RETROSPECTIVĂ 2017 Satu Mare: Anul în care a demarat proiectul centurii de ocolire
Amplasamentul a fost predat constructorului, care a şi început lucrările pregătitoare.
Anul 2017 a fost marcat şi de unele premiere în judeţ, precum condamnarea la închisoare a unui om de afaceri pentru distrugerea unui hotel, simbolul oraşului, dar şi demararea construirii unei fabrici care va produce piese pentru avioane.
*** Pe 26 iulie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj a predat amplasamentul obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare" către firma care execută lucrările, Itinera S.p.A. Executantul a efectuat în acest an lucrări pregătitoare, descărcare arheologică şi lucrări de deminare.
"Este o investiţie deosebit de importantă pentru municipiul Satu Mare şi nu numai. Se vorbeşte despre acest proiect de mai bine de 15 ani şi iată că a venit şi acest moment. Cu toţii ne dorim ca să se fluidizeze traficul în municipiul Satu Mare, iar pentru a realiza acest lucru trebuie să facilităm accesul autovehiculelor pe DN 19 A, fară a mai fi nevoie să intre prin oraş. Vă asigur că vom face tot ce ţine de noi pentru ca această lucrare să se desfăşoare conform proiectului, iar lucrările să se finalizeze în termen", a declarat primarul municipiului Satu Mare Kereskenyi Gábor.
Contractul de execuţie pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare a fost câştigat de asocierea Itinera SPA - Collini Lavori SPA - Via Design SRL şi semnat în noiembrie 2015. Traseul centurii de ocolire se desprinde din DN 19A, trece pe lângă Parcul industrial, traversează DN 19 Satu Mare - Oradea, traversează râul Someş şi se intersectează cu DN 19 Satu Mare - Baia Mare. În bugetul de stat din acest an pentru centură a fost alocată suma de 137 milioane lei, aproximativ o treime din necesar.
*** Omul de afaceri Vasile Ţânţaş a fost condamnat, în luna mai, prin decizie a Curţii de Apel Oradea, la un an de închisoare pentru distrugerea hotelului Dacia, monument istoric de categoria A, simbol al municipiului Satu Mare.
Potrivit hotărârii anterioară dată de Judecătoria Satu Mare, Vasile Ţânţaş, administratorul firmei care a cumpărat hotelul, a primit pedeapsa de un an de închisoare, el fiind obligat şi la plata unor despăgubiri de 767.500 de euro către Direcţia Judeţeană de Cultură, care a deschis procesul având în vedere starea hotelului. Curtea de Apel a anulat însă obligaţia plăţii despăgubirii respective.
Consiliul Local Satu Mare s-a constituit parte civilă, în 2015, în procesul penal îndreptat împotriva omului de afaceri, estimând o pagubă de 767.500 euro creată prin distrugerea clădirii hotelului Dacia, simbol al municipiului Satu Mare.
Consilierii au votat în unanimitate hotărârea prin care se constituie parte civilă în dosarul instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, adoptând o evaluare făcută de experţi potrivit căreia prejudiciul cauzat prin distrugerea tâmplăriei originale perimetrale este de 141.750 de euro, prin distrugerea tâmplăriei interioare de 274.750 euro, prin distrugerea stucului policrom de 195.000 euro iar prin distrugerea vospselei decorative de 156.000 de lei.
"Totalul prejudiciului produs, calculat de experţi, este de 767.500 euro, prejudiciu care s-a produs din cauza intervenţiilor brutale şi printr-o execuţie neglijentă, neprofesională, nerespecând tehnologia de execuţie a acestor lucrări speciale", arată expertiza adoptată.
Clădirea hotelului Dacia este realizată în stil secession şi este una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania. A fost ridicată pe locul vechii primării a oraşului în anul 1901, iar proiectul construcţiei a fost premiat în 1902 la bienala de la Viena, pentru cel frumos mai hotel din acea vreme. După preluarea hotelului de către firma omului de afaceri Vasile Ţânţaş, a început reabilitarea ansamblului, valoarea investiţiei fiind estimată la 10 milioane de euro. S-au efectuat lucrări de redimensionare şi recompartimentare, însă în toamna anului 2010 lucrările au fost oprite, din lipsă de resurse financiare, faţada acestuia degradându-se foarte mult.
*** Proiectul unei noi clădiri cu şase etaje, având peste 10.000 mp, şi heliport pe acoperiş, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, a fost adoptat de Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare în luna septembrie, valoare investiţiei fiind estimată la peste 11 milioane euro din fonduri europene.
Potrivit proiectului, dezvoltarea clădirii spitalului este necesară întrucât secţiile sunt necorespunzătoare, iar heliportul nu are decât autorizaţie temporară.
"Investiţia de extindere de la SJUSM prevede construirea unui corp de clădire nou, legat de clădirea principală actuală a spitalului, pentru a remedia problemele de spaţiu existente, definită de zestrea construită a clădirilor SJUSM. Aceste clădiri păstrează caracteristici de compartimentare şi de dimensionare din anii 1970, modificările ulterioare în normativele de suprafeţe specifice necesare pentru diferite secţii, pentru circuite şi funcţionalităţi medicale noi însemnând provocări majore în păstrarea funcţionalităţii legale a secţiilor SJUSM. Heliportul spitalului funcţionează fără autorizaţie definitivă, locaţia actuală fiind o soluţie temporară, nesustenabilă. Corpul nou de clădire din incinta SJUSM este prevăzut cu o suprafaţă construită la sol de 1319,37 m2, cu regim de înălţime subsol, parter, 6 etaje şi un etaj tehnologic cu heliport, suprafaţa desfăşurată a construcţiei fiind de 10.550,09 m2", precizează sursa citată.
În urma proiectului se vor muta mai multe secţii, iar pe acoperişul noii clădiri va fi amenajat un heliport.
Proiectul a fost depus spre finanţare prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, 85% din cheltuielile eligibile fiind asigurate de Uniunea Europeană, 13% din fonduri guvernamentale şi doar 2% din bugetul local. Bugetul proiectului este de 11.466.929 Euro.
*** Un important concern de componente pentru industria aeronautică a început o investiţie de circa 40 de milioane de euro într-o fabrică din comuna sătmăreană Medieşu Aurit. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ioan Rus a declarat că acest concern va avea până la 500 de angajaţi.
"Consorţiul Montana prin Alu Menziken va dezvolta o nouă locaţie de extrudare şi în etapa a doua de dezvoltare a uzinării profilelor din aluminiu şi în plus montaj, la Medieşu Aurit. Aşa cum se ştie, investiţia în prima etapă va fi de aproximativ 40 milioane Euro şi se doreşte angajarea în etape a 300-500 peroane", a precizat Rus.
Prefectura Satu Mare a precizat că investiţia este preconizată a se finaliza în 2018, fiind vorba despre două hale de producţie.
"Principalii clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele). Compania ALU MENZIKEN de la Medieşu-Aurit a fost informată despre reglementările specifice fiecărei autorităţi, apoi s-a discutat despre posibilele impedimente şi s-a creionat un parcurs al autorizării investiţiei", a mai arătat Instituţia Prefectului.
*** Primăria Satu Mare a organizat în perioada 11-12 mai la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca o bursă a locurilor de muncă intitulată "Satu Mare te aşteaptă" cu scopul de a-i aduce acasă pe studenţii sătmăreni după ce termină facultăţile.
"În ultimii ani, tinerii au plecat într-un număr alarmant de mare din oraşul nostru. Din păcate, vechea conducerea a municipiului nu s-a interesat de generaţiile viitoare, nu le-a oferit locuri de muncă dar nici măcar un oraş cu un aspect plăcut. Acum noi plătim daunele dar 'exodul creierelor' trebuie oprit. Satu Mare se va dezvolta numai dacă tinerii se întorc după absolvirea studiilor şi se angajează acasă. Acest lucru se va întâmpla doar dacă le oferim condiţii bune de trai în oraşul lor natal. Firmele au nevoie de forţă de muncă pricepută şi tocmai tinerii care se întorc reprezintă cheia acestui proces, de asigurare a unui personal bine instruit pentru firmele de top. Atât oraşul nostru cât şi sătmărenii au doar de câştigat din acest proiect", a precizat primarul Kereskenyi Gabor.
La acest târg au participat sute de tineri care s-au înscris în baza de date a Primăriei Satu Mare. Firmele au căutat forţă de muncă calificată, în special ingineri, economişti şi specialişti IT. Participarea la eveniment a fost gratuită atât pentru angajatori cât şi pentru studenţi.
*** Primul focar de pestă porcină africană în România a fost depistat în 29 iulie într-o gospodărie localizată la periferia municipiului Satu Mare. Zona a fost izolată şi dezinfectată, iar focarul a fost stins oficial de abia în luna noiembrie. Au fost sacrificate şase animale, iar la intrarea în cartier, timp de mai multe săptămâni au fost dezinfectate toate maşinile.
Riscul reapariţiei pestei porcine africane în România este foarte mare, după ce în Ucraina apar tot mai multe cazuri, a anunţat, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Nicolae Dumuţa.
"Este un risc foarte mare. Pe lângă supravegherea, recoltarea de probe de către specialiştii instituţiei, aş vrea să încercăm prin orice metode să informăm şi populaţia, să cerem sprijin tuturor instituţiilor, este foarte important timpul de reacţie, detectarea rapidă a virusului pe teritoriul României pentru a putea lua măsuri. Riscul de ajunge la mistreţ este foarte ridicat, mistreţul în România este cu adevărat sălbatic", a afirmat Dumuţa.
Potrivit acestuia, este foarte important ca persoanele care deţin porci să anunţe imediat medicul veterinar dacă animalele nu mănâncă, beau multă apă, tremură, stau culcat.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.
Specialiştii veterinari precizează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om. AGERPRES / (AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.