RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII - BUCUREŞTI
Sinteza principalelor ştiri difuzate de Redacţia Ştiri Interne - Bucureşti în săptămâna 25 - 29 decembrie:
*** O propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor de către mai mulţi parlamentari de la PSD prevede, printre altele, executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani, precum şi un prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, detenţia la domiciliu se aplică şi "persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste 3 ani, dar cu vârsta de cel puţin 60 de ani sau celor care suferă de bolile grave sau incurabile stabilite prin lege".
Documentul mai conţine o reducere a limitelor pentru darea de mită (6 luni - 5 ani faţă de 2 - 7 ani în prezent) şi luarea de mită (un an, faţă de 3 ani), dar şi pentru traficul de influenţă (1 - 5 ani faţă de 2 - 7 ani în prezent).
Semnatarii susţin şi abrogarea articolului 299 din Codul penal, potrivit căruia "fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta".
Iniţiatorii spun că noţiunea de "favoruri sexuale" nu poate fi determinată precis.
O altă modificare vizează articolul 202 al Cpp referitor la scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive. Din alineatul 1 al acestui articol este eliminată formula "suspiciune rezonabilă", astfel încât "măsurile preventive pot fi impuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune (...)".
Schimbările vizează şi prevederile Cpp referitoare la denunţ. La articolul 290, care reglementează acest lucru, iniţiatorii PSD introduc un nou alineat potrivit căruia "denunţul poate fi făcut în termen de şase luni de la data la care denunţătorul a aflat despre săvârşirea faptei, cu excepţia infracţiunilor contra persoanei şi a infracţiunilor contra securităţii naţionale".
Un alt alineat introdus stipulează că, dacă denunţătorul nu denunţă fapta în termenul prevăzut anterior, va răspunde penal, iar denunţul său nu va mai putea constitui probă în procesul penal".
La articolul 294 privitor la examinarea sesizărilor, iniţiatorii mai adaugă un alineat care prevede că "soluţionarea cauzelor de către procurori se face în ordinea înregistrării lor".
Printre iniţiatori se numără deputaţii Cătălin Rădulescu şi Liviu Pleşoianu, acesta din urmă anunţând ulterior că şi-a retras semnătura de pe cele două iniţiative legislative.
"Să le permiţi celor care suferă de boli grave sau incurabile să efectueze arest la domiciliu mi se pare un lucru foarte bun. Să elimini însă articolul 299 din Codul penal (cel referitor la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual) mi se pare o mare prostie!", a motivat el.
Totodată, mai mulţi parlamentari PSD au depus la Senat o propunere legislativă de modificare a Codului penal, conform căreia definirea funcţionarului public ar urma să fie schimbată, astfel încât să îi excludă din această categorie pe preşedintele României, pe parlamentari, dar şi pe aleşii locali.
*** Ana Maria Pătru, fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost trimisă în judecată miercuri de procurorii DNA în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, Ana Maria Pătru ar fi primit de la reprezentantul unei firme de software, în perioada iulie 2013 - martie 2014, suma totală de 600.000 euro iar la data de 30 iulie 2013 - două ceasuri de lux în valoare de 49.700 lei, respectiv de 58.500 lei, menţionează DNA.
În schimb, ea a lăsat să se creadă că are influenţă asupra directorului unei instituţii publice cu atribuţii de control şi a promis că-l va determina să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software respectivă.
Pătru ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 600.000 euro prin achiziţionarea, pe numele unor rude, a unor bunuri imobile.
Mai mult, arată procurorii, la data de 5 decembrie 2016, ea ar fi formulat şi înregistrat la DNA un denunţ privind existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, pretins comisă de directorul instituţiei publice la care promisese că intervine pentru firma de software, dar cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru ar fi recunoscut că denunţul este mincinos.
Procurorii precizează că s-a pus sechestru pe bunurile imobile achiziţionate din banii obţinuţi ca urmare a infracţiunii de trafic de influenţă. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
*** Societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai firmei - au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi SC WFA Impex SRL, persoană juridică, dar şi Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL, şi Neda Florea, reprezentant al Tel Drum SA, fiecare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori şi trimis judecătorilor, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială Tel Drum SA, finanţat din fonduri europene, respectiv cumpărarea unei staţii mobile de mixturi asfaltice. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.
La data de 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunţul de achiziţie de bunuri (staţia mobilă). A fost declarată câştigătoare firma WFA Impex SRL. După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, Tel Drum SA a primit în cadrul proiectului suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv 4.170.462,5 lei, provenind din fonduri europene.
În rechizitoriu se arată că, reprezentanţii Tel Drum SA - Mircea Vişan, Petre Petre şi Neda Florea - şi reprezentantul WFA Impex SRL - Ion Florian - au încălcat, pe de o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare şi, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte şi împrejurări nereale.
"Ofertantul câştigător - firma WFA Impex SRL - este o firmă care are o relaţie de afiliere cu Tel Drum, ea fiind interpusă între furnizorul utilajului şi beneficiarul Tel Drum cu unicul scop de a majora artificial preţul de achiziţie a utilajului şi, pe cale de consecinţă, de a majora suma nerambursabilă obţinută de Tel Drum SA", menţionează anchetatorii.
DNA informează că dosarul are la bază o sesizare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, înregistrată la data de 16 mai 2017.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.
*** Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, a fost trimis în judecată joi de DNA într-un nou dosar, fiind acuzat de trafic de influenţă în legătură cu sponsorizarea echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ de către o firmă care avea contracte cu Hidroelectrica.
