logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2017 Teleorman: Anul salvării miraculoase a micuţului de doi ani din Balta Sărată

Image

Anul 2017 în judeţul Teleorman a fost marcat de intervenţia deosebit de dificilă din aprilie a pompierilor care au reuşit salvarea dintr-un puţ îngust a unui micuţ de doi ani, acesta recuperându-se apoi deşi a stat în apă rece circa 10 ore, precum şi de inaugurarea noii Săli a Sporturilor din Alexandria, dar şi de dosarele Belina şi Tel Drum.

*** Un număr de 26 de focare de gripă aviară au fost active în satul Dracea, iar în luna martie aproximativ 500 de păsări au fost ucise din cauza bolii.

Focarele au fost confirmate în timp, după ce în data 1 martie, un cetăţean cu domiciliul în satul Dracea, comuna Dracea, a notificat medicul veterinar concesionar despre moartea unor păsări din gospodăria proprie. Imediat după confirmarea bolii, în această gospodărie, prin buletin de analiză emis de IDSA Bucureşti, autorităţile locale au decis ca toate păsările să fie ucise, anexele să fie dezinfectate şi să se întocmească dosarele privind acordarea de despăgubiri pentru animalele ucise/moarte.

*** Pompierii au intervenit, în luna aprilie, pentru scoaterea dintr-o fântână a unui copil în vârstă de doi ani, în apropiere de Roşiorii de Vede, în comuna Balta Sărată. Copilul se afla la o adâncime de 16 metri, fiind poziţionat pe pompa cu care se scoate apa din puţ. După aproximativ zece ore de încercări, copilul a fost scos la suprafaţă cu tot cu pompa de sub el de către cadrele IGSU. Acesta a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", după ce a fost evaluat de medicii aflaţi la faţa locului, iar după trei trei săptămâni el s-a întors sănătos la familie.

*** În luna mai, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au participat la inaugurarea Sălii Sporturilor din municipiul Alexandria, în prezenţa a 1.500 de sportivi şi cetăţeni. Înainte şi după ceremonie, cei doi au analizat îmbunătăţirile aduse obiectivului, iar timp de aproximativ două ore au asistat la demonstraţii sportive. Obiectivul finanţat de Compania Naţională de Investiţii a fost refăcut în totalitate. Lucrările de modernizare au durat aproape doi ani şi se ridică la aproximativ 20,5 milioane de lei.

Noua Sală Polivalentă are 1.350 de locuri pentru public, 100 de locuri VIP, 50 de locuri pentru presă, o suprafaţă totală de joc de 44 m x 24 m, trei săli suplimentare pentru antrenament şi un corp administrativ, sistem de nocturnă, sistem de sonorizare şi afişaj, sistem de climatizare.

*** În luna august, autorităţile locale din Teleorman şi reprezentanţii Fundaţiei pentru Mediu şi Agricultură din Sofia au anunţat că se împotrivesc realizării Centralei Nucleare de la Belene, cele două părţi stabilind în cadrul unei întâlniri oficiale desfăşurate la sediul Palatului Administrativ din Alexandria măsurile ce se impun a fi luate pentru stoparea proiectului de la Dunăre, situat la 13 kilometri de Zimnicea.

Deşi a contribuit la luarea mai multor decizii cu caracter energetic în Parlamentul European, eurodeputatul Viorica Dăncilă a subliniat că nu susţine proiectul bulgar deoarece s-ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a mediului înconjurător. Conform sursei citate, în urma unei informaţii potrivit căreia ministrul energiei din Bulgaria a ţinut o conferinţă de presă prin care a precizat că doreşte să demareze proiectul centralei de la Belene, în perioada următoare, autorităţile locale din Teleorman au luat decizia de a transmite o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose şi reprezentanţilor Parlamentului European pentru a se opune demersurilor şării vecine.

*** În luna iulie, un număr de 14 răniţi au fost transportaţi la spital, printre care şi un copil şi o persoană în stare gravă inconştientă, care a fost încarcerată, după producerea unui accident pe DN52, în judeţul Teleorman, în urma coliziunii între un tir şi un microbuz cu pasageri. Vina pentru producerea accidentului a aparţinut şoferului de tir. Circulaţia pe DN52 a fost întreruptă, în zona accidentului, pe ambele sensuri. La nivelul judeţului Teleorman a fost declanşat planul roşu de intervenţie.

*** Filmările la 'Moromeţii 2', în regia lui Stere Gulea, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, au debutat, în septembrie, în comuna Talpa, locaţie unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului. Filmările în comuna Talpa au durat trei săptămâni şi au avut loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeaşi în care s-a înregistrat prima peliculă.

Potrivit primarului, Benone Rababoc, pentru decor a fost nevoie de realizarea mai multor obiective şi de figuranţi, utilaje agricole şi animale. În perioada filmărilor, actorii au ales să facă naveta la Alexandria, Bucureşti sau chiar să se mute în comuna Talpa.

Filmul este inspirat din cel de-al doilea volum "Moromeţii", "Viaţa ca o pradă". În rolurile principale ale filmului joacă Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete), dar şi Iosif Pastina (Niculae), Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.

