logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2017 Ministerul Comunicaţiilor, de la strategia pentru revigorarea Poştei Române la taxarea domeniilor '.ro'

Imagine din galeria Agerpres

Agenda de activităţi din acest an a Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a fost dominată de strategia de redresare a Poştei Române, aplicarea taxei de mentenanţă pentru domeniilor '.ro', dar şi facilităţile fiscale acordate sectorului IT&C.

De asemenea, derularea proiectului Ro-Net şi efectele produse de Wannacry, unul dintre cele mai mari atacuri cibernetice la nivel internaţional, sunt alte două subiecte incluse în retrospectivele din acest an, dedicate Ministerului Comunicaţiilor.

Domeniile '.ro', pe lista priorităţilor începutului de an
Plecat la drum, în 2017, cu un buget mai mare de peste 22 de ori faţă de anul anterior, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale începe anul cu lansarea în dezbatere publică a unui nou proiect de lege privind gestionarea domeniilor '.ro'. Practic, era vorba despre o iniţiativă prin care ministrul Comunicaţiilor de la acea vreme, Augustin Jianu, a mandatat membrii Consiliului de Administraţie ai Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) să anuleze hotărârea Consiliului de Administraţie a ICI cu privire la implementarea serviciului de înregistrare şi mentenanţă a domeniilor '.ro'.

Decizia de a introduce un tarif de achiziţionare, precum şi un tarif de mentenanţă anuală pentru domeniile '.ro', începând cu data de 1 iulie 2017, a aparţinut ICI, gestionarul departamentului RoTLD, serviciul de administrare de domenii .ro.

În data de 17 august, ICI Bucureşti a anunţat că membrii Consiliului de Administraţie au aprobat introducerea unei taxe anuale în valoare de 6 euro, fără TVA, pentru serviciul de mentenanţă anuală în cazul domeniilor '.ro', începând cu data de 1 martie 2018. În acest context, ICI Bucureşti preciza că sistemul de domenii '.ro' va fi aliniat la necesităţile serviciului de mentenanţă anuală, iar începând din primăvara anului viitor deţinătorii (registranţii) de domenii '.ro' vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită de minimum un an şi maximum 10 ani.

Oficialii ICI notează că valoarea tarifului a fost stabilită la nivelul pieţei europene din domeniu, ajustată la veniturile şi la puterea de cumpărare a românilor.

Sectorul IT şi extinderea facilităţilor fiscale
Un sector al economiei care generează venituri substanţiale la buget este IT&C. În acest context, Ministerul Comunicaţiilor a promovat, de-a lungul timpului, o serie de iniţiative menite să încurajeze dezvoltarea acestui domeniu, prin aplicarea de facilităţi fiscale acordate programatorilor.

Încă de la începutul anului s-a înaintat ideea extinderii acestor facilităţi şi către programatorii cu studii medii. La vremea respectivă, fostul ministru de resort, Augustin Jianu, a promovat varianta în care programatorii cu studii medii să beneficieze de facilităţile acordate sectorului IT, începând cu data de 1 ianuarie 2018. 'Vom face un grup de lucru inter-instituţional care va ţine seama de punctele de vedere primite din partea industriei şi va repara această eroare rapid. Începând de la 1 ianuarie 2018 vom extinde această facilitate şi pentru programatorii cu studii medii, dar şi pentru alte modele de afaceri care, în momentul de faţă, nu beneficiază de această scutire', a susţinut Jianu.

La jumătatea lunii iunie, tot Augustin Jianu anunţa că toate companiile IT din România vor beneficia, începând din 1 iulie 2017, de facilităţi fiscale chiar dacă nu realizează un produs final software, însă trebuie să justifice realizarea unor venituri de 10.000 de euro/programator/an.

Ideea acordării facilităţilor fiscale pentru programatorii cu studii medii a fost readusă în prim plan şi de actualul ministru al Comunicaţiilor, Lucian Şova. Acesta a afirmat, recent, că a fost elaborat un ordin ce poate aduce sub incidenţa scutirii de impozit şi pe cei care produc programe software fără a avea studii superioare. "(...) am elaborat un ordin care să aducă sub incidenţa scutirii de impozit şi pe cei care lucrează în producerea de programe software şi fără a avea studii superioare. Din acest punct de vedere, există nişte rezerve din partea partenerilor avizatori - Ministerul Învăţământului şi Ministerul Finanţelor - care îşi exprimă suspiciuni cum că aceştia s-ar putea bucura de scutirea de impozit fără a-şi termina studiile universitare. Trebuie să imaginăm o formulă în care monitorizăm ca activităţile universitare să fie făcute de o manieră cât mai atentă. În acest sens, stau de vorbă şi cu gardienii banului public şi ai resurselor bugetare, iar acolo o serie de lucruri se pun altfel", a subliniat Şova.