Potrivit unui comunicat al DNA, la începutul anului 2010, Gheorghe Ştefan a pretins de la directorul unei societăţi comerciale cu activitate în construcţii ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ cu 3% din sumele pe care firma urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Bistriţa, având ca obiect lucrări pe râul Siret.
În schimbul banilor, Gheorghe Ştefan a promis că va interveni pe lângă funcţionari din conducerea Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiţiei, pentru a se continua finanţarea lucrărilor.
Firma a achitat, prin ordine de plată, suma totală de 998.000 lei, în condiţiile în care nu există niciun document privind executarea obligaţiilor asumate de prestator.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Neamţ.
Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale, el având o condamnare definitivă de 6 ani închisoare în dosarul "Microsoft", din care a executat un an, fiind eliberat condiţionat în septembrie 2017. De asemenea, el are alte două condamnări care nu sunt definitive, respectiv 8 ani şi 2 luni închisoare într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română şi 3 ani închisoare pentru finanţarea ilegală a PDL.
*** Tot joi, DNA a anunţat că Marian Iftimie-Nicorici, director general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), şi Iulian Boghean, director la clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2010, Marian Iftimie-Nicorici, director al ANL, şi Iulian Boghean Iulian, director în cadrul FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, i-ar fi pretins administratorului unei societăţi comerciale să remită către echipă un procent de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la ANL, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinţe aflate în derulare, Marian Iftimie-Nicorici promiţând, în schimb, că va interveni pe lângă funcţionarii din subordine pentru ca plăţile către respectiva societate comercială să nu fie întârziate. A fost plătită suma totală de 61.709,96 lei în temeiul a două facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate", se menţionează în comunicat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ.
*** Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a transmis joi ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, proiectele de acte normative prin care au fost modificate Legile 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 pentru a fi prezentate ambasadorilor.
Iordache i-a transmis lui Meleşcanu mai multe documente, printre care unul în care sunt prezentate modificările la legile Justiţiei, cele trei proiecte de modificare a legilor menţionate, precum şi versiunea lor în limba engleză.
Forma finală a modificărilor la Legile Justiţiei, ce a rezultat în urma dezbaterilor din Parlament, reprezintă în proporţie covârşitoare propuneri aparţinând Consiliului Superior al Magistraturii şi asociaţiilor profesionale, se menţionează în documentul de prezentare a modificărilor la cele trei acte normative - Statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi organizarea şi funcţionarea CSM.
De asemenea, documentul precizează că, "din 2004, de când s-au adoptat cele trei legi ale Justiţiei, şi până în prezent, acum este prima dată când modificările la aceste legi se fac prin procedură parlamentară transparentă, prin dezbateri publice şi cu implicarea tuturor părţilor interesate".
O altă problemă identificată, conform documentului, a fost cea a reglementării răspunderii materiale a judecătorilor şi procurorilor pentru erorile judiciare.
* Ulterior, Florin Iordache a declarat că Ministerul Afacerilor Externe este cel care va avea un dialog, mai departe, cu mediul diplomatic despre aceste modificări.
"Datorită faptului că din partea anumitor ambasade s-a primit un punct de vedere care viza că a fost amputată independenţa Justiţiei, că a fost diminuată lupta împotriva corupţiei, am considerat necesar pentru o corectă informare a tuturor partenerilor externi şi a tuturor celor care sunt interesaţi de reforma privind cele trei legi să consulte şi să vadă modificările şi am făcut şi o scurtă prezentare a acestor modificări, ţinând cont de deciziile Curţii Constituţionale, de deciziile Comisiei de la Veneţia, de solicitările asociaţiilor profesionale. Această scurtă prezentare, cât şi legile în sine se găsesc pe site-ul Comisiei şi le-am tradus în ideea că Ministerul Afacerilor Externe este cel care este în contact fie cu ambasadele (străine din Bucureşti - n.r.), fie cu ambasadele noastre din exterior", a precizat Iordache pentru AGERPRES.
* După acest demers al lui Iordache, Ambasada Franţei în România a transmis, la solicitarea AGERPRES, că "urmăreşte cu atenţie ansamblul evoluţiilor legate de reforma Justiţiei, inclusiv discuţiile din cadrul societăţii româneşti şi dispune de propriile servicii de traducere în acest scop".
*** Guvernul a luat mai multe decizii în şedinţa de joi:
* au fost declanşate procedurile necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru întreprinderile cu angajaţi ce beneficiază de scutiri la plata impozitului pe venit, conform Codului fiscal, astfel încât să se menţină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariaţii din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuţiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018;
* pentru anul 2018, a fost stabilit un contingent de 7.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România, în baza avizelor de angajare/detaşare;
* costul standard pentru fiecare elev sau preşcolar din învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2018, creşte de la 3.740 lei pe an la 4.413 lei;
* plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitului specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018; până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017;
* bursa profesională se acordă în continuare tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 de lei, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale.
*** Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, care a decedat duminica trecută la vârsta de 74 de ani, a fost înmormântat joi cu onoruri militare la Cimitirul Bellu Ortodox.
Academicianul Ionel-Valentin Vlad, inginer şi fizician, s-a născut la 22 septembrie 1943 în Bucureşti. A fost absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. În 2008, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler. La 8 aprilie 2014, a fost ales preşedinte al Academiei Române.
AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s
MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni
Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. În aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr












