţine viţei de talie mare. Acum 99% din efectivul de Pinzgau de Transilvania este atât de metisat, încât aproape nu mai găseşti exemplare care să se încadreze în standardul rasei. Mai găsim rasa doar în gospodării izolate, unde nu a ajuns modernitatea", a precizat inginerul.
Ioan Oroian a spus că, deşi în proiect se prevedea achiziţionarea a 40 de bovine tinere, au fost identificate doar 25 de capete care se încadrau în rasa Pinzgau de Transilvania, însă a considerat că tot răul a fost spre bine.
"Am găsit doar 25 de capete, dar ne-am dat seama, când am cumpărat animalele, că am avut şi o şansă. Între cele 25 găsite am cumpărat vaci adulte, juninci gestante şi tineret, iar asta ne-a făcut să avansăm în proiect cu cel puţin doi ani şi jumătate. Oficiul de Reproducţie a constatat că efectivul se încadrează în standardul rasei şi, mai mult, avem un tăuraş cumpărat atunci, pe care am reuşit să îl creştem şi să îl autorizăm pentru montă naturală. Menirea noastră este ca odată format acest nucleu să ajungem la 50-60 de capete şi să păstrăm rusticitatea rasei. Am folosit acest tăuraş, am făcut şi monte naturale, dar am recoltat şi material seminal şi avem în stoc peste 500 de doze de material seminal. Avem gospodării care sunt dispuse să reia tradiţia de a creşte Pinzgau de Transilvania. După ce ajungem la un efectiv optim, vom reţine 20% din efectiv, iar restul vor fi date în gospodării. Dorim să creăm nişte puncte-pilot de creştere a acestei rase. Dar este o problemă de durată, iar noi trebuie să fim în pas cu evoluţia climatului. Va dura ani de zile", a mai spus directorul SCDB Târgu Mureş.
Sursa foto: (c) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Târgu Mureş
De la cele 25 de bovine achiziţionate, la SCDB Târgu Mureş s-au obţinut deja 10 viţei şi, suprinzător, nu a existat niciun caz de îmbolnăvire sau de mortalitate la aceştia, spre deosebire de alte rase.
"Lăsăm viţeii să sugă direct de la mamă, am încercat să vedem dacă aceste vaci se pretează la mulsul mecanic şi am reuşit. Este o rasă extrem de rezistentă, se adaptează foarte uşor şi poate fi întreţinută cu costuri minime', a precizat Oroian.
Pinzgau de Transilvania s-a format începând cu anul 1860 în Transilvania şi Bucovina, prin încrucişarea de absorbţie a raselor locale Sura de Stepă şi Mocăniţa, cu tauri din rasa Pinzgau importaţi din Austria.
Greutatea medie a femelelor din această rasă este în jur de 400-450 de kilograme (faţă de Bălţată, care ajunge la 600-700 de kilograme), iar taurii au o greutate între 500 şi 700 de kilograme. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Oana Popescu, editor online Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cod galben de ceață densă în zone din Moldova și Dobrogea, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod galben de ceață, valabile în orele următoare în zone din Moldova și Dobrogea. Potrivit meteorologilor, ceața dens va persista până la ora 10:30 în zona județului Galați (localitățile: Galați, Liești, Pechea, Tulucești, Tudor Vladimir
Cutremur cu magnitudinea 3,9 în județul Vrancea, în noaptea de joi spre vineri
Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 1:00, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 75,1 kilometri și s-a produs &i
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că