Industria IT este unul dintre cele mai importante sectoare din România, cu precădere în mediul urban, cu un aport estimat la peste 6% din PIB şi cu previziuni de creştere stabilă pentru următorii ani.

Poşta Română, între capitalizare şi redresare
Iniţiativele de redresare a Companiei Naţionale 'Poşta Română' (CNPR) au fost numeroase, de-a lungul timpului. Cea mai fiabilă formulă a rămas, însă, cea a capitalizării, iar variaţiuni pe aceeaşi temă au fost 'interpretate' de fiecare ministru al Comunicaţiilor, pe durata mandatelor guvernamentale.

O primă declaraţie ce aducea o oarecare siguranţă că lucrurile se vor rezolva aparţine lui Augustin Jianu, ministrul de resort în Guvernul Grindeanu. Oficialul preciza, la începutul lunii aprilie, că Poşta Română va fi capitalizată în 2017 cu 170 de milioane de lei, iar suma necesară fusese cuprinsă deja în bugetul MCSI.

Ulterior, noul ministru al Comunicaţiilor, Lucian Şova, la scurt timp după preluarea mandatului, în 11 septembrie, trimite Corpul de control la Poşta Română şi solicită demisia întregii conduceri, din cauza managementului defectuos din ultimul an.

În replică, Andrei Stănescu, director general interimar al CNPR declară că instituţia pe care conduce rămâne o companie stabilă şi că va asigura finalizarea mandatului încredinţat de Consiliul de Administraţie, până la data de 24 septembrie. În tăvălugul declaraţiilor intră şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la Poşta Română, Dante Stein, care afirmă că membrii CA nu demisionează şi că este nevoie de discuţii constructive, fără a se face 'declaraţii publice, care să submineze periculos credibilitatea financiară a companiei faţă de diverşii săi parteneri de afaceri, precum şi moralul angajaţilor săi'.

În data de 27 septembrie, Guvernul aprobă un Memorandum pentru redresarea activităţii CNPR, pe o perioadă de 5 ani, iar printre măsurile cuprinse în planul strategic se află: creşterea veniturilor prin diversificarea produselor şi serviciilor şi utilizarea eficientă a fondurilor anuale, în valoare de 200.000 de dolari, primite de la Uniunea Poştală Universală.

Odată cu încheierea mandatelor interimare pentru Andrei Stănescu şi, ulterior, pentru Rareş Stanciu, în fruntea Poştei Române este numită tot cu caracter temporar Elena Petraşcu.

Noul directorat anunţă desfiinţarea a 56 de posturi de conducere şi anulează, din data de 10 octombrie, toate detaşările efectuate către alte instituţii.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a prezentat în şedinţa noului Consiliu de Administraţie al Companiei Naţionale "Poşta Română" strategia de redresare a operatorului naţional. Prima măsură a fost mandatarea membrilor comisiei de negociere cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) în vederea modificării prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă referitoare la eliminarea indemnizaţiei de conducere în cazul revenirii de pe o funcţie de conducere pe una de execuţie.

Pe 17 octombrie, ministrul de resort şi directorul interimar al CNPR, Elena Petraşcu, au discutat cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) în România despre stabilirea etapelor necesare obţinerii unei eventuale linii de finanţare de către companie.

De asemenea, în contextul majorării de capital la Poşta Română, MCSI a evaluat ofertele depuse pentru obţinerea unui contract de achiziţii de servicii de consultanţă juridică şi financiară. Contractul, în valoare de 10.000 de lei (inclusiv TVA), a fost atribuit, în cele din urmă, SCA Bohâlţeanu şi Asociaţii.

Pe tema capitalizării Poştei Române, directorul interimar al companiei, Elena Petraşcu, a menţionat că aceasta reprezintă 'o gură de oxygen' pentru o companie care se luptă cu probleme istorice, iar dubla susţinere pentru acest pas din partea Ministerului Comunicaţiilor şi a Fondului Proprietatea arată un semnal clar de încredere.