*** Prin înfiinţarea unui nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "AD Ghica" Teleorman, ce a fost inaugurat în comuna Drăgăneşti Vlaşca, s-a redus timpul de răspuns la intervenţii cu un procent situat între 50% şi 95% faţă de cel înregistrat. Cadrele subunităţii din Drăgăneşti Vlaşca intervin în unsprezece localităţi, cu precădere pe DE 70, care leagă municipiul Alexandria de Bucureşti, segment de drum străbătut zilnic de peste 3.000 de autovehicule. Noul punct de lucru deserveşte o comunitate formată din aproximativ 12.000 de persoane.

*** În noiembrie, trei copii au suferit răni uşoare după ce tavanul clasei în care învăţau de la Şcoala numărul 4 din Alexandria s-a desprins în timpul orei de matematică. Directorul unităţii de învăţământ unde a avut loc incidentul, Gelu Neagu, a afirmat că şcoala nu a mai fost reabilitată de peste 50 de ani. În urma desprinderii unei părţi din tavan, orele au fost suspendate, iar elevii au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la spital. Niciun copil nu a necesitat internare.

* Un elev a fost înjunghiat cu un cuţit, în urma unei altercaţii, la Liceul Tehnologic numărul 1 din Alexandria, judeţul Teleorman. Incidentul a avut loc în zona interioară a unităţii de învăţământ. În urma incidentului, tatăl unuia dintre elevi a venit însoţit şi a exercitat acte de violenţă asupra elevului de 18 ani implicat în altercaţia cu fiul său.

**** În luna mai a avut loc inaugurarea noii Săli a Sporturilor din Alexandria, în prezenţa liderului PSD şi a fostului vicepremier Sevil Shhaideh.

*** Procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii, în luna august, la ferma de porci Salcia din judeţul Teleorman unde Valentin Ştefan Dragnea, fiul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost acţionar majoritar.

În urma percheziţiilor, Ilie Dragne, administratorul fermei Salcia, a fost reţinut de procurorii PÎCCJ, pentru 24 de ore, alături de alte 8 persoane, într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală care ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 39 de milioane de lei. Ilie Dragne a fost lăsat să plece acasă la expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore, după ce procurorii de la Parchetul General au decis să nu ceară în instanţă arestarea preventivă a acestuia.

Ulterior, avocata lui Ilie Dragne, Maria Vasii a spus că acesta a preluat societatea Ferma Salcia SA la sfârşitul lunii ianuarie 2017, însă el nu are nicio legătură cu lucrarea pentru care s-a emis acea factură cu privire la care procurorii au lansat acuzaţia de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 223.000 euro. De asemenea, avocata a afirmat că fiul lui Liviu Dragnea nu mai este acţionar la această fermă de la începutul acestui an, iar el nu a deţinut funcţie de administraţie şi nici nu este urmărit în acest dosar.

*** De asemenea, în august DNA a anunţat că societatea teleormăneană Tel Drum SA şi reprezentanţii acesteia - Petre Pitiş şi Mircea Vişan - au fost puşi sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

*** Ulterior, în luna noiembrie, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârşite în dosarul 'Tel Drum' în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman.

Dragnea a declarat, referindu-se la dosarul de la DNA, că respinge categoric toate acuzaţiile.

DNA a precizat că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Conform DNA, grupul infracţional organizat a fost constituit iniţial de către Liviu Dragnea, Marian Fişcuci (persoană care a devenit scriptic acţionar majoritar al Tel Drum SA şi care a acţionat şi ca un interpus al lui Dragnea în administrarea societăţii comerciale), Mugur Băţăuş şi Victor Piperea, funcţionari în cadrul CJ Teleorman (care au participat iniţial la privatizarea Tel Drum SA iar ulterior s-au ocupat de proiectele finanţate din fonduri publice şi asigurarea cadrului necesar câştigării acestor proiecte de către Tel Drum) şi Neda Florea (la momentul iniţial persoană cu funcţie de conducere în Tel Drum, ulterior acţionar al societăţii, director şi în prezent director adjunct; s-a ocupat de administrarea societăţii şi a asigurat participarea societăţii în comiterea infracţiunilor în scopul săvârşirii cărora a fost constituit grupul). AGERPRES / (AS - autor: Luiza Abu Salem, editor: Marius Frăţilă)

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 24-09-2026 08:56

Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului

Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

Social 24-09-2026 08:28

MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s

Social 24-09-2026 07:53

MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni

Social 24-09-2026 07:00

Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone

Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot

Social 24-09-2026 06:00

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. În aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe

Administratie 23-09-2026 21:07

Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t

Administratie 23-09-2026 19:57

Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare

O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu

Social 23-09-2026 19:46

UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m

Administratie 23-09-2026 17:58

Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi

Social 23-09-2026 16:38

IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului

Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o

Social 23-09-2026 14:08

Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm

Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a

Administratie 23-09-2026 13:38

Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa

Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț

Social 23-09-2026 12:30

Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei

Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr

Social 23-09-2026 12:29

Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții

Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, &

Social 23-09-2026 11:34

Bacău: Traficul greu prin localitatea Ciobănuș, deviat pe ruta Onești - DN 11, după avarierea podului

Traficul greu pe DN 12A, în localitatea Ciobănuș din comuna Asău, a fost deviat pe ruta Onești - DN 11 - Târgu Secuiesc, după ce podul de fier din localitate a fost avariat miercu