logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

INTERVIU Sorin Lupșa: Revoluția din 1989, văzută prin obiectivul aparatului de fotografiat

Sorin Lupșa este din 1988 fotograf al Agenției Naționale de presă AGERPRES, dar și unul dintre românii care au scris istoria Revoluției din decembrie 1989 prin intermediul fotografiei. Cu o carieră de 32 de ani, Sorin Lupșa a reușit să își expună creațiile în mai multe expoziții, dar și în albume tipărite. Una dintre fotografiile semnate de Sorin Lupșa a făcut înconjurul lumii și este cea care surprinde fuga cu elicopterul a soților Nicolae și Elena Ceaușescu, de pe acoperișul Comitetului Central al PCR. În zilele Revoluției, Sorin Lupșa a realizat fotografii în Capitală, la Piața Universității, Piața Revoluției și pe bulevardele principale. A trăit bucuria victoriei în fața comunismului, pe străzi, alături de miile de oameni, dar și-a văzut și moartea cu ochii, când s-a tras asupra camionului în care se afla, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Cea care l-a salvat a fost geanta aparatului de fotografiat. Pentru el însă, cele mai emoționante fotografii rămân cele realizate pe 22 decembrie, pe străzile din București, momentul în care armata fraterniza cu populația civilă. “În momentul în care s-a dat ordin ca armata să se retragă în așa fel încât mulțimea să poată să ajungă în Piața Comitetului Central, oamenii au avut o explozie de bucurie. A fost senzațional. Pe 22 pot să spun că a fost ziua cea mai liberă din viața mea, în care m-am simțit cel mai liber și mai unit cu oamenii din țara mea”, spune fotograful Sorin Lupșa, în cadrul interviului. La 30 de ani de la Revoluție, Sorin Lupșa spune despre România că “este foarte frumoasă, merită văzută și merită fotografiată”. Sursă fotografii: Arhiva istorică de fotografie AGERPRES. Autor: Sorin Lupșa. Imagine: Marian Vlăduț, grafică și montaj: Andrei Cârlan, realizator: Marilena Gheorghiță.

Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

19-12-2024 15:05

Simon Sebag Montefiore despre ''Lumea - O istorie de familie''

Simon Sebag Montefiore a mărturisit în exclusivitate pentru AGERPRES: ”Am vrut să scriu o Istorie a Lumii din toate timpurile, despre toate locurile, despre toți oamenii, din Epoca de Piatră până în Era Dronelor, într-o singură narațiune, prin familii și prin saga familiilor (...) și e menită a fi o comoară ce încântă, dar și o anali