Ro-Net, proiectul 'zonelor albe'
Ro-Net, proiectul major finanţat prin fonduri structurale europene, care a cunoscut o serie de modificări de implementare, ar trebui să se finalizeze în acest an, iar 783 de localităţi din zonele rurale să beneficieze de acces la internet de mare viteză (broadband).

La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect şi împărţirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanţarea prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă se ridică la 53 milioane de euro.

Actualul ministru al Comunicaţiilor a punctat, în luna august, că mai mult de 170 de localităţi din mediul rural vor avea acces la Internet broadband, până la sfârşitul acestui an, prin intermediul proiectului Ro-Net.

La două săptămâni după această declaraţie, ministerul de resort anunţă pe propria pagină de Facebook faptul că locuitorii din peste 100 de sate aflate în 28 de localităţi din regiunile Moldovei, Olteniei şi Banatului vor avea Internet în bandă largă în perioada următoare, după ce lucrările efectuate au fost recepţionate din punct de vedere tehnic, prin intermediul proiectului guvernamental Ro-Net.

Recent, potrivit datelor MCSI, au fost finalizate recepţiile în două dintre cele şapte zone, în paralel fiind deja începute plăţile pentru lucrările încheiate şi recepţionate. Autorităţile de profil estimează că proiectul Ro-Net ar urma să fie finalizat la jumătatea anului viitor.

Cei doi operatori desemnaţi să implementeze proiectul, în urma licitaţiei organizate de Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, sunt Telekom Communications şi Telekom Mobile.

Dincolo de beneficiile proiectului Ro-Net, Ministerul Comunicaţiilor a lansat, în data de 21 septembrie, în consultare publică, un proiect dedicat dezvoltării reţelei de telecomunicaţii, de care pot beneficia peste 180.000 de gospodării aflate în zone din România care nu au acces la internet în bandă largă.

Proiectul se va derula prin intermediul unei scheme de granturi în valoare totală de aproximativ 65,245 milioane de euro iar întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din domeniul telecomunicaţiilor pot primi finanţare pentru dezvoltarea reţelelor Next Generation Network (NGN), până la 2,975 milioane euro/proiect aprobat.

Potrivit MCSI, 'Ro-Net va acoperi 783 dintre cele 2.268 de localităţi identificate ca 'zone albe', iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale aducând Internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării, cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice'. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Afisari: 85

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 24-09-2026 10:39

APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale

Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i

Economic Intern 24-09-2026 10:35

Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse

Economic Intern 24-09-2026 09:56

INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Economic Intern 24-09-2026 09:07

BERD estimează un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an și avertizează că riscurile negative persistă

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.

Economic Intern 23-09-2026 19:58

Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului

Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.

Economic Intern 23-09-2026 18:35

Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE

Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

Economic Intern 23-09-2026 17:08

Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)

Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Economic Intern 23-09-2026 16:48

ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie

Economic Intern 23-09-2026 16:42

Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei

Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr

Economic Intern 23-09-2026 16:32

Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei

Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me

Economic Intern 23-09-2026 16:16

Vaslui: Provocările din industria HORECA și promovarea turismului regional, discutate la Gala 'Descoperă Nord-Est'

Reprezentanți ai industriei HORECA din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și Olanda, alături de autorități locale din zona Moldovei, participă, miercuri, la Vaslui la cea de-a 11-a ediție a evenimentului Gala Turismului 'Descoperă Nord-Est'. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Centrul Regional de

Economic Intern 23-09-2026 15:54

Jakubowicz (AAFBR): Nu este cazul să discutăm despre o prăbușire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală și controlată

Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depășește cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai, nu indică o prăbușire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală și controlată, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.

Economic Intern 23-09-2026 15:19

Iași: Patronatul Concordia vrea ca mediul de afaceri să fie la masa deciziilor pentru perioada 2028-2034

Confederația Patronală Concordia face apel la mediul de afaceri să conștientizeze importanța dialogului cu autoritățile și partenerii sociali, într-un moment în care România se află în fața unor decizii care vor influența evoluția economică a țării pentru următoarea decadă. Apelul a fost lansat, miercuri, în cadrul celei de-a doua

Economic Intern 23-09-2026 15:00

ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliție în județul Alba

Echipajele Poliției Române au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri (22/23 septembrie), în orașul Alba Iulia, un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine, dintre care 50 de capete reprezentau tineret ovin, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat

Economic Intern 23-09-2026 14:54

Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, numărul persoanelor care au plecat din companii fiind mai mare decât cel al angajărilor, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen